vineri, 31 ianuarie 2014

18 ani profesor

E misto sa fii profesor; ai 4-5 ore de munca pe zi, vacante girla, nu te cheama nimeni la serviciu simbata, faci pregatiri si te umpli de bani, ca sa nu vorbim de toate spagile pe care le primesti, cadourile de Craciun si 8 Martie, florile si atentiile care curg riuri-riuri. Eeee, sigur ca a leafa mai mica decit a casierului de la Lidl, dar ai tu alte surse, nu te mai vaicari atita. Si apoi, daca e asa naspa, du-te, fratioare, fa altceva, vinde si tu la Lidl. Nu-i asa ca va este familiar acest mod de a gindi? Ia spuneti drept, nu-i asa ca, de fapt, tot asta credeti si voi?
Sa va ofer o mostra de trai bun, profesoresc. In toamna anului trecut am examinat citiva pierduti in spatiu lasati corigenti fie de mine, fie de o colega, altminteri deja pensionata; sentimentul prevalent a fost desigur de dezgust mai ales datorita nivelului absolut jalnic la care continuau sa se gaseasca marea majoritate, in ciuda celor 2 luni si jumatate in care s-ar fi putut macar stradui sa recupereze cite ceva. Pentru doi dintre ei, un baiat corigent deja a 2 a oara, si o fata, care mai avea vreo 2 medii neincheiate, nu am mai putut trece cu vederea ignoranta nesimtita si dupa doua examinari i-am lasat repetenti.
Acum incepe balul; tatal fetei a parut total ultragiat de perspectiva de a-si vedea fiica repetenta si tot striga la mine ca totul e o razbunare pentru ceea ce facuse ea la ora in timpul anului, fapt altfel emotionant intrucit ea nu fusese eleva mea si habar n-aveam cine era, cu atit mai putin daca si ce fapte de vitejie facuse ea pe la scoala. Apoi imi tot arata fata, inalta, subtirica si frumusica foc, si ma intreba daca era copil de lasat repetent, de parca eu i-as fi facut evaluarea pentru proba in bikini a vreunui concurs de miss. A vrut sa-i dau lucrarea sa se uite si el pe ea, chiar daca era, potrivit inscrisurilor din catalog, sofer la RATB si a parut vexat de refuzul meu motivat de lipsa sa de calificare, dar si de faptul ca ar fi fost in incalcare a regulamentului scolar. Una peste alta, tatal cel furios, care se mai certase si cu vreo 3 zile inainte cu directorul, s-a dus glont la inspectorat si a reclamat.
Inspectorul a venit cu o promptitudine de-a dreptul socanta si a constatat urmatoarele: subiectele erau muuuuulttt prea grele, erau ca de clasa de bilingv, iar copilului nu i s-a permis sa redacteze raspunsurile intr-o ora si jumatate, cum prevede regulamentul, ci a avut doar o ora la dispozitie. Inutil sa spun ca foaia de examen era GOALA, asa ca putea avea si 20 de ore ca tot aia era pentru ea, iar subiectele erau din manualul de clasa a IX-a, nu a X-a cum era natinga, iar motivul ptr. care mai avea 2 medii neincheiate si mai avusese o corigenta in afara de engleza era ca avea 264 de absente NEMOTIVATE. In tot acest timp nici o clipa nu s-a discutat cu membrii comisiei si nu am avut dreptul de a ne spune punctul de vedere sau de a oferi explicatii.
Decizia inspectoratului a fost de a alcatui o noua comisie de corigenta la sfirsitul lui septembrie, iar aceasta comisie, alcatuita din oameni care ma stiau prea bine a decis sa o treaca, desi nivelul elevei era in jurul clasei a 4 a, nu fara ca dna inspector sa o ameninte ca daca mai lipseste va veni chiar ea sa o exmatriculeze. Si asa a trecut in clasa a XI-a.
Partea cea mai interesanta abia acum incepe; in a 3 a saptamina de scoala, aceeasi inspectoare a facut un desant intr-o inspectie de specialitate. A verificat portofoliile tuturor profilor, planificarile, planurile de lectie, dosarele si documentele si ne-a inspectat pe fiecare la cite 3 ore de predare. M-a felicitat si mi-a spus ca e pacat ca un profesor cu aptitudinile mele sa ramina intr-un liceu modest si m-a indemnat sa ma afirm caci sunt un om de calitate, asa cum nu mai sunt in invatamintul nostru prea multi. Eu am zimbit neincrezatoare si dupa ce m-am lamurit ca nu ma ia peste picior, m-am dus acasa si am plins de nervi, de frustrare si oboseala.
Ma mai intilnesc uneori pe hol cu eleva al carei tata a declansat controlul si stresul acelor 3 saptamini. Nu saluta, binenteles, si continua sa lipseasca in dementa, constienta ca daca vrea cineva sa o exmatriculeze, tata va rezolva totul cu o reclamatie bine plasata si o interventie la pila care i-a sprijinit si in toamna. Ah, da, si normal ca nu invata nimic. Doar n-o fi altul la fel de nebun sa o deranjeze dupa panarama de care a avut parte Bozieru. Si Bozieru e dura si joaca la mantinela la fel de tare ca inspectorii, dar restul...
Deci, dragi parinti, daca abia faceti fata propriului vostru copil, ba chiar esuati lamentabil in a face din el om, incetati sa ne spuneti ca avem nevoie de un cod al profesorului si acceptati ca e nevoie de un cod de conduita al parintelui si elevului in tot atit de mare masura. Eu una nu prea am auzit de multi profi care sa faca sex cu elevii lor, de profi bauti la scoala sau de cei mai indecenti, dar jur pe ce am mai sfint ca macar vreo 10 ,,pule'', ,,morti'' si ,,pizde", ca sa nu zic de cele mai grave, tot aud in pauzele celor citorva ore, putine dupa parerea voastra, pe care le dedic educatiei copiilor vostri.
Ah, si ca tot am zis de sex...pai, dragi parinti, mai mult sex cu perversiuni decit cel de care avem noi parte de la stat si de la domniile voastre nici bietul Von Trier nu si-a imaginat.

marți, 21 ianuarie 2014

Nici eroii nostri nu sunt normali

Urmaresc de ieri cu stupefactie relatarile presei pe tema tragediei din Apuseni si, dupa ce initial am plins sub imperiul sentimentelor si m-am rugat asa cum stiu eu mai bine ca toti sa fie gasiti si salvati, am inceput treptat sa vad. Sa vad nu doar tragedia unor oameni a caror profesie este salvarea altora, ci tragedia unei prese jalnice, dar si al unei natiuni gresite, asezate strimb pe niste valori vitriolice menite numai a o otravi din interior.
Aud intruna declaratii nesfirsite despre eroismul acestor profesionisti ai medicinei, despre devotatmentul lui Iovan si al studentei aflate in avion din pura dedicatie pentru profesie. Indiscutabil acestia erau perfect admirabili, adevararte modele intr-o lume lipsita total de modele de urmat, erau profesionisti in cel mai adevarat sens al cuvintului, dar...NU SUNT EROI.
Eroismul pentru mine continua sa insemne exceptionalul: omul care intra in casa aflata in flacari ca sa scoata o babuta pricajita sortita altminteri unei morti chinuitoare; voluntarul care nu ezita sa lase in urma confortul propriei case pentru a se aventura in pustietate ca sa salvaze un necunoscut (nu de putine ori un natarau care s-a aventurat prosteste intr-o zona in care nu ar fi trebuit sa se afle sub niciun chip); femeia care se arunca in viltoarea apei sa scoata la liman un copil ce nu e al ei...
In toata lumea occidentala exista mii de medici care aleg sa-si dedice intreaga cariera transplantologiei, asa cum sunt si multi piloti, poate mai buni decit Iovan, care nu stiu sigur daca vor reveni sau nu acasa atunci cind iau mansa in mina. Nimeni nu se refera insa la ei ca la niste eroi pentru ca tuturor aceste gesturi li se par NORMALE. Se numeste bun-simt, dedicatie profesionala, pasiune, dorinta nesfirsita de a face ceea ce-ti place, incredere in om si in comunitatea careia acesta ii apartine, omenie. Toate acestea nu sunt altceva decit o expresie a normalitatii, acea stare abandonata de mult timp in si de societatea romaneasca.
Numai aici ceva atit de banal ca dragostea de semeni si pasiunea pentru profeise pot fi catalogate ca exceptionale. Numai in stravechiul spatiu "carpato-danubiano-pontic" firescul si bunul-simt pot sa fie considerate eroism. Sa fie oare atit de nebuna societatea noastra incit sa ajunga tinerii sa posteze doliu pe Facebook, fara sa fie totusi apti sa inteleaga intreaga dimensiune a acestei situatii, alaturi de selfies facute in cele mai indecente posturi?
Dar presa? S-au bucurat atit de tare de pretextul oferit de Raed Arafat acum aproape 2 ani sa lanseze atacuri salbatice la adresa lui Basescu pe care le-au vazut apoi incununate de succes odata cu venirea USL la putere incit uita sa-l intrebe acum pe acelasi celebru personaj si USLcum se face ca aeronava pe care ne-a aratat-o la TV acum vreo 6 luni este deja de ceva timp in reparatii (ii lipseste o piesa, zice-se), cu toate ca este mult mai performanta decit junghiul cu care zburau acesti bieti oameni. Eu asta as vrea sa stiu mai mult ca orice pentru ca se tot vorbeste de uzura morala a echipamentelor pe care sunt nevoiti sa le foloseasca toti salvatorii.
Daca tot nu stii ce este TRIANGULAREA, nu folosi in locul termenului corect alte inventii lingvistice si abtine-te de la comentarii timpe legate de dificultatile de transport daca tot nu ai fost vreodata in Horea. Vreti sa stiti unde au picat amaritii aia? In the fucking middle of nowhere, intr-un loc unde numai niste bezmetici ca noi, Bozierii se pot duce, in Lumea Pierduta/ Poiana lu' Horea. Ghici de ce ii spune asa? Pentru ca tot ce gasesti intre Doda Pilii (in mijlocul Podisului Padis) si Albac este un minunat drum de care romane, culmea...construit de romani acum 2000 de ani ca sa transporte aurul de la Rosia Montana, prost si ingust cu spume, abia daca incapea bietul nostru Bozmobil (un Logan), creste montane si paduri salbatice, dar si vreo 4 catune de moti afurisiti care se uita chioris la tine cind te vad indraznind sa cazi in extaz in fata unei frumuseti pe care ei nici nu o mai observa. Merita sa mergi in Horea si sa faci o astfel de expeditie vara? Oricind. Ba chiar acum vreo 2 luni i-am spus Bozierului sef ca vreau sa mai merg o data macar in Horea si in Apuseni inainte de a muri, ca tare frumos e locul. Na, cine mai stia de el daca nu pateau asta necajitii astia?
Normalitatea inseamna responsabilitate si pentru tine, dar si pentru altii, presupune devotament, sacrificiu, bunatate, mina intinsa celor din jur, mingiiere, corectitudine, coordonare, stat functional si autoritati profesioniste, oameni demni, sinceri si de bun-simt. Tot ceea ce nu am vazut in aceste ore de degringolada.
Intr-o tara in care presa s-ar vinde pe bucati pentru scene cu matele lui Iovan insirate pe bordul avionului prabusit, in care ministrul de interne scutura prosteste din umeri incapabil sa-si asume responsabilitatea pentru ineficienta unora dintre serviciile aflate in subordinea sa, in care primul-ministru profita nesimtit de acoperirea mediatica a evenimentului ca sa ordone personal o ancheta, in care medicii din echipa de transplant devin eroi, ca si pilotul care nu a facut altceva decit datoria, eu una concluzionez: a murit normalitatea. Nici macar eroii nostri nu sunt normali.


miercuri, 15 ianuarie 2014

Profesorului, cu dragoste

Mi-e dor de timpul cind asterneam pagini intregi de scris marunt, ginduri si emotii, idei carora altminteri nu le-as fi dat niciodata glas, dileme si nedumeriri, multe ramase si acum la fel de neclare ca atunci, sperante sau doar frustrari pe care le impachetam apoi in plicurile postei romane pentru a le expedia catre destinatia aflata la 10-15 km de casa, in Floresti, Prahova.
Asteptam apoi cu neliniste raspunsul,la fel de lung, cu scrisul marunt, ascutit si aspru al prietenului meu, Christian Craciun, profesor si mentor, om si salvator al sufletului meu in cautare. Fiecare scrisoare chema o alta, rinduri mizgalite cu fervoare si furie, din partea mea, cu nesfirsita rabdare, din partea lui.
Nu gresesc deloc spunind ca acele scrisori mi-au salvat viata; nu mi-as fi pus capat zilelor in absenta lor caci sunt prea egoista sa fi facut un asemenea gest, dar viata mea atunci, poate ca si acum, insemna mintea, sufletul, emotia, cuvintul.
Ei bine, pe mine CUVINTUL m-a salvat. Scris de Hesse sau Mann, Joyce, Marquez, Sabato, Aitmatov sau fratii Acterian, cuvintul scris de Cristi sau de mine, ascultat la Jacques Brel sau Deep Purple, in filmele lui Tarkovski, Scorsese sau Wajda, in ,,Hamletul" lui Caramitru sau seria BBC Shakespeare, cuvintul m-a hranit, m-a hidratat, m-a alinat si infuriat, m-a mingiiat si m-a revoltat, m-a coborit, dar mai ales m-a inaltat.
,,Si CUVINTUL era la Dumnezeu si Dumnezeu era cuvintul"-asa cred ca zice Scriptura. Eu stiu prea putin despre asta, dar stiu ca la mine CUVINTUL a ajuns mai ales prin intermediul profesorilor mei de limba romana si nu numai: Mimi Stoica- romana, Christian Craciun- romana, Mihai Nicolaescu - economie politica, dna. Gavra - geografie, dna Ghete - biologie, minunata dna. Baloiu, datorita careia si acum citesc si inteleg franceza, dna Apostol - romana (sa fie doar o coincidenta?)
Tuturor acestor oameni trebuie sa le multumesc pentru darul lor care mi-a deschis lumea. Greu de crezut ca vreunul dintre ei citeste aceste rinduri, dar pentru mine ele sunt CUVINT si sper ca sinceritatea lor, printr-una dintre acele ciudate mecanici ale sentimentelor, sa-i atinga cumva.   

Ipocrizia educatiei. Educatia ipocriziei

Iti trebuie nervi de otel sau nesimtire cit casa sa supravietuiesti in sistemul nostru educational. Poate ca asa era si inainte ca eu sa devin profesor, dar in ultima vreme lucrurile par a fi luat-o complet razna.
Nu subfinantarea si nici subordonarea totala fata de politic sunt cele mai grave probleme, ci infinita ipocrizie a tuturor marilor jucatori din sistem, o ipocrizie nesimtita, morbid obeza, rasfrinta peste hainele mult prea strimte ale unui bun-simt din ce in ce mai fragil, aproape emaciat.
Ponta isi umfla obscen muschii in sedinta de guvern in care isi ofera corpul, nu pe cel mladiu dorit de toti si de toate, ci pe cel de control pentru eradicarea coruptiei din scoli, a mai grea si mai serioasa din intreaga societate romaneasca.
Seful ISMB, un buldog fioros care nu ezita o clipa sa ameninte fara scrupule cu eliberarea directorilor din functie la fiecare sedinta cu acestia, isi arata si el coltii in fata presei, dar mai ales a profesorilor carora le tot aminteste ca trebuie sa fie slujitori devotati ai parintilor si copiilor, iar daca li se pare ca sunt prea prost platiti, sa plece unde or vedea cu ochii, ca sunt mereu suplinitori, fie ei si necalificati, gata sa le ia locul.
Directori care isi pling, la propriu sau la figurat, soarta trista si destinul potrivnic, pretinzind ca nu stiu nimic despre cadourile primite de Craciun, Paste, 1 sau 8 martie, ziua scolii, ziua lor, in general primite ziua. Aceiasi directori care an de an semneaza devize pentru lucrari prost efectuate/ inexistente, pentru dotari inutile(zeci de bonsai, palmieri, ficusi etc. au fost aduse la noi la liceu acum 2 ani, marea majoritate decedind intre timp din lipsa de lumina/ grija), aceiasi directori care accepta transferuri peste numarul legal de elevi de la clasa sau care fac consilii de administratie fara cvorum si iau decizii in afara cadrului legal al Legii 1/2011.
Profesori care nu cunosc legile si nu isi cer drepturile, care isi pling de mila, dar nu fac absolut nimic pentru a-si mentine o minima verticalitate, care ignora cu buna stiinta regulamentul scolar, pe care de multe ori nici nu il cunosc, intirzie/chiulesc de la propriile ore, isi dau importanta/ nu mai au nicio importanta, tipa in clase sau nici macar nu se mai aud in clase din cauza tipetelor elevilor care-i ignora fiindca au abdicat de mult timp de la normele deontologice ale profesiei.
Elevi lipsiti de perspectiva si dorinta de a sti, care traiesc sub semnul unic al lui ,, A AVEA", rareori sub cel al lui ,,A STI/ A CUNOASTE". Fete machiate de parca de-abia ar fi coborit de pe boxele de la ,,Bamboo", imbracate in batiste si bustiere, leggings ce imita diverse blanuri si ,,gadgeturi" sclipitoare; baieti la fel de tipatori si de ,,dichisiti" ca fetele cu care se inghesuie la cosmetica sa-si faca manichiura, sa se penseze si epileze, de parca mai nou ar fi o rusine sa-ti insusesti atributele proprii sexului tau.
Parinti tembelizati de goana dupa bani care au uitat( sau nu au stiut niciodata) sa-si invete copiii sa salute, sa nu urle pe strada, sa nu caste fara a-si acoperi gura sau sa nu manince in timpul orelor, sa citeasca sau macar sa-si doreasca mai mult decit sa-si ia un nou telefon, nu de alta, dar exista riscul ca telefonul sa fie chiar mai ,,destept" decit sunt ei insisi.
Niciunul dintre acesti parinti revoltati de coruptia din educatie nu este scandalizat de faptul ca in anul 2014 copiii lor nu au hirtie igienica sau sapun la toaleta.Nu sunt deranjati de inexistenta materialelor didactice, a celor de curatenie, de manualele depasite moral si fizic, smotocite de cel putin alti 4-5 copii inainte, de absenta laboratoarelor, microscoapelor, substantelor chimice sau mulajelor pentru orele de biologie.
Nici ministerul educatiei nu e suparat defel ca esueaza lamentabil in a oferi dotari minimale elevilor din insasi capitala tarii. Nu e trist Ponta ca scolile au banci rupte si table ciobite, sali de curs ce trimit cu gindul la debarale inghesuite de bloc (trebuie sa vedeti demisolul Colegiului National Bilingv George Cosbuc), ca nu sunt laboratoare si nici dotari conform secolului in care ne aflam. Nu. El vrea controale si curatenie in invatamint ignorind faptul ca cel mai mare hot este chiar statul si ca primul care desconsiera legea este chiar aparatul la ale carui butoane se afla el insusi.
Cita ipocrizie! Profesorii se prefac a nu sti cit de ticalosita le e tagma, directorii se prefac a-si dedica viata scolii, fara sa mentioneze nici compromisurile pe care le-au facut, nici spagile pe care le-au dat si le-au primit pentru a-si securiza posturile, parintii pretind ca vor doar binele copiilor de fiecare data cind, in loc sa-i puna la treaba, le cumpara trecerea prin scoala, elevii invata repede cum sa paseze responsabilitatea in curtea altcuiva, plingindu-se ba de materia prea stufoasa, ba de plictisul nesfirsit al orelor.
Vreti sa stiti parerea mea? Nu poti sa ceri corectitudine daca nu esti tu insuti corect, iar ipocrizia guvernului si presei nu poate face bine nimanui, dupa cum noi ca parinti avem obligatia sa ne aparam copiii si altfel decit reclamind solicitarile de fond al scolii sau bani de cadouri. Am putea incepe prin a nu mai fi ipocriti si a cere autoritatilor sa inceteze sa mai fie.