Jurnal Cardio
Eu și îngerașul meu avem o relație de dragoste-ură. El mă iubește în felul lui nevolnic, eu îl urăsc în stilul #potoleștetesămoarămata.
După dese interacțiuni, cele mai multe dureroase, am ajuns la concluzia că ăsta a fost cumva pedepsit să ajungă îngerașul meu și acum se răzbună. O fi furat aripile vreunui arhanghel și a dat o tură cu ele înainte să-mplinească 1818 de ani, poate a băut din vinul de împărtășanie al lui Sfântu Petru, oricum, n-are cum să fi fost prea încântat de sarcina primită, fiindcă mereu mi s-a părut că are numai idei tâmpite.
În plus, nu-i nici mare brânză de capul lui. Toți îngerașii sunt rotunjori și rozalii, ca niște purceluși, mai să-ți vină să-i pui la cuptor cu un măr în gură; al meu e slab ca o coadă de maidanez, ceea ce e bine într-un fel, fiindcă chestiile care ar trebui să fie aripi sunt așa jumulite și mai mereu jegoase de juri că abia a scăpat cu fuga din vreun cazan cu pucioasă de la subsolul facerii lumii. Alți îngerași sunt veseli, de parcă ar fi fumat iarba din rezerva Arhanghelului Mihail, al meu parcă ar fi mâncat căcat stricat și are tripuri nasoale cu ciupercile pe care le aruncase Ioan Botezătorul la coș acum 2030 de ani.
În sfârșit, duminică seara, mă trezesc deodată cu nebunul cocoțat pe uscător, cocoșat de slăbiciune și becisnic, de mi-a venit să leșin:
- Sal! Cf? Normal că nici să-nchid uscătorul n-apuc și mi-o dă la plex:
- Știi ce idee mi-a venit? Ne apucăm de cardio. Abia aștept. Trec mâine pe la 5. Pwwwwwp!
Bănene, ce-am făcut eu să mă pricopsesc cu Hannibal Lecter ăsta? Iar cardio? N-am mai încercat și era să-mi dau duhul? Ș-încă atunci aveam 15 kile și 4 ani mai puțin. Am plâns cu muci, m-am zvârcolit oleacă pe jos, am blestemat în trei limbi, apoi am scos de la naftalină echipamentul de fitness pe care nu l-am probat, ca să nu izbucnesc în tura a doua de sinucideri ritualice.
Am trăit cu spaimă ziua de luni; pe la 4.54 m-am închis în sufragerie gata să-l înfrunt în capotul meu roșu cu flori.
- Sal! Nu ți-ai pus echipamentul?
Nu știu cum spune el chestiile de genul #haisănedămcumotorul, #iabocanciiăștiaroșii, #nuratablugiirupțicuflori, dar am simțit că mai bine mă schimb. Normal că el încape în orice echipament, chiar XXXS, dar mie mi-a luat un sfert de oră doar să-mi adun țâțele în bustieră.
Nici nu-ți dai seama ce complicată e o așa operație până nu le fugărești pe la brâu pe unde se duc năstrușnicele, apoi trebuie să le și aliniezi, că doar nu le-oi lăsa zburătăcite toate ba sus, ba jos, nu mai spun că nici cu sfârcurile nu e treabă ușoară, chit că ești acasă și nu vede nici naiba dacă unu-i mai pe umăr așa.
Mi-am supt amarnic six packul de slană de pe burtă și o parte din el chiar l-am strecurat în niște budigăi mulați și elastici, pe care câteva desene geometrice și-au pierdut brusc sensul lăbărțându-se în forme ce nu s-au inventat încă.
- Gata!!!- zice tembelul. Acum tot ce trebuie să faci e să te uiți la video.
- Deci nu fac nimic.
- Taci și saltă!
Uite, asta mi s-a părut o idee foarte nefericită. Era abia începutul. Lucrurile s-au complicat major când mi-a arătat cu degetul lui scheletic două gantere. Nu știu prea bine cum m-am vânturat cu ele prin sufragerie, dar am reușit să nu scap niciuna pe câinele care, speriat de agitația din cameră, ar fi vrut să-l iau în brațe, ca să-l scap de verva îngerașului; de bucurie, dădea așa tare din floacele de aripi, încât umpluse casa de pene și fulgi, spre groaza lui Voly.
- Saltă genunchiul, mai sus, așa, mai sus! - deja zbiera, mai ceva ca un antrenor personal pe speed.
M-am oprit să beau apă; turbatul înșfăcase o ganteră și o zbânțuia cu ambele mâini sfrijite spre ceafă. Să mor nu alta! Chiar îi plăcea.
La capătul a 50 de minute umilitoare, când pe mine curgeau sudori și gâfâiam gata să dau colțul, becisnicul îngeraș mi-a zâmbit fericit: Doamne, ce bine a fost! Abia aștept să ne vedem mâine!
Am zăcut pe covor în proprii muci și lacrimi până am fost sigură că s-a cărat unde dracu să-l ia o sta ascuns, apoi m-am târât la baie, mi-am scos țâțele cu viu cu vai, le-am înfoiat un pic ca pe perne, să-și recapete forma, și mai mult m-am aruncat în cadă la duș decât am urcat în ea.
Azi a venit iar. Am plâns cu spume când a spus că mai are o idee, să reiau blogul.
N-am avut încotro.Iată-l!
