La DespartirE

La despărțirE

Final de clasa a XI-a

Profesor m-am trezit din întâmplare când căutam o soluție ca să-mi cresc și fiul, pe atunci de un an jumătate, și să completez veniturile nu tocmai grozave ale tinerei noastre familii. Mă pregătisem pentru jurnalism, dar deja înțelesesem că nu e tocmai potrivit să încerc asta fiindcă s-ar fi așteptat de la mine să petrec numeroase ore departe de copilul meu, punând meseria înaintea familiei, un sacrificiu pe care nu eram dispusă să-l fac.
Nu, nu știam nimic despre ce ar fi presupus profesia de dascăl; facultatea nu mă pregătise niciodată altfel decât prin câteva cursuri insipide de psiho-pedagogie, practică ridicolă și niște informații vechi de un catralion de ani.
Când am intrat pe holurile Colegiului ,,I.L. Caragiale", eram așa speriată că îmi venea să o iau la fugă înapoi și să nu mă mai întorc, dar fiindcă postul îmi fusese oferit doar după ce am garantat că nu voi pleca în toiul anului școlar, mi-am făcut curaj să pășesc în spațiul înfricoșător al cancelariei și să mă prefac sigură pe mine, de parcă aș fi știut ce să fac, când de fapt eram mai confuză decât mulți dintre viitorii mei elevi, unii cu numai câțiva ani mai mici decât mine.
Am supraviețuit însă primelor zile, apoi săptămâni și moartea mamei la numai 2 luni după angajare m-a făcut să mă ambiționez să termin anul, fie și numai ca să nu-i fac memoria de rușine. A fost un an crâncen; moartea mamei plutea încă în aer, eu bâjbâiam prin învățământ, căutându-mi locul, copilul meu era mai mereu atât de bolnav, încât îmi petreceam majoritatea nopților ascultându-i respirația ca să mă asigur că e încă în viață.

Și totuși cred că acesta a fost unul dintre cei mai frumoși ani ai vieții mele. Mi-a oferit șansa de a mă testa, mi-a dat încrederea unor elevi pe care i-am dus apoi până la absolvire și chiar i-am pregătit pentru facultatea care pe atunci organiza un examen dur de admitere căruia, și datorită mie, câțiva elevi i-au făcut față cu succes, am cunoscut oameni în care și acum am încredere pentru că mi-au devenit prieteni, cu toate că au început prin a-mi fi elevi. Cum spuneam-un an grozav!
Așa a început. Au trecut deja douăzeci de ani de atunci și sunt pe cale să mă despart de încă o promoție de elevi. Mare lucru, veți spune, doar faci asta an de an. Păi, da, chiar așa și este; în fiecare iunie îmi iau rămas bun de la o altă serie de copii. Și totuși niciodată nu e la fel.
Există serii care intră și ies din viața noastră de profesori fără a lăsa vreo urmă, fără amintiri, nici gând de vreo amintire. Sunt zeci într-o singură vară, mulți dintre ei anonimi prin peformanță sau atitudine. Dai mai apoi peste ei prin magazine, vă ciocniți cărucioarele de cumpărături, mai schimbați o privire prin vreun parc, prefăcându-vă că nu vă recunoașteți sau chiar nefăcând-o; ei cresc și se schimbă, tu ai fost un nimeni în scurta lor viață școlară, ai îmbătrânit, ai fost și ai rămas pentru ei neinteresant.

MARIA PINAR MUSTAFA

Mai important este că există serii care rămân lipite de tine și pe care nu le-ai putea ignora chiar dacă ai vrea. Poate ai luat vreun premiu special cu ei, poate te-au călcat grav pe nervi, poate te-au surprins plăcut sau total neplăcut, poate i-ai iubit pentru că te-au ajutat sau i-ai urât fiindcă ți-au pus inspectoratul în cap. Nu contează de ce. Important este că nu-i vei uita.
Eu nu-i voi uita pe cei care sunt astăzi încă elevii de la 12 E sau măcar pe unii dintre ei. Au dat buzna în viața mea la drum de seară, pe la 6.30, într-o zi de marți când i-am rugat să se prezinte pentru că nu-mi fuseseră elevi cu an înainte.
Pe Maria Pinar atunci am cunoscut-o și am ascutat-o descriindu-se în cuvinte simple, cu o gramatică odioasă, însă cu o energie pe care nu și-a pierdut-o nicio clipă după aceea.Tot atunci mi-a vorbit Nicu despre pasiunea lui pentru istorie, Andy despre jocurile pe calculator, sau Rami despre fotbal.
Pasiuni obișnuite pentru liceeni, cuvinte nu tocmai multe, nimic ieșit din comun. Și în sfera comunului au rămas tot anul acela în care nu doar că nu au strălucit, dar m-au și călcat ades pe nervi.

Ziua Națională- 2014

Daniela, Ana-Maria și Silvia ,,proiectează"

De ce să nu-i uit atunci? Păi, nu pot să nu vă spun ce schimbare s-a petrecut în clasa a XI-a, când niște tineri bărbați s-au întors în clasă după vacanță, iar cârma clasei a fost preluată de Maria. Negricioasă, vorbăreță și plină de vervă, Maria și-a asumat rolul ingrat de e urni această clasă și de a o pune în fruntea liceului. Și a și făcut acest lucru mai repede decât și-ar fi imaginat cineva.
12 E a devenit o mașinărie bine unsă, un colectiv dinamic, a cărui energie inepuizabilă nu avea cum să fie ignorată. Sunt cei care au realizat cele mai complexe proiecte teatrale în limba engleză, mobilizându-se exemplar pentru fiecare dintre ele. Sunt cei care au răspuns la apelul oricărui cadru didactic, realizând materiale video, proiecte multi-media, machete, postere, planșe 3D, scenete și prezentări de materiale în egală măsură în liceu, dar și ca reprezentanți ai noștri în diverse competiții. 12 E nu a spus niciodată nu și nu a făcut niciodată rabat la calitatea muncii lor, stimulați de aprecierea tuturor cadrelor didactice și mânați permanent de neobosita lor ,,șefă", Maria.

Proiect semestrial, vara 2015

Maria, copilul abandonat, ,,uitat" în brațele unei străine care a ales să o crească oferindu-i dragostea unei familii, căldura unui cămin și forța de a-și înfrunta demonii, de a-i învinge și a reporni la altă luptă, mereu mai mare.
Maria, copilul care a vândut în piață, pe ger sau pe căldură înăbușitoare, să-și ajute familia adoptivă cu mica lor afacere; copilul care a cerșit iertarea pentru clasa ei de câte ori alții au greșit, fata care a râs sănătos, chiar și atunci când alții s-ar fi descurajat și a asigurat unitatea, fie și temporară, a unei clase care nu mereu i-a fost recunoascătoare.

Ziua mamei - 2014

Da, sunt clase pe care nu le poți uita pentru că le ești recunoscător; ți-au confirmat că există încă motive pentru care să-ți faci meseria, ți-au demonstrat că nu trebuie neapărat să-i înveți engleză dacă reușești să-i înveți să fie uniți, să se ajute, să se iubească, să-și respecte promisiunile sau, oricât de puțin și ridicol ar putea părea, să ciocăne la ușă înainte de a da buzna în clasă.

Ziua Hispanității 2014

Da, 12 E, nu vă voi uita pentru că Tomulici e un actor grozav, pentru că ,,Plugușorul" urat de voi era absolut, pentru că jucați la fel de bine în română, engleză și spaniolă- Bugi, ești un vis în rochie, Rami, ești o adevărată ,,piesă", Tomiță și Păscuță, rămâneți zeii teatrului de amatori- Beatrice, ești cel mai bun și serios fotograf ever, Nicu, thanks a bunch for your commitment to English, to creative writing, for the prizes you won and stories you created, Andy, hope to hear from you soon enough .
Da, Maria Pinar Mustafa, fata mea de la altă mamă, orice despărțire e grea,orice trecere te prinde nepregătit. Știu că așa ți se pare, dar nimeni nu e vreodată gata pentru despărțiri, dar sunt parte din viață tocmai pntru ca regăsirile să fie mai frumoase, mai emoționante, mai calde.
La ceas de zi, nu seară cum era când v-am cunoscut, 12 E îmi iau rămas bun de la voi mulțumindu-vă că mi-ați confirmat că nu am luat cea mai proastă decizie acum 20 de ani când, accidental, am ajuns profesor. God speed, my darlings! God speed!