joi, 8 septembrie 2016

Provocarea mea: Donaţi, nu postaţi!

Tot văd postate, ca urmare a unei provocări lansate de vreun prieten, grămezi de fotografii alb-negru ale unor oameni sănătoşi tun care sprijină astfel lupta altora cu cancerul.
Frumos gest să renunţi la toate culorile care-ţi pun în evidenţă verdele/albastrul strălucitor al ochilor, tenul atât de bronzat, rochiţele înflorate sau ţinutele office pe care s-or fi dus nişte găleţi de parale.
N-o spun cu tipica mea afurisenie, bine, poate şi umpic din ea, dar sentimentul dominant este amărăciunea că un gest atât de golaş de conţinut poate lua cu asemenea repeziciune locul oricărui altuia care are potenţialul de a schimba în bine lumea bolnavilor de cancer.
Ştiţi cum arată, de fapt, un copil care suferă de cancer? Vă spun eu. I-am văzut pe cei foarte mici la etajul 7 al Spitalului Fundeni, un loc unde nimeni nu vrea să se interneze cu propriul copil şi să aştepte un diagnostic, de cele mai multe ori sfâşietor de crud.
Toţi sunt uniţi de o culoare pămânie, ca un bronz teribil de ratat. Nu sunt albi ca foaia de hârtie, ci maronii, parcă acoperiţi cu un muştar de cea mai dubioasă calitate. Sunt umflaţi ca nişte pepenaşi, dar nu de graşi, aşa cum sunt copiii sănătoşi, ci din pricina tratamentelor cu diferite citostatice, al căror efect secundar este o masivă edemaţiere, mai exact reţin apa în ţesuturi indiferent că o beau sau le e injectată în nesfâşitele ore de perfuzii.
Cei mai mulţi dintre ei au pierdut gustul mâncării după tratamente, fie din cauza medicaţiei  şi radiaţiilor, fie pentru că nu mai pot mânca de la chimioterapia care le întoarce pe dos tot sistemul digestiv, aşa că feţişoarele lor grăsunele sunt încă una dintre parşivele măşti ale acestei boli ce minte cu neruşinare chiar şi după ce e depistată şi atacată agresiv.
 Nu că adulţii ar duce-o mai bine. Nu. Şi în cazul lor pierderea părului este doar un simptom benign prin comparaţie cu stările de vomă, slăbiciunea care face o simplă deplasare la toaletă să pară o ascensiune pe Everest, lupta constantă cu frica de a vedea rezultatele următoarelor analize, durerile permanente, fracturarea totală a vieţii sociale sub omniprezenţa suferinţei.
La toate acestea contribuie şi societatea din plin. Tratamentul pentru cancer trebuie autorizat de către o comisie care să evalueze dosarul medical, iar acest proces poate dura şi mai bine de 3 luni. TREI. Şi asta deşi timpul nu este un aliat, ci duşmanul bolnavului de cancer pentru care fiecare zi de tratament şi viaţă contează.
Fotografiile noastre, chiar şi emoţionante dovezi că nu suntem insensibili faţă de această problematică, sunt de o totală inutilitate. Nu vor facilita accesul niciunui pacient bolnav de cancer la tratament mai repede sau mai bine.
Bolnavilor de cancer le trebuie ajutor material şi moral să lupte cu boala. Ei au nevoie de tot sprijinul nostru ca să obţină tratament de specialitate cât mai repede, iar când statul eşuează în a le oferi asistenţa medicală, ONG-urile oferă ajutor.
PROVOCAREA MEA : Vreţi să veniţi în întâmpinarea nevoilor bolnavilor de cancer, doriţi să faceţi un bine, atunci daţi un SMS la 8844 cu textul CANCER şi veţi dona 2 euro pentru organizaţia LITTLE PEOPLE.
Găsiţi informaţii despre alte organizaţii şi modalităţi de a lupta cu sistemul, inerţia şi uneori voi înşivă aici: -http://aminvinscancerul.ro/?gclid=CP6lx-Gk_c4CFQkq0wod2coFnA.
-http://aliantapacientilor.ro/  
-http://www.asociatiapavel.ro/ 
-http://fabc.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu