Lăsați băieții să fie băieți!

Poate pentru că sunt mamă de băieți am tot mai des și mai acut senzația că trăim într-o societate feminizantă și mult prea activ preocupată de diversificarea modalităților în care am putea să castrăm cât mai de timpuriu flăcăii.
Ca femei, făcând asta, avem și avantajul că ne putem justifica singurătatea, misandria și sumele deloc neglijabile pe care le cheltuim să trătam depresia provocată tocmai de lipsa bărbaților adevărați, ăia care să poarte fix genele pe care ne dorim transmise și copiilor noștri, pe care mai bine nu-i facem dacă tot s-a stins spița masculilor viguroși.
De la pantalonii mulați ca dresurile și sacourile cu două numere mai mici menite să se strângă pe coaste punând în valoare absența umerilor, altminteri la fel de înguști ca șoldurile, și până la sprâncenele atent pensate și picioarele mai chele de păr ca un cur de bebeluș, totul tinde să efemineze bărbatul, lipsindu-l până și de acele atribute pe care evoluția însăși i le-a menit: umerii lați și pilozitatea.
Adolescenților de azi li se reproșează nu doar de către fetele din jur lor, dar mai nou chiar și de către alți băieți că nu-și epilează ,,mărarul ăla dezgustător” de pe picioare, că au păr pe burtă sau că nu se duc la cosmetică să-și rezolve conturul sprâncenelor, ba chiar și că nu se epilează inghinal atunci când se expun în slip la mare.
Profesorii îi acuză că sunt agitați în ore și deranjează, ceea ce e perfect adevărat, dar și explicabil ținând cont că ultimele decenii au fost insuficiente ca să altereze chimia prestabilită a speciei.
Părinții i-ar dori cuminți pentru că destule sunt problemele pe care le au la serviciu, nemaivorbind de complicațiile cotidiene suficiente ca bruma de resurse emoționale să nu mai ai poată fi pusă la încercare și de un adolescent furios care-și caută calea spre masculinitate.
Și totuși, nu cumva greșim undeva? Ultra-tehnologizarea ultimelor două decenii nu a produs nicio mutație genetică majoră în biochimia organismului uman; băieții continuă să intre în pubertate suferind aceleași furtuni hormonale ca acum o sută de ani, sunt subiectul aceluiași bombardament cu testosteron care îi face mai agresivi, mai competitivi, mai masculini, au aceeași energie latentă pe care nu mai au unde să și-o consume decât în fața ecranelor, cum activitățile sportive le sunt tot mai inaccesibile în România.
Din nefericire, tendința generală este aceea de a pune o frână serioasă tocmai acestor trăsături care în ultimă instanță definesc masculii oricărei specii; îi vrem obedienți, epilați model, sensibili ca o floare, vrem să gătească (Doamne, ce binecuvântare!), să crească ei copilul(ce, n-a vrut el copil?), dar, mai ales, să facă bani, o căciulă de bani.
Am auzit discuții între femei 35+ care afirmau ritos că nu înțeleg să-și complice existența dacă bărbatul nu are și el măcar o casă și o mașină acolo, dacă nu are un statut care să merite complicațiile pe care le aduce o relație. Ah, niciuna dintre ele nu era vreo ,,bucată” care să justifice măcar fizic asemenea pretenții și niciuna nu a pomenit măcar o dată cuvântul dragoste.
Bărbații 35+ sunt deja astenizați de asemenea pretenții și știu că dacă vor să-și afirme statutul nu cu cele 35+ o pot face, ci cu cele 16+ care sunt ,,bunăciuni”avide de atenție, deloc pretențioase și care se mulțumesc numai cu șampania de prin cluburi, niște țâțe de plastic, Mamaia vara și câteva hăinuțe mai acătării, fără a mai fi copleșiți de reproșuri sau sufocați de așteptările femeilor mature, ba chiar simțindu-se ,,iubibili”, tinerei și focoși.
Cu cât sunt mai nerealiste sunt așteptările femeilor care visează la un Lazar Angelov care face sarmale și leagănă copilul noaptea când ele sunt prin club, cu atât mai fătălăi sunt în realitate bărbații crescuți cu frica acută de asumarea responsabilităților sau chiar a propriei masculinități.
Eu cred că băieții se pot juca și acum cu bețe fără a risca să devină sociopați, că pot avea pistoale de plastic pentru ,,împușcatelea” fără să ne temem că la maturitate se vor apuca de tras cu pușca prin birouri, că înghionteala din pauze detensionează gălețile de hormoni cu care se trezesc inundați la pubertate și violența asta beningă îi ajută nu doar să stabilească ierarhii (hai să nu uităm că mereu peștele mai mare îl va hali pe cel mic), dar mai și impulsionează pe cei mărunți să se autodepășească.
Am încredere în tot ceea ce este natural pentru că mult înainte ca noi să intrăm în acest complex joc cosmic natura și-a găsit cursul de nenumărate ori, așa că mă tem de o lume dominată de misandrie la fel de mult ca de cea măcinată de misoginie.
Poate chiar nu suntem cel mai de seamă produs al evoluției/creației divine de ne tot punem singuri bețe-n roate cu așa îndărătnicie.