luni, 26 iunie 2017

Evaluarea capacității- finala pe aparate: română și matematică

Bine că i-au schimbat numele în ,,Evaluarea Națională” că nu pricepeam deloc de ce-i zicea ,,Examen de capacitate”. Doar nu-ți arătai capacitatea, doar niște abilități, nici alea pe de-a-ntregul și pe deasupra chinuite de-ți dădea pe nas până apuca ministerul să-ți pună numele-ntr-un tabel la care să se poată zgâi în voie orișicine.
Acum că-i zice evaluare, dacă rezultatul este bun, toți sar grămadă cu postări: Yupiiii! Mulțantrăiască! #cecopildeșteptcamineamio!
Dar când listele dau cu minus, câți părinți sunt pregătiți să-l strângă în brațe pe copilul care simte eșecul mușcându-l de degetele cu care a scris compunerea nereușită sau demonstrația ratată de la geometrie? La copilul nefericit le stă gândul sau la copiii colegilor care vor intra la colegii renumite, în timp ce blegul lor îi va face de mare băcănie și cum or mai scoate ei acum capul în lume?
Poposind ce degetele pe tastatură, mi-am amintit o epocală ședință cu părinții în Colegiul Național ,,Sfântul Sava”; mă trezisem să reproșez, ca tuta, că profesorul de matematică antrenează lotul de olimpici în timpul orelor de la clasa de filologie în care învăța Matei și mi s-a replicat de către diriginte că sunt profund nerecunoascătoare. După ce că fuseseră primiți în marele colegiu, aveau ca profesor pe marele profesor, erau și clasa de filologie (proștii școlii, cu alte cuvinte), eu făceam lăcrămații?
Intimidată nu prea am fost, pentru că, de fapt, școala trebuia să ne fie recunoscătoare pentru copii educați pe care îi livrasem, pentru limbile străine pe care le studiau acasă, matematica știută din privat și cultura generală pe care tot familiei i-o datorau.
Cam ăsta e adevărul din spatele marilor colegii la care ne trimitem copiii: nu o facem pentru profesorul X sau pentru Y, ci pentru a ne asigura că ceilalți elevi din jurul copiilor noștri vor menține o ștachetă suficient de ridicată pentru ca mediocritatea să nu-i sufoce pe toți.
Nu ne așteptăm o clipă ca ei să învețe matematica sau fizica de acolo, știm prea bine că dacă vom dori performanță tot acasă va trebui să investim timp, energie și bani pentru ca rezultatele să fie pe măsura așteptărilor universităților străine, dacă își doresc să studieze în alte țări, dar sperăm ca mediul în care se vor dezvolta în următorii ani să fie de bună calitate și competitiv, astfel încât să nu se piardă în masa de absolvenți care fac deliciul presei pentru gogomăniile debitate cu nonșalanță în timpul Bacului.
E ușor, cucoană, să vorbești dacă fi-to a luat note mari la examen- veți spune și poate aveți dreptate.
Dacă nu le-ar fi luat, ar fi anulat amintirea degetelor lui calde ascunse în palma mea când ne întorceam împreună de la grădi, mărgelele din paste vopsite pe care mi le-a oferit de un 8 Martie, cântecele pe care le-am cântat împreună sau pupăturile colorate pe care mi le dădea când era mic?
Ar fi fost oare mai puțin copilul meu atât de dorit, iar fericirea de mi se fi îngăduit să îl am ar fi pălit umbrită de un rezultat la o capacitate care nu-l reprezintă neapărat?
Aș fi suferit amarnic, fără doar și poate, dar nu fiindcă nu m-aș fi putut făli cu notele lui, ci pentru necazul lui de copil ambițios, l-aș fi ținut în brațe asigurându-l că iubirea noastră nu trece prin catalog, e din inimă, acolo unde nu se dau note, doar încredere.
Nu-s ipocrită să spun că nu mă bucură rezultatul lui Pavel, dar asta numai pentru că îl poartă mai aproape de visul lui, nu de al meu, fiindcă el este mulțumit de sine și simte că viața tocmai i se deschide(de-ar ști, bietul căt rahat urmează!)
De se-ntâmplă să știți acum un copil ce-și plânge ,,capacitatea”, nu-l lăsați pradă deznădejdeii, țineți-l în brațe și amintiți-i de ,,capacitățile” lui pe care nu i le-a testat nimeni săptămâna trecută, de bunătatea lui, de sinceritatea lui, de talentul la desen sau la povestit, de pronunția în engleză sau de cât de bine joacă handbal, dar mai ales că încă-l iubiți.



























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu