Poveste horror cu o capră scelerată

Am citit și eu ca tot puiul de român Capra cu trei iezi și sincer vă spun că numai asta poate fi explicația pentru toate problemele mele cu nervii de până acum. Nu doar că m-a pus tovarășa învățătoare s-o citesc, dar când eram la grădiniță, tovarășa educatoare ne-a adunat pe toți copiii în clasă, ne-a pus cu mânuțele la spate pe scăunele și ne-a proiectat filmulețul de desenate animate în care mama capră îl pârlește pe lupul ticălos la foc mic și privește oroarea împreună cu iedul cel mic, la fel de scelerat ca ea. Noi am bătut din palme și ne-am bucurat că l-a mierlit pe lup, dar acum știu că așa a început sfârșitul neuronilor mei.
S-o luăm cu începutul. În primul rând că familia caprei nu era una tradițională. Țapul, capul familiei, s-a sustras de la îndatoririle părintești după ce a profitat de naivitatea bietei capre pe care a lăsat-o apoi să crească toți cei 3 iezi aflați la vârsta delicată a adolescenței fără pensie alimentară sau suport psihologic.
Acest lucru nu a împiedicat-o pe capră să fie independentă material și emoțional, fiind singura susținătoare legală a familiei pe care o hrănea cu ce putea și ea:
,,Frunze-n buze,/ 
Lapte-n ţâţe,/ Drob de sare/ În spinare, /Mălăieş/ În călcăieş,/ Smoc de flori /Pe subsuori.”

Sigur, nu este de aprobat faptul că în cursul achiziționării celor necesare susținerii celor 3 minori, capra era nevoită să-i închidă singuri în casă, dar trebuie notat că la momentul respectiv, nu erau agenții de beibisiting căpresc. 
Pe de altă parte, acest fapt ar putea fi responsabil pentru comportamentul rebel al celor 2 iezi mai mari care, marcați de pierderea autorității paterne, se revoltă și împotriva celei materne prin deschiderea ușii, ceea ce atrage după sine drama, mai precis pe lupul cel hămesit.
Probabil tot din pricina stării de disconfort provocată de absența figurii paterne țăpești, cei doi iezi adolescenți supun constant iedul cel mic unui bullying dezgustător și, de asemenea, unei evidente discriminări de vârstă, desconsiderându-i opiniile pertinente și batjocorindu-l fără remușcare.
O întreagă discuție ar merita purtată în jurul caracterului infect al personajului ,,lupul”, ființă mai lacomă ca un politician, un mascul tipic, lipsit de empatie, dar suficient de viclean încât să convingă cei doi iezi adolescenți să încalce promisiunea făcută sărmanei lor mame, și așa victima unui țap macho și iresponsabil.
Când nenorocirea lovește această familie, marcată oricum de abandonul patern, singura soluție ce rămâne la îndemâna mamei și iedului supraviețuitor este răzbunarea. 
În scene parcă desprinse din filmele horror de serie B, capra complotează împotriva lupului pe care îl atrage într-o capcană profitând de lăcomia lui proverbială și, după ce îl îmbuibă cu bucate tradiționale, îl privește cum arde de viu, refuzându-i salvarea.
Cel mai grav este că această capră întinează valorile noastre creștin ortodoxe, pretextând că îl invită pe lup la pomana bieților ei iezi și împlinește ritualul păgân al arderii păcătosului într-o zi care ar fi trebuit dedicată slujbelor creștinești, colivei și rugăciunilor pentru iertarea păcatelor celor duși dintre...ea.
Crescând cu aceste lecturi, cred că este lesne de înțeles de ce am ajuns o depresivă cu asemenea tendințe maniacale, încât dacă văd femei abuzate, îmi amintesc pe dată de mama singură cu 3 iezi și mă ia așa un val de revoltă, de plâng râuri de lacrimi și muci.