duminică, 10 septembrie 2017

Hai cu școala!


Intru în cameră la Pavel astăzi. Șoc și groază! Copilul zace în pat holbându-se la tavan în nemișcare.
- Ce faci mămică, ți-e rău?
- Ete na, nuuuu! Mama, îmi dai și mie o carte? Ceva ușurel așa.
Inima mea s-a oprit în piept, apoi brusc a început să pompeze tot sângele spre creier, urnindu-i rotițele și ungându-i angrenajele înțepenite de săptămânile de vacanță. 
Să fie ceva SF, să-i dau oare fantasy? Dar parcă mai bine ar merge un thriller, ceva care să-l prindă de la primele pagini cum a fost Reverte. Sau poate în genul lui Miss Peregrine?
Nu, nu tot fantasy, ce-ar fi să-ncerc Hoțul de cărți sau o carte polițistă mai bine. Și mai bine ar fi un Neil Gaiman. Da, sigur Gaiman e cel mai potrivit să-i trezească pofta de citit.
Dar ce zic eu să-i trezească, uite că deja s-a trezit. Nu-i târziu nici acum. Și ce dacă am tot încercat până acum degeaba, mai bine mai târziu decât niciodată, să vezi acum ce citește dacă el însuși cere. 
Numai că nu prea știu ce să-i aleg, fir-ar. Mai bine întreb așa pe departe:
- Pavel, mamică, nu mai bine îmi spui tu cam ce fel de carte ai vrea.
- Una mai subțirică.
- Aha. Păi și gen să fie? Thriller, fantasy...
- Nu contează, că vreau să omor păianjenul ăla din colț. La o adică poți să-mi dai și papucul.
Cam asta-i treaba cu copiii. Nimic nu-i ce pare când e vorba de ei, de citit, de relațiile lor cu noi, cu ceilalți. 
Mâine începe un nou an școlar. Pentru mine va fi primul după 20 de ani fără dirigenție și e bine așa, chiar dacă voi simți asta la salariu. E răgazul de care am nevoie să accept că m-am despărțit, fie și numai fizic, de o parte din viața mea, de bozierii mei de la E, de cine am fost până acum și, eventual, să mă reinventez.
Asta cu reinventatul am învățat-o de la cine altcineva decât de la elevii mei, aceiași și mereu alții.

Un comentariu: