Plouă, plouă, babele se ouă?

Chiar a venit toamna. Plouă de simţi că ţi se-nmoaie oasele, copiii ajung la şcoală cu budigăii uzi până la jumătatea gambelor, prost dispuşi, de multe ori cu mari întârzieri şi plini de nervi mai ceva ca adulţii de la atâta aşteptat prin staţiile de maşină.
Adormiţi în faţa calculatoarelor abia spre ziuă, se trezesc pe fugă şi ajung în clase cu maţele ghiorţăinde, ochii cârpâţi de somn, zombalăi în căutarea unei cafele de la aparatul de pe hol în care înghesuie bancnote mototolite prin fundul buzunarelor ca să-şi cumpere câţiva mililitri de zeamă neagră, înecată în zahăr care să le alunge somnul din vene.
Cei mai mulţi nu au la ei pacheţele de senvişuri; mame prea grăbite sau sătule de atâta maternitate nu mai fac decât rareori efortul de a mânji două felii de pâine cu unt pentru a azvârli apoi nişte caşcaval şi o felie de şuncă între ele.
Părinţii găsesc în schimb în portofele bancnote de 5 sau 10 lei, uneori şi mai mult, care iau calea buzunarelor copiilor, aceiaşi care se clătesc pe maţe cu Cola la ora 7.30, alungând pe gât resturi de biscuiţi, merdenele sau covrigi, cât să le umple burţile şi să uite de foame până pe la prânz când se vor propti la McDonalds-ul de la Obor.
Pe feţele unora dintre ei nu se citeşte mai nimic. Sunt dezolaţi şi dezolanţi. Nu-ţi pot spune de ce dragostea vindecă răni, dar îşi fac fotografii cu colegii în fiecare pauză şi le postează pe Facebook mimând sentimente de multe ori inexistente.
Noi umblăm la fel de dezabuzaţi de lipsa lor de interes, căutăm soluţii sau nici măcar nu ridicăm un deget mulţumindu-ne să luăm salarii jalnice pentru care nu facem nici noi nimic. Sâc!

Andreea, Alin, Andra şi Tina

Şi totuşi ce sursă inepuizabilă de minunare sunt aceşti copii! Nu mai departe de lunea trecută am avut o lecţie de drepturile omului despre avort, pornind de la controversa legii poloneze de incriminare a avortului. Am discutat pe Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi pe un articol al unui medic ginecolog care tot drepturile omului le invocă atunci când refuză să facă avorturi la cerere.
Adversarii avortului prezintă o listă de efecte secundare care ar face suferinzii de PTS(Post-traumatic syndrome) să roşească, iar militarii să se-ntrebe dacă nu cumva e preferabil să-ţi vezi camarazii rupţi în bucăţi de mine anti-personal decât să treci printr-o întrerupere de sarcină.
Nu puţine au fost opiniile bozierilor mei, dar cea care m-a lăsat bujbei a venit de la Vali, care-mi aminteşte atât de mult de propriul meu fiu mai mic: ,,Mi se pare aşa ipocrit", a spus bozierul meu, ,,să reproşezi unei femei că decide să întrerupă o sarcină nedorită fiindcă, vezi doamne, asta e crimă, dar să decorezi militarii care sunt plătitţi tocmai ca să ucidă cu sânge rele. DACĂ INVOCI DREPTUL LA VIAŢĂ AL FĂTULUI, ATUNCI TREBUIE SĂ RESPECŢI DREPTUL LA VIAŢĂ AL INAMICULUI ŞI SĂ NU-L UCIZI."
Recunosc fără ruşine că niciodată nu mă gândisem să abordez  aşa problematica asta a avortului, nici nu-mi mai fusese înainte punctată aşa ipocrizia sistemelor care acceptă fără remuşcare oroarea războiului, dar condamnă nemilos întreruperea de sarcină în numele aceluiaşi drept.

Cristi, Răzvan, Robert şi Mitruş

Cum naiba să nu-i iubeşti? De ce nu i-ai iubi când poate tocmai de asta au nevoie când ajung în clase plouaţi, înfriguraţi, de multe ori flămânzi sau însinguraţi, dornici să fie auziţi, singuratici într-o lume autistă sau veseli în mijlocul unei lumi care parcă s-a pornit împotriva lor.
Eu am mâine de la 7.30 oră cu bozierii mei, copiii mei de la alte mame, şi abia aştept să văd ce-mi mai spun. Nu de alta, dar să vă mai spun şi vouă.