Nici eroii nostri nu sunt normali

Urmaresc de ieri cu stupefactie relatarile presei pe tema tragediei din Apuseni si, dupa ce initial am plins sub imperiul sentimentelor si m-am rugat asa cum stiu eu mai bine ca toti sa fie gasiti si salvati, am inceput treptat sa vad. Sa vad nu doar tragedia unor oameni a caror profesie este salvarea altora, ci tragedia unei prese jalnice, dar si al unei natiuni gresite, asezate strimb pe niste valori vitriolice menite numai a o otravi din interior.
Aud intruna declaratii nesfirsite despre eroismul acestor profesionisti ai medicinei, despre devotatmentul lui Iovan si al studentei aflate in avion din pura dedicatie pentru profesie. Indiscutabil acestia erau perfect admirabili, adevararte modele intr-o lume lipsita total de modele de urmat, erau profesionisti in cel mai adevarat sens al cuvintului, dar...NU SUNT EROI.
Eroismul pentru mine continua sa insemne exceptionalul: omul care intra in casa aflata in flacari ca sa scoata o babuta pricajita sortita altminteri unei morti chinuitoare; voluntarul care nu ezita sa lase in urma confortul propriei case pentru a se aventura in pustietate ca sa salvaze un necunoscut (nu de putine ori un natarau care s-a aventurat prosteste intr-o zona in care nu ar fi trebuit sa se afle sub niciun chip); femeia care se arunca in viltoarea apei sa scoata la liman un copil ce nu e al ei...
In toata lumea occidentala exista mii de medici care aleg sa-si dedice intreaga cariera transplantologiei, asa cum sunt si multi piloti, poate mai buni decit Iovan, care nu stiu sigur daca vor reveni sau nu acasa atunci cind iau mansa in mina. Nimeni nu se refera insa la ei ca la niste eroi pentru ca tuturor aceste gesturi li se par NORMALE. Se numeste bun-simt, dedicatie profesionala, pasiune, dorinta nesfirsita de a face ceea ce-ti place, incredere in om si in comunitatea careia acesta ii apartine, omenie. Toate acestea nu sunt altceva decit o expresie a normalitatii, acea stare abandonata de mult timp in si de societatea romaneasca.
Numai aici ceva atit de banal ca dragostea de semeni si pasiunea pentru profeise pot fi catalogate ca exceptionale. Numai in stravechiul spatiu "carpato-danubiano-pontic" firescul si bunul-simt pot sa fie considerate eroism. Sa fie oare atit de nebuna societatea noastra incit sa ajunga tinerii sa posteze doliu pe Facebook, fara sa fie totusi apti sa inteleaga intreaga dimensiune a acestei situatii, alaturi de selfies facute in cele mai indecente posturi?
Dar presa? S-au bucurat atit de tare de pretextul oferit de Raed Arafat acum aproape 2 ani sa lanseze atacuri salbatice la adresa lui Basescu pe care le-au vazut apoi incununate de succes odata cu venirea USL la putere incit uita sa-l intrebe acum pe acelasi celebru personaj si USLcum se face ca aeronava pe care ne-a aratat-o la TV acum vreo 6 luni este deja de ceva timp in reparatii (ii lipseste o piesa, zice-se), cu toate ca este mult mai performanta decit junghiul cu care zburau acesti bieti oameni. Eu asta as vrea sa stiu mai mult ca orice pentru ca se tot vorbeste de uzura morala a echipamentelor pe care sunt nevoiti sa le foloseasca toti salvatorii.
Daca tot nu stii ce este TRIANGULAREA, nu folosi in locul termenului corect alte inventii lingvistice si abtine-te de la comentarii timpe legate de dificultatile de transport daca tot nu ai fost vreodata in Horea. Vreti sa stiti unde au picat amaritii aia? In the fucking middle of nowhere, intr-un loc unde numai niste bezmetici ca noi, Bozierii se pot duce, in Lumea Pierduta/ Poiana lu' Horea. Ghici de ce ii spune asa? Pentru ca tot ce gasesti intre Doda Pilii (in mijlocul Podisului Padis) si Albac este un minunat drum de care romane, culmea...construit de romani acum 2000 de ani ca sa transporte aurul de la Rosia Montana, prost si ingust cu spume, abia daca incapea bietul nostru Bozmobil (un Logan), creste montane si paduri salbatice, dar si vreo 4 catune de moti afurisiti care se uita chioris la tine cind te vad indraznind sa cazi in extaz in fata unei frumuseti pe care ei nici nu o mai observa. Merita sa mergi in Horea si sa faci o astfel de expeditie vara? Oricind. Ba chiar acum vreo 2 luni i-am spus Bozierului sef ca vreau sa mai merg o data macar in Horea si in Apuseni inainte de a muri, ca tare frumos e locul. Na, cine mai stia de el daca nu pateau asta necajitii astia?
Normalitatea inseamna responsabilitate si pentru tine, dar si pentru altii, presupune devotament, sacrificiu, bunatate, mina intinsa celor din jur, mingiiere, corectitudine, coordonare, stat functional si autoritati profesioniste, oameni demni, sinceri si de bun-simt. Tot ceea ce nu am vazut in aceste ore de degringolada.
Intr-o tara in care presa s-ar vinde pe bucati pentru scene cu matele lui Iovan insirate pe bordul avionului prabusit, in care ministrul de interne scutura prosteste din umeri incapabil sa-si asume responsabilitatea pentru ineficienta unora dintre serviciile aflate in subordinea sa, in care primul-ministru profita nesimtit de acoperirea mediatica a evenimentului ca sa ordone personal o ancheta, in care medicii din echipa de transplant devin eroi, ca si pilotul care nu a facut altceva decit datoria, eu una concluzionez: a murit normalitatea. Nici macar eroii nostri nu sunt normali.