Din când în când se mai trezește lumea să mă-ntrebe cum e pe la școală în ultima vreme. Jmeker, frățioare, cum să fie. As good as it gets, trăi-v-ar!
Predau și eu ca tot obsedatu' de gramatică niște propoziții condiționale- visu' oricărui prof de engleză e să scrie mare pe tablă NEVER USE WILL/WOULD IN CONDITIONALS!, apoi mă mănâncă să fac niște consolidare, să nu zică genitorii elevilor că le dau lucrare pe burta goală și i-a luat gastrita pe sistem nervos.
Exemplele alunecă pe ecranu' proiectorului- că-s damă tare jmekeră și folosesc tehnologiile de-mi curge sânge din dește pe mouse-elevii răspund și ei cât pot, că nici condiționalele astea nu-s pentru toată lumea, iar eu mi-s mulțumită peste fire.
Ia, spune și tu, Gigele- mă apucă dorința de a stimula intelectual tot elevu'. Gigel mă privește vesel: Io nu știu engleză, duuaamnaa. Eh, și tu acuma, măi Gigel, cum să-nveți dacă nu încerci. Ce variantă crezi că s-ar potrivi? spun eu cu blândețea unei cobre.
Gigel spune tâmpenia, rigor mortis pune stăpânire pe membrele mele, dar cumpătul meu rezistă mai ceva ca ferestrele QFort. Păi, n-am spus eu că nu poți folosi WILL după IF, sâsâi eu rece ca un castravete (as cool as a cucumber, beeeii, pur le conosior), mai gândește-te un pic.
Axonii celor 3 neuroni își unesc pervers ventuzele, mozolu' cel mai libidinos începe să se petreacă între ei, pe când Gigel se străduie din răsputeri să producă un răspuns într-o engleză aproximativă; kile de impulsuri electrice străbat degețelele lipite ale neuronilor și deodată se aude clar : If iu uil col tumoro ail help iu.
Haidaaa! Bravos, Gigele! Gigel privește în jur spre colegi cu fericirea zugrăvită pe tot chipu', neînțelegând de ce juma' din clasă se hlizește înfundat pe sub masă, iar cealaltă stă să cadă de pe scaune de râs.
Ai câștigat, spun oprindu-mă o clipă să trag aer în piept, tocmai ca să nu-i trântesc vreo înjurătură groasă sau, mai grav, să-i reped un catalog direct în cap, ai câștigat 10 flotări!
Cu fața întoarsă spre ecranul calculatorului, derulez spre setul următor de exerciții și aud hârșâitul unui scaun pe gresia sălii de clasă, apoi hohote nestăpânite de râs exploziv. Când mă răsucesc spre clasă din nou, îl văd pe Gigel între bănci făcând flotări cu energia unui sportiv de performanță.
Opt, nouă, zece...gata. Mai fac, duaamnaa? mă întreabă senin pe când eu îl privesc îngrozită, cu gura căscată și ochii beliți de prostească uimire.
Ș-uite-așa mi-am amintit de Temeșan junior, gras și rozaliu ca un purceluș de lapte, elev la CN Caragiale acu' dooj de ani pe când predam acolo, care spunea cu seninătate că mai bine-l roagă pe taso să pună lift la liceu și marmură și pe scara elevilor (pe cea principală deja pusese printr-o generoasă donație Bancorex) decât să învețe sau, mai rău, să vină la școală.
După ce mi-a trecut spaima că m-ar putea reclama pentru tratament umilitor, după ce mi-am promis să nu mai spun niciodată MAI BAG-O FISĂ sau AI CÂȘTIGAT 10 FLOTĂRI și alte asemenea bâzdâgănii care-i amuză pe elevi și pe mine mă ajută să nu fac adevărate crize de furie, mi-am spus că trebuie să văd partea plină a paharului -Gigel, spre deosebire de ineptul fiu de bancher, are o excelentă condiție fizică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu