Troll de Baicului

Home is where the heart is. Frecție, taică! Home is where the kitchen is! 
Vinerea e zi sfântă de lăfăit în crătiți, de supeciorbe, de tocănițe, de felul1+2/cină/aperitive/desert. După amiezele de vineri miros frumos a legume tunse scurt, să-ncapă în crătiți sub sosuri, de pătrunjel tocat și leuștean pus cu castronul.
Vinerea nu-mi pasă de altceva decât de crătițile duduind pe foc, de sfârâitul focului de aragaz si de mirodeniile pe care trebuie să le arunc sub capacele care tresaltă de atâta abur și așteptare.
Vinerea nu prea ascult nici măcar ce sporovăiește Pavel după ce vine de la școală, iar el, enervat de indiferența mea de bucătăreasă îndârjită, renunță să mă mai bată la cap și se pune pe trăncănit cu pisica în timp ce se aleargă cu ea dintr-o cameră-ntr-alta.
Într-o zi d-asta, mă găsește fimio cu un morman de morcovi pregătiți de ghiveci, vreo 2 verze, niscai borș de făcut și niște sos de paste pus pe foc la scăzut. Eu hârști-hârști retez nemiloasă destine de morcovi, el își spune poveștile de clasă, eu fleoșca-fleoșca prin crătiți cu linguroiul, el dă-i înainte cu trăncăneala.
Tot izbind de zor cuțitul de tocător, realizez că a dispărut și nu mai vorbește cu mine, dar îl aud în sufragerie spunându-i mâței: ,,Ia, spune, fă sormeo, tu ce vrei să te faci când te faci mare?”
Pisica miaună disperată, semn că e probabil în brațele lui Pavel care se aude apoi pupând-o în rafale scurte- țoc,țoc,țoc,țoc.
,,Termină, că omori mâța!”-strig din bucătărie dând cu cuțitul în tocător mai să-l tai și p-ăla de așa mieuneală ce răzbate de alături.
Țoc-țoc-țoc, liniște, mâța mă strigă disperată, țocăială, apoi pisica zdupăie spre dormitor abia scăpată de mitraliera de pupături, dar fugărită de câinele care în goană se izbește de toți pereții holului.
,,Mamaaaaa, când mă fac mare pot să mă fac pinguin?”
Zbang, se-nfige lama până la prăsele în tocător. Mă chinui enervată să smulg fierul din strânsoarea lemnului.
,,Nu, mămică, nu poți să te faci pinguin.”
,,Nu zici tu că pot să mă fac orice vreau eu când mă fac mare? Eu vreau să mă fac pinguin”
Ș-așa am despicat eu tocătorul fix pe jumătate.

Profesor modest visez hârtie igienică

Sunt un om așa simplu, încât până și visele mele sunt de-o banalitate vecină cu prostia. Una dintre fanteziile mele este să predau cândva într-o școală în care să fie hârtie igienică la toaletă. Și săpun. Chiar și d-ăla ,,Cheia”, din cel lichid de costă 5 lei 10 litri sau unul tare ca o pietricică pe care trebuie s-o freci vârtos să elibereze o duhoare sinistră, dar să facă spume și să spele mâinile după ce te-ai frecat de catedre pline de cretă și jeg pe care au stat în pauze câteva zeci de cururi de copii.
De toalete nu mai spun. Doamne Dumnezeule mare și Tu Măicuța Domnului Iisus Hristos, ajută-mi și mie să ajung în raiul liceelor unde pe vasele de veceu să fie colaci, iar pe perete să troneze un băț cu un sul de hârtie înfipt în el.
Ce fericire trebuie să fie să intri într-o cabină de veceu și să vezi un ditamai sulul de curpapir gri, d-ăla tare pentru cururi puse pe treabă sau din cel fucsia de-ți colorează popoul în dubioase nuanțe de roz de parcă numai acadele Chupa-Chups ai ținut între ,,obrăjori”.
Asta ar însemna să nu mai defilezi pe holul școlii cu igienica în mână, strecurându-te ,,discret” printre elevii care tot strigă sărumânuri după tine în timp ce tu abia nimerești să răspunzi de-ncordată ce ești să nu te scapi pe tine.
Dar cum ar fi să poți și trage apa? Doooooaaaamneeee, ce vis frumos ar fi să apeși butonul bazinului și chiar să auzi cascada apei ducând la vale pișălăul sau mai rău!
Ăsta-i cel mai nou vis al meu: să trag apa și ea să vină năvalnică, de nebună, direct în gura canalului. Asta după aventura de azi când m-am fofilat cu 5 minute mai devreme de la o oră să nu prind cele 2 toalete de fete deja ocupate, apoi am intrat camuflată într-o cabină și am reușit să scap de cele 13 cafele și o jumătate de litru de apă, fără să-mi susur lichidele în timp ce 10 eleve bat nervos în ușă.
Am înjurat copios printre dinți poziția de contorsionistă în care abia am reușit să mă ușurez, dar și pe fetele care nu trăseseră apa în pauza anterioară, după care m-am aranjat gigea iar și am apăsat butonul magic al bazinului. STUPOARE! CIUCIU APĂ!
În vas plutea o oranjadă densă, rezultatul multor vezici golite încă de dimineață și oricât apăsam eu butonul, niciun strop nu se-ncumeta să străbată țevile și să umple bazinul.
ȚÂÂÂÂÂÂÂRRRRR! se aude și soneria de ieșire, apoi primele glasuri de elevi pe hol. Haida, Lăcrămioaro! După o matură chibzuință de cam 3 secunde, am întredeschis ușa sperând să nu dau nas în nas cu vreuna dintre elevele mele care să intre în toaletă după mine. De data asta am avut noroc; nu era nicio coadă la veceu, eu m-am spălat pe gheare cu apă rece și bună de izvor, apoi am șerpuit pe lângă perete către cancelarie rugându-mă să nu mă vadă nimeni că am fost acolo să contribui la oranjada generalizată.
În timp ce mă ștergeam cu al țâșpelea șervețel umed pe mâini, am visat cu ochii deschiși la o toaletă mare, cu veceu cu colac, hârtie igienică, o bucată zdravănă de săpun și apă, multă apă în bazin care să spele oranjada.

S-a belit fengșuiu

Când ai 15 ani și e prima ta zi de liceu, razi de seara până la os cele 53 de fire de barbă blondă care oricum nu se văd și scapi discret din greșeală 1/4 dintr-o sticlă de after-shave pe mutră.
Apoi probezi toți blugii de 2 ori și vreo 5 cămăși, după care te hotărăști să nu mergi cu blugi și să iei altă cămașă din dulap. Dimineața, binențeles că te răzgândești și înșfaci blugii negri, schimbi iar cămașa și petreci vreo 15 minute aranjându-ți manșetele blugilor.
Gataaaa! Acum poți pleca liniștit la festivitatea de deschidere a celor mai mișto 4 ani din viața ta.
La liceu e mega bine; nu ai niciun prof ,,comunist” (așa spun ăia de la clasa a X-a și Clara care știe tot ce mișcă în CN M. Viteazu), fetele sunt ok, ceilalți 4 băieți cu care împarți clasa sunt mai timizi ca tine (dacă ai noroc căcălău, chiar ți se poate întâmpla una ca asta), diriga e cool deși e bătrână (o babă de-o seamă cu mă-ta, 50ish) și cum prima zi nu e tocmai ,,o zi”, tu și noii tăi colegi vă cărați după 2 ore la cel mai apropiat KFC.
Tu mergi acolo doar ca să te afli-n treabă că nu mai halești fast food pentru că-ți tuflește proaspătul tău six pack, de parcă ai merge la liceu numai la bustul gol să-ți vadă toate fetele mușchiuleții iar cele 5 aripioare i-ar transforma brusc într-o piftie tremurândă.
Ești chill când intri cu tovarășu tău Denis, singurii doi băieți ce mână o hoardă de fete spre mesele din KFC, și deodată auzi:
- Paveeeeeeel! Paveeeel! Ce faci, mămică?
Satana însuși și-a băgat moțul cozii lui negre și când te-ntorci împietrit spre celălalt colț al sălii dai cu ochii de mă-ta care-ți face disperată cu mâna.
Se holbează fetele, se chiorăște și Denis, mă-ta râde răsturnată pe o banchetă cu gașca ei de elevi de a 12-a care se sufocă și ei de răs, iar tu te gândești repede: Dă, Doamne, să nu vrea să mă și pupe!

Hai cu școala!

Intru în cameră la Pavel astăzi. Șoc și groază! Copilul zace în pat holbându-se la tavan în nemișcare.

- Ce faci mămică, ți-e rău?

- Ete na, nuuuu! Mama, îmi dai și mie o carte? Ceva ușurel așa.

Inima mea s-a oprit în piept, apoi brusc a început să pompeze tot sângele spre creier, urnindu-i rotițele și ungându-i angrenajele înțepenite de săptămânile de vacanță. 

Să fie ceva SF, să-i dau oare fantasy? Dar parcă mai bine ar merge un thriller, ceva care să-l prindă de la primele pagini cum a fost Reverte. Sau poate în genul lui Miss Peregrine?

Nu, nu tot fantasy, ce-ar fi să-ncerc Hoțul de cărți sau o carte polițistă mai bine. Și mai bine ar fi un Neil Gaiman. Da, sigur Gaiman e cel mai potrivit să-i trezească pofta de citit.

Dar ce zic eu să-i trezească, uite că deja s-a trezit. Nu-i târziu nici acum. Și ce dacă am tot încercat până acum degeaba, mai bine mai târziu decât niciodată, să vezi acum ce citește dacă el însuși cere. 

Numai că nu prea știu ce să-i aleg, fir-ar. Mai bine întreb așa pe departe:

- Pavel, mamică, nu mai bine îmi spui tu cam ce fel de carte ai vrea.

- Una mai subțirică.

- Aha. Păi și gen să fie? Thriller, fantasy...

- Nu contează, că vreau să omor păianjenul ăla din colț. La o adică poți să-mi dai și papucul.

Cam asta-i treaba cu copiii. Nimic nu-i ce pare când e vorba de ei, de citit, de relațiile lor cu noi, cu ceilalți. 

Mâine începe un nou an școlar. Pentru mine va fi primul după 20 de ani fără dirigenție și e bine așa, chiar dacă voi simți asta la salariu. E răgazul de care am nevoie să accept că m-am despărțit, fie și numai fizic, de o parte din viața mea, de bozierii mei de la E, de cine am fost până acum și, eventual, să mă reinventez.

Asta cu reinventatul am învățat-o de la cine altcineva decât de la elevii mei, aceiași și mereu alții.