Proști, dar ai noștri. Poate ai voștri.

De când cu teoria inteligențelor multiple nimeni nu mai e prost. Sub o formă sau alta, sigur ești pălit de vreo inteligență, că doar sunt vreo 8, chiar 9 dacă o băgăm în seamă și pe cea emoțională, a mai cu moț dintre toate, fără de care degeaba iei tu premiul Nobil pentru binefacerile ceaiului de păducel cu bicarbonat în vindecarea cancerelor și trânjilor.
Nu știi boabă de mate și fizica e mai impermeabilă ca pelerina de mușama cu care te târâie tacto la pescuit pe ploaie? Nu dispera, beibi, că-ți rămâne inteligența lingvistică.
Vorbești limbi străine ca Olguța Vasilescu și nu reușești să ții minte cele 3 reguli ale perverselor condiționale englezești, nu te jena cât timp îți nimerești gura cu lingura și nici nu-ți curge supa pe piept, dar mai ales dacă nu iei metroul în direcția opusă celei în care ar trebui, de fapt, să te-ndrepți de mai mult de 3 ori pe lună; înseamnă că ai inteligență vizual-spațială.
Dacă ți-e greu să-ți apleci toate cele o sută de kile către șireturi, iar a bate mingea pe terenul de sport funcționează pentru tine numai dacă i-ai pus în prealabil mâner s-o duci tacticos la subraț, iar nu e cazul să te dai cu capul de pereți, crezând că numai fiindcă nu poți rezolva o ecuație de gradul 1, nici traduce în engleza ,,dacă ploo mâine, stau în pat și dorm” sau să dai un gol la poarta goală, nici măcar cu mingea legată de adidași, ai ratat ocazia de a da pe dinafară de istețime.
Pentru tine special există inteligența artistică. Cum adică nu ai ureche muzicală și tot ce poți să smulgi din tine sunt niște guițături care o fac pe profa de muzică să-ți dea 10 numai ca să nu insiști cu sunetele nearticulate din pricina cărora se teme că va chema cineva poliția?
Las că sigur poți să desenezi. Toți putem, nu-i așa? Ah, ție nu-ți iese? Mda, te-nțeleg; asta e o femeie? Sigur nu e o căpiță de fân dărâmată de furtună? Nu? E iubita ta la plimbare cu bichonul ei? Care dintre ei e bichonul? Mno, dacă zici tu că ăla din stânga e cățelul, știi tu ceva, doar ești artistul.
Nici măcar acum nu e bine să bagi deștele-n priză concluzionând pripit că ești prost de bubui. Sigur dispui de capacitatea de a te pune în pielea prietenilor tăi ale căror emoții, dispoziții și perspective le înțelegi mai bine ca oricine. Ai câștigat la loz în plic: ai inteligență interpersonală.
Ăăăă, n-ai niciun prieten? Ahaaaa, nici nu-ți trebuie, că nu pricepi neam ce-i în neregulă cu oamenii de-s altfel decât tine. Mă, atunci cred că nu te-a lovit încă norocul. Da' de ce ești așa...diferit?
Nu știi nici asta. Nu ai niciun motiv să n-ai prieteni, doar că n-ai. Și nici ce vrei să faci în viață nu te-ai hotărât fiindcă nu prea te interesează niciun domeniu, mai ales că habar n-ai care-ți sunt atuurile sau punctele slabe. Deh, acu ce să spun, nașpa ursitoare ai mai avut, mâncaț-aș! Nici cu intrapersonala nu stai mai bine, așa că ai face bine să te obișnuiești cu gândul că e mai multă vibrație inteligentă într-o cultură de bacterii din iaurtul pe care l-ai băgat dimineață pe sub nas.
Mă scuzaț', ce spuneaț'? Sunt cinică și necruțătoare? Io n-am tact? Atunci o să-mi iau. 3 kile de tact e bine?
Poate ele mă vor ajuta să trec indiferentă pe lângă spectacolul ratării unora dintre elevii mei cărora, cinica de mine, le-am spus fără multe menajamente că trebuie să slăbească măcar 40 din cele peste o sută de kile care-i împovărează pentru a dobândi cu adevărat control asupra lor înșile.
O juma' de kil de tact voi folosi să-mi îndes în nas atunci când voi simți că risc să-mi pierd cunoștința de la putoarea de sudoare învechită în bulendrele slinite de purtat și nespălate dinainte de era noastră, în loc să insist să se spele, nu atât pentru a-mi proteja simțul olfactiv și biata fiere, cât pentru a nu fi evitați de proprii colegi care se tem să nu-i umple păduchii și alte gângănii mișunătoare.
Cu siguranță voi consuma încă o juma' de kil pentru toate acele situații când mă trezesc spunând că un prieten adevărat este cel cu care petreci timp și în afara școlii, cel care îți știe familia, cu bunele, dar mai ales rele ei; cel cu care ieși în oraș, dar mai ales cel căruia îi spui când greșește, tocmai pentru că vrei să-l ajuți să nu mai facă de prost aceeași gafă.
Aoleeeoooo! Am spus cumva prost? Trebuia să fi spus ,,mai puțin strălucit”, că doar se știe că or fi unii proști, dar sunt proștii noștri și-i apărăm orice-ar fi.
Băi, uite, știți ceva? Ia țineți-vă voi proștii voștri cu multiple inteligențe și lăsați-mă pe mine în cinismul meu!
Nu ești mai bun ca mine când îți aperi ,,prietenul”duhnitor pe care nu-l scoți niciodată în oraș, dar nici la tine-n casă nu l-ai băgat vreodată.
Disprețuiește-mă pentru lipsa mea de tact când o trântesc fără pic de respect pentru corectitudinea politică, aia din cauza căreia prostul a ajuns să fie așa de menajat că mai avem puțin și ne vom simți vinovați că în creierele noastre se zbat mai mult de doi neuroni ploștiți.
Vă plac proștii că-s ai voștri? Tocmai! Sunt ai voștri. NU MI-I MAI BĂGAȚI MIE PE GÂT!



Foto credit: http://www.sugubat.ro/imagini-amuzante/doi-betivi-i-am-batut-de-s-au-cacat-pe-noi