Optimistic bitch?

 Nu am prieteni mulți. Poate fiindcă nu cred în posibilitatea de a găsi zeci de oameni cu care să ai atât de multe lucruri în comun, încât să puteți relaționa în catralioane de privințe și tot atâtea situații.
De cele mai multe ori, oamenii cresc diferit, descoperă pasiuni noi, ascultă muzici diferite de la o vârstă la alta, își schimbă gusturile vestimentare sau pe cele culinare, evoluează în direcții opuse celor pe care le iau companionii lor de drum, iar cei cărora le-au spus anterior prieteni pot ușor dispărea în zare, fără ca cineva să fie vinovat de asta. Pur și simplu se întâmplă și cred că nimic nu poate fi mai greșit ca o încercare de a susține o astfel de relație doar din nostalgie, numai fiindcă aveți un trecut comun, în ciuda prezentului total diferit.
Adulții pot hrăni artificial astfel de amiciții; le e dor de copilărie, de adolescența comună, de aventurile pe care le-au trăit împreună cu cei de care doar aceste amintiri îi mai leagă, dar, într-adevăr, chiar îi leagă bine de tot. Se apropie așa câteva clipe din nou de ei înșiși, cei care erau cu ani înainte, își povestesc, râd, retrăiesc căldura care i-a hrănit, se bucură de compania celor care îi cunoșteau atât de intim cu ceva timp înainte, deși acum credințele lor sunt complet diferite. Ajunși din nou în răspântie, fiecare va pleca pe drumul său acceptând, mai mult sau mai puțin, că orice i-ar fi unit înainte, în prezent este demult dus.
Adolescenții însă sunt cu totul altfel. Ei se aruncă în prietenie cu capul înainte ca bezmeticii. Iubesc prietenia, au nevoie de ea, o acceptă oricum ar fi și în numele ei sunt dispuși să facă absolut orice tâmpenie. Nu pun condiții și nici multe întrebări nu prea pun ei când e vorba de tovarășii lor, își mărturisesc iubirea în gura mare, ulat, pe rețele de socializare sau chiar față în față, dar rareori pot spune clar ce îi conectează unii cu alții cu adevărat.
Și-ar dona oare sângele dacă amicii le-ar fi bolnavi? Cel mai probabil da. Le-ar da și ultimul lor ban, dacă ar vrea să-și cumpere jenți noi la biciclete? Cel mai probabil nu. Prietenia la vârsta adolescenței e volatilă, la fel de schimbătoare cum sunt tinerii înșiși, dar asta nu-i face să sufere mai puțin atunci când o fractură sentimentală îi separă e cei cărora li se dedică cu superficialitatea vârstei.
Un elev mi-a spus ieri că întinde coarda doar ca să vadă care îi sunt cu adevărat prietenii. Aș fi vrut să nu-mi fi pierdut cumpătul și să-i spun că dacă simți nevoia să testezi o prietenie, atunci trebuie să-ți muți gândul de la ea- NU E PRIETENIE.
Nu ai nevoie să îți supui prietenii unor teste pentru a vedea care este cel real și cel fals. Viața va avea grijă să facă asta pentru tine din plin. În clipa în care simți că e necesar să verifici o relație, ar fi bine să-ți iei tălpășița fiindcă nu ai investit destul de mult, încât să fi creat deja un climat de încredere, nu i-ai cunoscut pe cei cărora vrei să le dai o ,,teză.
M-aș bucura să fie doar oameni buni și generoși pe lume, dar nu este așa. Asta nu înseamnă că pentru a ne putea apropia de cei din jur trebuie musai să-i supunem unei baterii de teste pentru a-i selecta corespunzător pe aceia care se potrivesc tiparului nostru de așteptări.
Nici tipare de așteptări nu e bine să avem fiindcă vom rata toate surprizele pe care viața ni le-ar putea oferi. Multe vor fi din cele neplăcute, prieteni de 25 de ani care brusc secționează canalul de comunicare simțindu-se ofensați tocmai când nu intenționai să ofensezi- o dovadă în plus a cât de puțin vă cunoșteați în realitate și cât de multe iluzii ați alimentat în tot atât de numeroși ani de tovărășie-dar sunt și foarte multe din cele plăcute, cărora trebuie doar să le dai o șansă.
Eu una nu dau teste decât la școală. De restul se ocupă mecanica tainică a universului și ținând cont de numeroșii oameni interesanți, deștepți și inimoși pe care mi-i tot scoate în cale de la o vreme, ce-i drept, mai ales virtual, tind să cred că universul complotează în favoarea mea.
Ce pot să fac? Am început să fiu an optimistic bitch.