joi, 17 noiembrie 2016

Lamulțean la toți elevii mei!



Pe 17 noiembrie 1939, studenții Universității din Praga au protestat vehement ca urmare a uciderii unuia dintre colegii lor evrei, Jan Opletal, și împotriva politicii antiseminte pătrunse odată cu anexarea Cehosolvaciei de către Cel de-al treilea Reich, ăla de trebuia să dureze veșnic, dar a sfârșit în patru labe 6 ani mai târziu.
Universitatea pragheză a fost luată cu asalt de naziștii care au împușcat mortal 9 dintre liderii studenților protestatari, au rănit mulți alții și apoi au deportat în lagăre de concentrare 1200 de studenți, pentru ca apoi să închidă toată colegiile și universitățile cehoslovace.
Actul de curaj al acestor tineri a fost prima oară comemorat la Londra în 1941, iar din 2009, 17 noiembrie a devenit Ziua Internațională a Elevilor și Studenților. Așadar, mulțean trăiască elevii mei care este ei!
Cum ar veni, să trăiască Alex care i-a spus profei de geografie să-i arate fofoloanca și mănâncă salată cu ceapă să ne cadă păru' din nas dacă avem ghinionu' să avem oră după ce a băgat el pe sub nas o găleată de cepșoară!
Mulțean Strunghi care întrerupe pe toată lumea că are doo creiere, și p-ăl mare și p-ăl mic, de-i ajunge ideile să dea la tot cartieru' și la profi, niște nătărăi care n-are valoarea lui!
Cine să trăiască? Robert să trăiască! Mai ales când îi spune profei de desen că are o geantă urâtă care lui nu-i place, după cum nici profei nu-i place desenul lui- in your face, bitch!
Lamulțean, Fury care nu vorbește niciodată și nu participă la niciuna din selfieurile noastre trăznite!Eu partikip, Fury.
Andra să trăiască și să mai facă 987231 de milioane de selfieuri cu mine, nu de alta, dar am nevoie periodic să-mi amintesc că nici Boogie man/woman nu poate fi mai nefotogenic(ă) decât sunt eu!
Tuli să trăiască să mai dea cu scaunu' în vitrină, doar-doar o și nimeri pe cineva data viitoare, să fie șou' complet!
Mulțean Kumy! Să mai dai ruj la toată clasa și lu' diriga că-i damă bună. Cum altfel ne-am trage în poză toate pupezele de la unșpe E boite cu același muiunel?
Mulțean Cristi, să-ț trăiască Adina și stilou' ăla de l-ai pierdut acu' doo zile!
Să trăiască Bădiț, șefu' la clasă și la photoshop, meșteru' de coperți de revistă și băiatu' lu' cea mai jmekeră prăjitureasă(Săru' mâna, Elena, mama lu Bădiț, că tare bună plăcintă de dovleac mai faceți)!
Mulțean lu Panaita, nevasta lu Strunghi și meștera la engleză care esteeeee!
Să fie baftă la Julia și la Bușua care tace și le face la ingliș, pe sistem!
Să trăiască familia lu' Alin care nu mai chiulește și are valoare la comentarii fără număăărrr, fărrăăă număăăr!
Lamulțean și lu' Tina că știe cu tutorialu' și face Indesignu' din vorbe- ceac-pac- de iese revista la ingliș frumoasă ca soarili sfânt de pe cer!
Nuți să trăiască și ea că-i place șauarma cu de toateeee și  bârfește bineeee!
Cris D, lamulțean și la păru' matale verde și la rârâiala aia mortală care mă unge pe sufletu' meu mic și negru!
Brăcița să trăiască la noi în clasă unde abea ce-a aterizat de doo luni, că e de caterincă rău de tot!
Mulțean, Sandra, dezlipi-ți-s-ar telefonu' ăla de dește!
La mulți ani, Alexis, vedea-te-aș doctor, că mare nevoie mai e de doctori cu inimi așa mari și calde ca a ta!
Sănătate, Gabi și Derya, nedespărțitelor, succesurile să vă urmărească!
Tony, să-ț trăiască chitara care să zdrăngăni la ea până la adânci bătrâneți, când o să trăiești tu peste mări și țări!
Toadere, lamulțean, măi jmekere! Să nu uiți să scrii cum și unde vrea mușchii tăi mereu, că mușchii tăi minte nu are, da' ie tare!
Shalom și lamulțean, Endy! Succesuri la șouri că fără muzică veața e pustiu - Ooooo, veațaaa meaaa!
Lică să trăiască, băiat fin cum e! Să-l vedem umăr la umăr cu stejarii din echipa națională!
Au trecut 21 de ani de învățământ. Câteva mii de elevi mi-au trecut prin viață, marcând-o sub o formă sau alta sau doar nelăsând vreo urmă. Mi se pare că au trecut anii prea repede și în unele zile distanța dintre Bozi care toca gramatica obsesiv și cea care face gramatică online e așa mare că parcă nici n-ar fi aceeași persoană.

Elevii mei citesc puțin acum. Ei și? Nici cu școala nu se omoară cine știe ce, dar măcar nu stau cu capul în pământ, ascultând cu supușenie ce le spun adulții, sunt adolescenții care ,,deprind să meargă pe valuri în picioare”, cum spunea Nichita.
De la mine vreau să învețe atât: FIȚI VOI ÎNȘIVĂ. ORICINE VEȚI FI!
Nu așteptați să vină vremea să trăiți așa cum vreți, doar trăiți!  


Un comentariu: