Nu, nu predau româna nici de-afurisită

În anul I de facultate de Litere, spre sfârşitul primului semestru eram deja turbată de nervi şi sătulă de seminarul de literatură română la care tot auzeam de săptămâni cât de grozavă era literatura noastră timpurie, cu poezia ei anacreontică, de fapt nu tocmai anacreontică, fiindcă poeţii nu erau familiari cu poezia lui Anacreon, ci doar cu nişte epigoni ai lui. Poeziile sunau cam ca asta a lui Costache Conachi :

Ah! ochișorii vii

Cam negri căprii sau

Ah! nurule împărate al podoabelor firești, sau încă:

Doi ochi porți

Ce fac morți

Ca niște gelați

Și arunci

Tot în munci

Pre amorezați

  

 M-am certat cu seminaristul, reproşându-i cu subiect şi predicat că vrea să facă din căcat bici şi să mai şi pocnească şi apoi nu m-am mai dus la seminar ca să evit să mai fac o scenă.

Cred că atunci am început să mă gândesc serios că dacă ajung vreodată profesor, trebuie musai să predau engleza, nicidecum literatura română, niciodată dacă nu vom reuşi să depăşim admiraţia tâmpă pentru o literatură prea tânără ca să fi reuşit să recupereze decalajele uriaşe faţă de literaturile europene.

Ah, nu înţelegeţi greşit, refuzul meu nu este legat de modestia literaturii noastre, ci de imbecilitatea modului de predare a acesteia şi de inadecvarea programei, una care ignoră cu desăvârşire nevoile elevilor secolului XX-XXI.

Înainte de a-mi sări la jugulară, amintindu-mi că englezii continuă să studieze Shakespeare la 400 de ani de la moartea lui, cum o fac şi francezii cu Moliere, permiteţi-mi să vă atrag atenţia că nu vorbim de Pupăza din tei sau de Popa Tanda, ci de texte a căror valoare este dată tocmai de universalitatea temelor.

Aţi încercat să recitiţi Creangă? Nu? Vă spun eu că vă trebuie dicţionare de regionalisme şi arhaisme, dar mai ales nervi de oţel ca să pătrundeţi măcar o parte din sensul unor propoziţii. De ce ar face-o un elev de clasa a IV-a sau unul de a IX-a căruia tableta personală îi oferă zeci de alternative la un Harap-Alb plictisitor şi îmbibat cu un umor despre care profu' tot vorbeşte, dar lui îi scapă?

Hai să nu ne facem că nu ştim că aceşti copii se uită la vloggeri şi you tuberi care spun nu doar chestii mai cool, dar o şi fac într-un fel care îi determină să nu-şi dezlipească ochii de pe ecrane. Cam aşa: 

 

 

Şi apoi, ce naiba le spunem noi în secolul ăsta al drepturilor omului, emancipării şi egalităţii de şanse când le băgăm pe găt Baltagul? Că Vitoria Lipan mânca bătaie de la Nechifor ca măgaru-n pantă, dar era femeie credincioasă şi-l răbda, că ăsta e rolul femeii? Că e bine să-ţi faci dreptate singur şi e încă mai mişto dacă îl pui chiar pe fi-tu, încă puber, să-l taie pe cel care l-a omorât pe ta-so, ca să se facă dreptate creştinească la praznicul mortului? Sau că Vitoria ştie mai bine cu cine trebuie s-o mărite pe fie-sa, că doar n-o lăsa-o să ia de bărbat pe fitecine, fără parale, oi şi alte acareturi?

Ajutaţi-mă să pricep mai exact ce model le oferim şi cum poate să concureze cu vloggerii care vin cu astfel de şmecherii: 

 

Mda. Am înţeles. Probabil vă gândiţi la irezistibilul Ion şi farmecul lui natural de ţăran bistriţean care îşi bate tatăl, iubita gravidă, nevasta, vecinii şi în general fiece fiinţă mişcătoare. Să vă spun un secret: elevii sunt oripilaţi de Ion şi refuză să vadă în el orice forţă, orice virtute, fie şi un dram de umanitate şi oricât am încerca să le spunem că este o victimă a circumstanţelor, tot ca pe un scelerat îl vor trata, iar pe sceleraţi mai bine nu-i bagi în seamă. 

Bine, aveţi dreptate, Eminescu e chiar genial. Nu la fel de genială este ideea de a-i da elevului notă pentru câte strofe din Luceafărul învaţă. Come on! La ce te ajută memorarea unui vagon de versuri pe care nu ai nici cea mai vagă intenţie de a le interpreta sau ţine minte, fie şi încă o zi după ce nota s-a materializat în catalog?

Cu Moromeţii nu ai cum să dai greş. Elevii se vor scârbi sigur. Ilie are o casă de copiii, unul mai rău şi mai al dracului ca celălalt, o nevastă pe care toţi o abuzează verbal, psihologic sau fizic, câteva oi prăpădite pe care le păzeşte amărâtul de Niculae pe care ta-so nu-l lasă să înveţe carte.

Băieţii ăi mari îl urăsc pe ta-so şi pe toată lumea, fetele pe băieţi, pe ăl mic toţi îl batjocoresc, fonciirea bate la uşă doar ca să fie păcălită de Moromete, a cărui soră e mai veninoasă ca o viperă, Bălosu îşi alungă fata măritată din dragoste, iar Ţugurlan îi înjură pe toţi. Imposibil să nu te pătrundă valorile astea morale până la os.

Şi asta în timp ce puştii de 10 ani verifică trailere on line, citesc diverse cronici de film sau jocuri pe calculator pe IMDB sau Rotten Tomatoes, postând numărători finale pâna la filme ca ăsta d-aici:

 

 

 Tre' să-ţi llipsească rău orice contact cu realitatea să crezi că nişte puştani care îşi pregătesc costumele de Cosplay se vor pune pe citit degrabă Enigma Otiliei, în loc să se mobilizeze exemplar ca să arate fix aşa:

 

Hai că deja m-am ambalat prea tare. Ce să vă mai spun? În loc să plângem de jalea orelor de română pe care elevii abia aşteaptă să nu le facă, a faptului că tinerii nu mai citesc, mai bine ne-am întreba dacă cineva sănătos la cap ar iubi lectura după ce învăţătoarea l-a forţat să citească ,,Ţara de dincolo de negură" sau ,,Pe drumuri de munte" când era în clasa a IV-a.

Pe bune acum, spuneţi-mi voi dacă exagerez. Aţi încercat să citiţi descrierile lui Hogaş sau Sadoveanu? Da? Când aveaţi doar 10 ani? Şi v-au plăcut? Atunci nu mă mir că aţi ajuns în halul ăsta!

Nu voi preda româna la şcoală nici moartă. Prefer engleza care îmi oferă libertatea de a-i vedea pe Key and Peele, de a vorbi de Suicide Squad sau de Hamlet, de a accesa History Crash Course sau să folosesc lecţii de aici:  http://www.youthforhumanrights.org/about-us.html.

Şi ca să fie bine, să nu fie rău, abia aştept Comic Con şi evenimentul ăsta la care e musai să merg cu elevii cărora continui să le bag engleza pe gât cu filmul. Bye!