miercuri, 26 aprilie 2017

Cum am dat în premieră 0(ZERO)




Pentru că, de fapt, am dat 3 de zero, nu știu dacă e o premieră sau o tremieră. Ete na, am dat! Cum naiba să dai 0(ZERO) în catalog? Am scris doar așeeaaa la miștou, ca să fiu sigură că măcar vreo doi pretini tot vor citi de milă postarea.
Zeroul l-am scris mareee, cu roșu pe lucrări, l-am și rotunjit preț de vreo juma' de mină de pix, am scris și în paranteză, că poate ne se vedea destul de clar, apoi am pus lucrările deoparte ca să le trag în poză, ceea ce m-am răzgândit, fiindcă e de porc să umilești copilul doar fiindcă el nu a știut nimic la lucrarea anunțată de o săptămână.
Las' că am anunțat-o, dar tocmai ca să evit șocurile prea puternice- la vârsta mea nu-ți pică tocmai bine să te treacă toate palpitațiile și vreo 641 crize de spume-n cap-am și lucrat repetat, spre luare aminte, exerciții identice acelora pe care le-am inclus în lucrare, cu mulțumirea profului care anticipează un porcoi de note mari, așa să ne-ajute Mniezo, să treacă tot elevu' că tot nu-l mai învață nimeni ingliș pe el dacă pân-acu' n-a fost chip să se-mpace cu limba lu' Șecspiăr.
Fiind vorba de indirict spici, am dedus că el a rămas fix așa, INDIRICT; eu l-am predat direct, l-am exersat direct, da el, indirectu' naibii, a luat-o pe ocolite și undeva pe la colțu' Oborului s-o fi oprit la un mic ș-o bere și n-a mai ajuns în căpuț la elev neam. Asta e! Șit hepănz!
Eu acuma, cum stau cu lucrările în față- mint evident, le-am strâns de draci-nu știu exact cum să procedez: să trec 1(UNU) în catalog, adică punctul ăla prăpădit din o(ri)ficiu? Aș putea, spre exemplu, să mai dau un punct din același loc de unde l-am dat și pe celălalt, nu-i așa? Ș-uite-așa se făcu deja de un 2(DOI)!
Baiul ăl mare e ce fac eu cu punctul în plus la ăia 2 elevi de luară 10, le trec 11(UNȘPE)? Așa ar fi cinstit, bag eu de seamă.
Mă bate gându' cel pervers să mai dau încă o dată lucrarea, doar că de data asta să și ies din clasă, să nu fie elevii inhibați de prezența mea; poate nu toată ora, doar umpic, vreo treij de minute. Pervers, pervers, dar dacă copiază toți de la ăia cu ZERO și-mi dau o lovitură cauzatoare de moarte?
Nici nu știți ce dileme am. Poate veniți și voi cu o sugestie, că zău dacă știu pe unde să mai scot cămașa.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu