Simulând. Ingliș

Sunt un ingliș prof de absolut căcat. Rareori corectez pronunția, nici măcar pe cea a elevilor care vorbesc ceva mai rău ca Olguța Vasilescu, iar greșelile de gramatică sunt tolerate cu prostească seninătate.
Numai dacă-s rău cu capsa pusă și greșeala mă mușcă de jugulara de prof reacționez și corectez imediat; altminteri, prefer să vorbească incorect sau stâlcit decât să tacă măiastru, sperând să nu fie ascultați de frica năvalei corecturilor.
Am râs și eu ascultând-o pe madam Vasilescu răpunând inglișul la ONU, am mai vărsat ș-o lăcrămuță- două, apoi mi-am spus că trebuie să fiu deplin sinceră și să admit că pronunția nu mi-a ofensat așa tare urechile, cât mizeriile debitate cu tipica ei nonșalanță.
Cuvinte sforăitoare, jumătăți de adevăr, promisiuni de piață - 3 la 10 lei, bre, că-mi place de ochii matale!-fraze pietrificate, asemeni osemintelor unor dinozauri fosilizați în limbă. Totul în aceeași zi în care jurnalele de știri urlau deznădejdea româncelor folosite ca niște animale de povară și sex prin fermele siciliene, aceleași femei mânate de acasă de sărăcia lucie și lipsa de speranță.
Olguța și-a lătrat spiciul la tribună, convinsă că s-a descurcat decent, a mâncat iar căcatul fără de care viața ei ar fi pustiu, a făcut apoi o lungă oprire la șoping să ia niște magneți de frigider și niscai sugiuc meseriaș americănesc pentru pretenarii ei de-acas, a îndesat vreo două vutoane ș-un manoloblanic prin sarsanalele de-ntors pe plaiurile mioritice, în același timp în care o durea de femeile de-acasă fix unde-i doare pe toți de noi- la bască.
 Tot cam atunci, copiii noștri simulau examene, ministerul simula că e interesat de nivelul de stres al elevilor, părinții simulau că-s neliniștiți cu privire la rezultate, dexonline simula că le dă definiții celor care-și foloseau de zor telefoanele mobile să afle sensul lui ,,pretutindenea”.
O doamnă scria senină pe FB că numărul mare de accesări ale definițiilor cuvintelor date la simulări nu se datorează elevilor, ci sigur sunt făcute de profesorii supraveghetori înșiși care voiau să afle sensul unui cuvânt atât de abstract.
Nenea ministru la educație, îngrijorat de cât de supravegheați și stresați sunt elevii de la clasele mici, vrea să elimine orice formă de testare a capacității lor de citire și socotire, deși de ani de zile se știe că tocmai la lectură suntem tot mai codași, după cum nici la matematică nu ne descurcăm mai bine.
Părinții vor să le fie lăsați copiii să fie creativi. Și eu vreau același lucru. Vreau să-l văd pe scriitorul care scrie fără a cunoaște sensul cuvintelor, cel care plămădește metafora fără a fi avut vreodată o singură emoție iscată de însăși atingerea sofisticată a poeziei, cel care poate trăi fără vecinătatea literei, necunoscându-i frumusețea încrustată în pagină.
Nici supraveghere nu mai vor unii, ignorând că supravegherea îi păzește pe copiii lor de ei înșiși; de violența latentă din ei datorată ignoranței emoționale în care sunt crescuți, de tentația furtului de idei, de abuzul profesorului, de smintiții omniprezenți.
Hai să simulăm toți- că vorbim ingliș, că ne pasă, că urlă patriotismul în noi când ne trimitem copiii să-nvețe germana și le spunem că Moromeții e o mizerie demodată despre niște țărani săraci, jegoși și proști.
Hai să fim creativi, că știu eu câteva site-uri de pe care putem să luăm câteva idei grozave!