De ce nu ne place Nicușor Dan

Am tot citit fel de fel de comentarii legate de o recentă aparițe a lui Nicușor Dan, la tribuna Parlamentului pierzându-și firul ideilor într-o evidentă pauză de gândire.
De la ,,retardat” și până la ,,incapabil” niciun invectiv nu a lipsit din repertoriul celor care și-au dat cu părerea în legătură cu performanțele oratorice ale dlui Dan, care, ce-i drept, este departe de a fi un orator charismatic așa cum tare mulți și-ar dori.
Omul pur și simplu s-a oprit în mijlocul discursului, aproape incapabil să continue, ceea ce nouă nu ni s-a întâmplat niciodată și nici că ni s-ar putea întâmpla vreodată, ptiu! ferească-ne Domnu. Cât de patetic să fii să pățești asta?
Pe bune, acum, nu suntem toți niște oratori adevărați, d-ăia demni de Ted-Talks, niște Ciceroi sau Demosteni de răcnim prin agore de dimineața până seara în fața mulțimilor adunate să ne aclame pentru performanțele noastre fără asemănare? Ba bine că nu!
Eu cred că sunt singura persoană care nu e în stare să vorbească articulat dacă sunt mai mult de 15 persoane necunoscute în aceeași cameră cu mine, ca să nu mai spun că dacă simt ostilitate față de mine, nici atât nu-s aptă să articulez două cuvinte care să sune mai inteligent decât Ăăăăă/Mmmmm/Hmmmm..
Nu ne place Nicușor Dan fiindcă e calm, metodic, impasibil ca un pește. Moooaaamăăă, ce pămpălău!
Păi, nouă ne place unul care să bată cu pumnul în masă ca Traian Băsescu, să-și vânture pumnișorii în aer când ne spune ,,Măi, animalelor!”, un Tăriceanu care să-și flendure masculinitatea debordantă prin Parlament.
Nicușor Dan e genul care lucrează meticulos, sistematic, ține cu dinții ca un bulldog când identifică abateri de la lege, cea a statului sau a moralei, chiar dacă nu e pic de glamour în acțiunile lui, dar la capitolul comunicare pare aproape incapabil.
Nouă ne-a plăcut de Crin Antonescu. Ăla da bărbat. Și ce orator minunat!
Păi, zău așa, bine mai era când ieșea Crinuleț la braț cu Ponta și anunța formarea USL și moartea PNL-ului, când se lua în brațe cu toți pesediștii, rânjeau fasolea la cameră și semnau una după alta tot felul de pacte ticăloase, împărțindu-și cu maximă generozitate hălci uriașe din țărișoară și țopăind la mitinguri care anunțau nu doar distrugerea unui partid politic istoric, al cărui trecut era târâit prin toate zoaile închipuibile, dar și ruinarea șanselor echilibrării balanței politice la alegerile următoare.
Se compară oare talentele oratorice ale lui Antonescu și charisma lui de curgea găleți pe televizoare cu prăpăditul de Nicușor Dan, care nu doar că are acasă un copil mic, dar mai poartă și o luptă inegală cu balaurul pesedist în loc să-și ia limbuța în gură cu el măcar puțintel?
Nu ne place Nicușor nu fiindcă nu e un bun orator, ci pentru că nu e agresorul cu care suntem obișnuiți, smardoiul care să ne dea peste bot de câte ori deschidem gura, nu e lingăul descurcăreț care să ne vândă pe sub mână în schimbul unor privilegii pe viață, nu e politicianul de profesie care nu are nicio realizare profesională în spate, pentru că a fost prea ocupat să ne batjocorească pe față de pe băncile confortabile și bine căptușite cu parale ale Parlamentului.
Nu, nu sunt fan dl. Dan, dar rămân fan declarat al corectitudinii și respectului față de om, mai ales față de cel vulnerabil.