Bine că am așteptat câteva zile înainte să mă apuc de scris că dacă mă năpusteam vineri în tastatură, articolul s-ar fi numit ,,Un profesor de căcat”.
Așa, că mi s-au mai așezat creierii-n cap și am apucat să-mi calmez piticii furioși peste poate, am început să văd și luminița chiar dacă tunelul e lung și întunecos ca naiba.
Când ai mei au dat năvală în clasa în care îmi pregăteam lecțiile de la prânz, am bănuit că aveau chef de trăncăneală cum erau rămași fără profii ce participau la festivitatea de absolvire a celor de a XII-a. Vezi să nu!
Avuseseră română și scandal; cam așa e la ei ora de română mereu. Asta numai dacă profa de română vine la oră, ceea ce oricum nu se întâmplă mereu, niciodată la timp. Ai mei nu văd vreun motiv pentru care să le pese de oră, doar nici profesorului nu-i arde cămeșa pe ea să-i învețe niscai Eminescu.
Acum o săptămână le-a dat o teză de 50 de minute în care le cerea să analizeze în 5 rânduri dimensiunea gnoseologică a poeziei eminesciene, apoi să analizeze escatologia eminesiciană, ceea ce, mulțumesc frumos, nu au făcut că nu auziseră niciodată acești termeni și, de dracii pe care i-au avut pe ei, nici măcar nu s-au deranjat să scormone în adâncurile internetului după vreo definiție.
,,Să-și bage scatologia ei în cur!”- a declarat calm unul dintre ei- ,,Ș-așa o doare pe ea în cur de noi, măcar să fie de la scatologia asta.”
Chiar așa, să și-o bage-n cur dacă tot n-a predat-o. Și dacă s-ar fi prefăcut că predă, tot nu s-ar fi cunoscut. După ce i-a tratat de la început cu lungi absențe și indiferență totală, n-a trecut mult până ce
ei au ajuns să o ignore total făcând exact tot ce vrea mușchii lor în timpul orei, după cum și ea tot numai pe mușchii ei contează: ei trăncăne deșuchiat, se joacă pe telefon, râd pe ruptelea sau se scarpină-n cur, iar ea le spune celor câțiva exasperați de zgomot și dornici să învețe că nu e treaba ei să disciplineze elevii. Bă, ești nebun? Dar a cui o fi?
Vineri ieșise iureș iar după ce anunțase decizia de a da ultima notă pe baza PREZENȚEI la orele de română. Binențeles că au anunțat-o că e ilegal. ,,Și ce dacă? Asta discut eu cu doamna dirigintă și doamna director, nu cu voi”-le-a trântit-o ritos, enervându-i la maxim.
,,Bozi, dacă e pe-așa, noi de ce să nu-i dăm notă pe prezență, că rămâne dracului corigentă la cât nu vine ea la ore?”
,,Cum, frate, să spui că nu e treaba ta să faci liniște în clasă?”
,,Eu nu mai pot s-o suport din primul semestru, de când am stat toți ca proștii în clasă s-o așteptăm 2 ore și când am venit la cancelarie am găsit-o mâncând biscuiți așaaa...adică, băi proștilor, n-aveți voi treabă”
Ce spuneați? Nu trebuia să dau din casa sacră a învățământului românesc? Solidaritate sau cum?
N-ai să vezi așa ceva la mine. Nu cu profesorul care ajunge în clasă în ultimele 15 minute și pune absențe să-și acopere curul ce nu s-a mișcat la timp în clasă.
Nu cu profesorul care face cursuri în timpul în care ar trebui să fie la ore, care e monumental de indiferent, mai rece decât o reptilă, șerpește de lipsit de empatie, dar și de calități pedagogice, cel care umple de sus până jos catalogul de note de 3 și 4 după ce el însuși nu a fost la ore cu săptămânile.
Nu cu cel care vine în clasă și-i întreabă pe elevi cu viclenie în glasul mieros: ,,Chiar nu știți de ce nu mai vor profesorii să predea la voi?”
,, Eu știu, Bozi, de ce nu mai vor profii să predea la noi la clasă”- mi-a spus unul dintre elevii mei vineri. ,,Fiindcă suntem ca dumneavoastră, cu gura mare.”
,,Asta e, diriga, nu ne suportă nimeni că noi protestăm, nu răbdăm ca alții, protestăm mereu și profilor nu le place de noi.”
M-am uitat la ei adunați în jurul meu; certăreți, înfipți, gata să-și apere punctul de vedere în fața adulților care se tot zbat să le pună pumnul în gură-majoritatea sunt fete(cîțiva dintre băieți sunt încă mai răi), cațe ar spune unii, assertive aș spune eu- și mă încearcă un sentiment de mândrie prostească, de parcă ar fi ai mei, poate că și sunt într-un fel.
Elevii mei sunt răi ca mine? Foarte bine! Să rupă cu dinții din cei care vor să-i calce în picioare, să știe să spună NU, să-și ceară drepturile când au dreptate, să și le apere dacă cineva vrea să-i lipsească de ele.
Au gura mare, bozierii, nu-i așa? Ar fi bine să nu protesteze când profesorul nu vine la ore, dar vrea să fie respectat, nu predă, dar se crede darul lui Dumnezeu pentru ei, nu-i iubește, dar le cere supunere oarbă, niște sclavi pe plantația școlii românești? Iote că nu mai merge așa!
Nu cred că i-am învățat engleză pe copiii ăștia; care a știut a știut, care nu nici n-a învățat de la mine, că nu înveți cal bătrân în buiestru, dar dacă i-am învățat să ignore prostia ,,capul plecat sabia nu-l taie” cred că tot am făcut ceva bine.
Zile puține mi-au mai rămas de petrecut alături de bozierii ăștia, dar nu simt defel că ar fi un sfârșit. Mi se pare mai mult ca un început. Al lor, desigur. Abia acum descoperă că oamenii pot fi de un maxim căcat, când și cum să-și exprime opiniile în gura mare, care le sunt prietenii și câtă ipocrizie poate ascunde un om sau câte măști schimbăm într-o singură zi numai ca să ascundem vulnerabilități.
Ca să zic așa: ,,This is the beginning of a beautiful friendship!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu