Sunt o babă

Când am răspuns astăzi unui comentariu pe Facebook nici gând să mi-o amintesc pe autoarea acestuia, o absolventă de acum mai bine de 10 ani.
Am remarcat numai că e prietena Brânduşei, o altă fostă elevă pe care mi-o amintesc foarte bine pentru că am pregătit-o pentru facultate şi am fost mândră tare când a fost admisă la buget, dar şi pentru că a fost protagonista unei scene care mă mai bântuie şi acum.
Era toamna anului 2003 şi trecuse numai un an de la naşterea fiului meu cel mic. Am intrat în clasa lor cu inima strânsă fiindcă erau a 12-a şi diriginta insistase să-i preiau ca să-i pregătesc bine pentru Bac, după cea avuseseră doar suplinitori până atunci.
M-am prezentat, aşadar, şi le-am spus că aveam 35 de ani şi doi băieţi, dar mai ales că mi-era dor de copilul meu de numai un an, aşa că s-ar putea să nu fiu mereu în apele mele, că trebuie să ciocăne la uşă dacă întârzie şi să-şi facă mereu tema, că-mi filează o lampă dacă nu o fac.
Ne-am înţeles destul de bine şi deşi erau mulţi în clasă, orele mergeau ca unse, căci erau drăguţi şi preocupaţi, nu de alta, dar cred că i-ar fi executat diriga lor de-ar fi mişcat vreunu' în front.
În iarna aia, feşioniştii din toată lumea şi-au pus neuronu' cu axonii în sus rău de tot şi-au venit cu ideea ca fetele să poarte ghete de box -  fără toc, tălpi mai plate şi mai netede ca obrazul de fată mare, şireturi de la vârfuri pănă la genunchi, preferabil de culori cât mai ţipătoare- de-o urâciune care-mi supunea retina la perversiuni din cele mai grave.
Eh, într-o zi cu ger necruţător şi dispoziţie mai proastă, mă trezesc că de sub prima bancă de la uşă scot limba la mine o pereche de ghete de box de un roşu aşa aprins că s-ar fi zărit de pe lună ca Marele Zid chinezesc- erau în picioarele colegei de bancă a Brânduşei.
Aşa de intensă a fost izbitura în ochi, că aproape că m-am temut că mi se-nvineţesc ochii de la ea, dar am reuşit cumva să nu spun nicio răutate, lucru tare rar la o aspidă ca mine. Cred că aş fi reuşit chiar să ignor ghetele dacă pe la jumătatea orei, vaşnica lor posesoare nu începea să le bâţâie de parcă voia cu tot dinadinsu' să mă bage în boală.
Şi dacă tot erau în vârful listei mele de,,cele mai hidoase" articole vestimentare ever, mă trezesc remarcând în gura mare faptul că sigur ghetele sunt mai vizibile ca piramidele din Egipt. Mare greşeală!
,,Ete, na! Ce-oţi vrea, doamnă, să port acu'? Doar n-am 35 de ani să mi se fi terminat viaţa!", vine replica imediată a posesoarei ciubotelor.
Cu ochelarii pe vârful nasului, aud zăngănitul feţei mele căzute pe jos sunând mai strident ca al unui capac de cratiţă pe gresie. Brânduşa, colega de bancă a feşonistei, îi năpusteşte un cot adânc în coaste şi se apleacă la urechea ei spunându-i că fix 35 de ani am eu.
Un scurt moment de panică străbate feţişoara simpatică a mâţei încălţate, apoi se regrupează şi drege busuiocul: ,,Haideţi, doamna, că n-am vrut să sune aşa. Înţelegeţi dumneavoastră!"
Abia ridicată de pe jos, faţa mea cred că spunea că nu prea înţeleg, aşa că o aud adăugând instantaneu:
,,Adică am vrut să spun că doar nu-s măritată, să am vreo doi copii şi să nu mai am ce să aştept de la viaţă!"
Brânduşa beleşte ochii ei cei verzi cât cepele, apoi se dă cu capul de bancă renunţând să o mai înghiontească, poate de teamă să nu dea aia cu mucii în fasole şi mai rău, eu izbucnesc în râs, iar restul clasei nu prea ştie ce să mai facă.
Că viaţa mea era deja terminată la 35 de ani nu-i mare bai, dar problema mea acum e alta. Nu cumva autoarea comentariului de astăzi e purtătoarea de ghete roşii de box de acum 13 ani?
Şi dacă ea este, într-adevăr, vă daţi seama ce crede despre mine acum că nici măcar nu am recunoscut-o?