Se zâmbește mult în Piața Victoriei. Oamenii se simt bine acolo, își întâlnesc prietenii sau și-ai făcut prieteni noi tocmai în spațiul acela de protest, își oferă ceai cu zahăr, își zâmbesc sau vorbesc, își mângâie unii altora copiii sau cățeii, tineri și mai bătrâni deopotrivă, uniți de speranța că mizeria se poate termina, că o pot înfrânge.
Cei mai conservatori sunt supărați că protestul pare superficial când faci flash moburi sau bați în tobe ca la carnaval, însă foarte tinerii își văd neabătut de protestele lor nonconformiste dansând, cântând, luminând cerul nopții cu lanternele telefoanelor, scandând sau suflându-și plămânii în vuvuzele, zâmbind.
Iohannis zâmbește și el. Nu foarte des, nu foarte larg, poate ironic uneori, alteori doar așa cum o facem toți, mai în dorul lelii, prostește, fără vreun motiv anume. Așa mai fac oamenii. Zâmbesc. Unii râd cu gura până la urechi, fac glume, caterincă, se simt bine în prezența celorlalți și și-o doresc de parcă ar fi ființe sociale.
Deși nimeni nu zâmbește pentru Iohannis în Piața Victoriei, nici nu se învelește în ură când scandează împotriva unui guvern care deja a abuzat de poziția de putere în care s-a văzut plasat mai curând de indiferența majorității populației tinere decât de intensitatea devotamentului celei vârstnice.
Altfel stau lucrurile în jurul Cotroceniului. Acolo nimeni nu crede că cineva ar putea oferi fructe ,,exotice” (a se citi portocale și banane, nu mango sau lichi) fără a cere bani în schimb, ceai fără a aștepta 2 lei pe pahar sau senvișuri doar în schimbul unui ,,mulțumesc”.
Acolo totul se vinde; de la vot și până la scandări. Bunătatea, zâmbetul, toleranța le sunt negate oamenilor care refuză dialogul doar pentru a putea apoi să acuze președintele de lipsă de transparență. S-au supărat teribil că Iohannis a venit să le vorbeacă zâmbindu-le.
Adică cum? Ce, ei erau acolo să le zâmbească el, să le vorbească? Ei erau acolo să-l huiduie copios, nedorind să asculte ce le-ar fi putut spune. Ei vor dialog, siiigurr, dar să dialogheze ei urlându-i interlocutorului cât e de javră, cât de repede trebuie să demisioneze, că votul lor contează mai mult decât al celor care l-au votat pe președinte, că Huuuuuăăăăăăă.
Una dintre cocoanele revoltate că președintele ne consideră pe toți românii lui a fost deosebit de enervată de faptul că Iohannis a venit cu același zâmbet să le vorbească. Păi, n-o avea omul alt zâmbet, o fi și el ca Zoolander. Sau e prea mult să sper că ar ști ceva despre o altă comedie decât cea zilnică de pe antenuțe?
Uite-așa ne mai apucă uneori disperarea că trăim într-o lume cenușie, cu oameni mohorâți și răi care așteaptă ca toți să fim la fel de îndârjiți în tristețe, să nu râdem, să nu facem niciodată altceva decât ,,ce se face”, să protestăm numai împotriva celor pe care ei ni-i arată, că e musai să-l iubim pe Mircea Badea cu fețișoara lui de băiețel răsfățat și lipsit de discernământ căruia îi plac băițele în cădița cu rățuștele date de mămăițe și tătăiți care-l gâdilă la orgoliu.
Și eu m-am săturat de povestea asta cu protestele. Pe bune. Vreau altceva pentru Pța. Victoriei. Imaginați-vă!
Vă plimbați calm pe Kiseleff și auziți torsul motoarelor de motociclete apropiindu-se, vruummm-vrummm, apoi le vedeți înșirându-se în coloană- BMW-uri, Honde, Suzukiuri, Kawasakiuri. Se parchează chiar acolo într-un colț al pieței, sub privirile voastre, iar voi nu sunteți curioși, enervați, furioși, fiindcă sunteți deja obișnuiți cu astfel de scene, sunt parte din normalitate.
Odată adunați, motarzii încep să se dezechipeze; căștile date jos lasă să se vadă părul alb împletit sau tuns f scurt al femeilor, cheliile bărbaților, ridurile care le sapă șanțuri adânci pe fețe. Sunt toți niște moși și babe care se scutură de praf, își dezmorțesc oasele bătrâne, înțepenite de statul călare pe șaua motocicletei, beau apă și zâmbesc privind în jur bucuroși că au ajuns la destinație.
Voi zâmbiți spre ei, primiți zâmbete obosite drept răspuns, copiii voștri se joacă fascinați pe lângă motociclete, o mamaie tatuată râde și-i urcă pe șa, iar ei hohotesc fericiți când mamaia ambalează motorul și șaua gâdilă blândă popourile copiilor, un tataie cu cranii hâde tatuate demult în pielea brațelor ridică un piciuleț de turul budigăilor: ,,Stai, măi tăticule, un pic, că e fierbinte toba și te frigi la degețele!”
Rădeți, oameni buni, râdeți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu