marți, 20 septembrie 2016

A venit, a venit şcoala...

Copiii mei, copiii altora. Zilele astea, înainte şi după începerea anului şcolar mi-au tot trecut prin faţa ochilor, în timp ce lumea îşi arată fundul ici şi colo, ba din pricina homeschoolingului, ba a altor probleme care ucid încet, dar sigur, şcoala românească pe care şi aşa am învăţat greu să o iubesc.
Al meu cel mare îşi caută drumul după terminarea facultăţii, nemulţumit de oferta de masterate a facultăţii de psihologie; d-aia şi refuză deocamdată să facă vreunul, în timp ce eu nu pot să-i fac deocamdată capul mare.
Şi la ce e bun, mă rog, un masterat în care nu crezi, nu te atrage şi la finalul căruia nu te vei fi deşteptat uman sau profesional în niciun fel? Accept că va porni pe alt drum decât majoritatea, pentru că nici drumul nostru bozieristic nu a fost lipsit de serpentine pe care nu de puţine ori ne-au găsit scârbe, ameţeli şi vome din cele mai rele.
Cel mic e derutat de clasa a VIII-a. Diriga îl acuză că refuză să-i spună definiţiile unor noţiuni de geografie din clasa a V-a, la matematică nu găseşte nicăieri culegerile solicitate la ore, va avea pregătiri luni-mate privat, marţi- română la şcoală, joi-română privat, vineri-mate la şcoală.
Ca profesor de română, recunosc în orice secundă că examenul ce îl aşteaptă este o oroare care îi mutilează plăcerea de a scrie, libertatea de exprimare liberă şi orice interes pentru literatura română. Ca mamă, îmi vine să urlu în gura mare gândindu-mă că va avea zile în care va sta la şcoală mai mult decât stau unii la birou şi că nici mari câştiguri intelectuale nu va avea, indiferent cât de şmecher va fi liceul în care va ajunge.
Eu şi bozierii mei de la unşpe E nu avem un orar coerent, orele ni se suprapun, nu avem profesori la două materii după ce suplinitorii, îngroziţi de ce înseamnă învăţământul, şi-au dat demisia încă înainte ca şcoala să înceapă propriu-zis.
Şi totuşi e bine. I-am descoperit pe unşpe D, copii nedoriţi de alt profesor care promit să fie foarte mişto după ce astăzi am început cursul extra de drepturile omului cu ei în forţă şi formă. Să vă trăiască familiile, unşpe D!
Nu, nu prea le ştiu numele, că abia am preluat clasa considerată problemă, dar nu-mi mai venea să plec de la ei ascultându-i identificând drepturi, dând exemple, discutând aspecte pe care eu însămi nu le aveam în vedere, oferind argumente şi contrargumente. Poate n-aţi înţeles că au făcut asta în engleză. Hurray!
Tot bine a fost să-l aud pe Alin de la unşpe E-ul meu punând una dintre cele mai pertinente întrebări legate de homeschooling: Doamna, da' copiii care sunt educaţi în sistemul homeschooling nu sunt discriminaţi ulterior când ajung la maturitate sau dacă doresc să meargă la facultate?
Despre Alin v-am mai spus şi altă dată că nu dă o ceapă degerată pe sistemul nostru educaţional pe care îl percepe ca pe o etapă inevitabilă, nu tocmai plăcută, dar nici groaznică. În schimb, rareori ezită să-şi exprime clar punctul de vedere sau să ceară lămuriri atunci când i se pare că ceva e dubios. Şi bine face!
Bozierii mei i-au răspuns lui, au discutat, s-au întrebat, s-au mai contrazis. Eu am fleoşcăit nişte muci în baltă fiind prea radicală în răspunsul oferit Dianei care poate mă va ierta, că ne iubim, poate mă va înjura, că prea sunt şi eu profesor uneori.
Cam aşa e începutul de an: mocirlos, cu bune, cu rele, confuzant, obositor.
Mă întristează că asaltul împotriva şcolii nu doar continuă, ci se intensifică, de parcă o fiară pusă pe descompunere şi-ar fi îndreptat toate uneltele de distrugere asupra noastră, elevi şi profi deopotrivă, ca să nu mai iasă nimic decât putreziciunea la suprafaţă.
Continui să fac singurul lucru la care mă duce mintea: trântesc fiara la pământ, mă tăvăleşte ea de multe ori, mai trag o porţie de plâns, mai râd cu poftă, scriu cuvinte, le citesc, ascult, rostesc, fac dabbing cu elevii şi râdem ca proştii.
Nu ştiu cum naiba să mă fac şi eu om mare odată.




5 comentarii:

  1. Doamne ce rau imi pare ca nu am fost in liceul in care predati. Va citesc blogurile de fiecare data cand am ocazia si sunt putin geloasa pe elevi dumneavoastra. Mi-as fi dorit un asemenea profesor nu numai la ora de engleza ci si la dirigentie. Mult respect!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc frumos pentru apreciere. Sa aveti incredere ca nu sunt singurul profesor caruia ii plac elevii si ii ajuta cum stie si poate mai bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am prea avut parte de profesori atat de atasati de clasa sau de elevi. Sunteti un exemplu pentru totii profesorii!

      Ștergere
  3. Daaa. Rulzzz...Vai capu' ei. Bozi incearca sa faca bine pe cit poate. Uneori nu poate.

    RăspundețiȘtergere