O scârbă de îngeraş

Să mor de inimă, nu alta când deschid vestiarul sălii în dimineaţa asta; tolănit pe băncuţă îngeraşul meu nevolnic se scobea în dinţi cu un capăt de pană.
Hai, salut! zice el vesel, continuând căutările prin ceea ce ar fi putut fi gura. M-ai cam stresat aseară cu rugăminţile. S-a-ntâmplat ceva? Eu mă uit la dulăpiorul meu, mă holbez nătâng la el, apoi scutur bine de tot din cap, dar fără pic de succes; îngeraşul rămâne neclintit, scobindu-se calm şi sugându-şi probabil dinţii.
Nu vrei să ieşi umpic până mă schimb şi eu? îl întreb cu speranţa că o va lua din loc şi nu se va întoarce decât după ce termin antrenamentul. Păi, de ce? Că doar te ştiu de când te-ai născut. Ai uitat că-s îngeraşu' tău dintotdeauna?
Chiar aşa, asta explică foarte multe lucruri. Uite, dacă nu era aşa ogârjit şi vlăguit, poate că în loc să mă fac profesor, ca pruasta, mă bătea gândul să intru-n presă şi dacă dădeam destul de vârtos din coate, poate că-mi azvârlea şi mie Vântu vreun os-doo de ros, ca să mănânce şi gura mea un zgârci acolo, în loc să tot ling la ce mai cade din coşul guvernului la câţiva ani odată.
Auzi, da' ce pana mea te tot freci între dinţi acolo? Ţi-a rămas micu'-dejun între măsele? întreb în timp ce mă sug toată să încap mai bine în budigăii strâmţi de fitness. Aşi, de unde! Nu prea are ce să rămână; suntem mai pe raw aşa noi acolo sus, lapte, miere, d-astea, nu cine ştie ce. Mă cam plictisesc aşteptând să-ncepi milogeală şi aşa îmi mai trece şi mie umpic de urât, îmi spune folosind celălalt capăt al penei să se scarpine vârtos între aripi.
Ce milogeală? mai întreb chiar când termin de legat şireturile de la ciubota dreaptă. Las că vezi tu! mai zice şi dispare înainte să apuc să-l implor să-mi spună cinstit dacă să mai ies sau nu din vestiar.
Acu sincer vorbind, nu tre' să ai aichiuu lu' Stephen Hawking ca să înţelegi cum funcţionează lumea şi mai ales să pricepi că dacă îngeraşu' tău famelic, slab ca un supravieţuitor de lagăr nazist, cu aripile lui jumulite de parcă abia-abia a scăpat cu fuga din ghearele unei mâţe sălbatice, te aşteaptă direct la sală, cel mai bine ar fi să te duci dreaq acas' şi să te fereşti din calea izbiturii nemiloase a sorţii.
Bine că m-am născut uom, că dacă eram pisică, la ce instinct de conservare am şi cât de bine pot anticipa pericolul, îmi iroseam toate cele 9 vieţi experimentând diverse modalităţi de a-mi pierde viaţa, una mai ticăloasă, dar mai ales mai dureroasă ca cealaltă.
Una peste alta, am ieşit totuşi din vestiar cu sentimentul că incapabilul ăla de îngeraş s-a căţărat pe spatele meu de unde continua să se scarpine fără ruşine prin diverse părţi anatomice, după cum, în timpul încălzirii, mi s-a părut că l-am şi rostogolit de vreo doo ori pe jos de unde mai smotocit ca până atunci, cu chiu şi vai, s-a agăţat din nou de mine.

Duamna Lăcrămioara, după ce lucraţi 3 serii de lombari, azi vreau să-mi faceţi nişte forţă pentru umeri şi spate, spune Cristi de îndată ce-i confirm că hâţâneala mea de încălzire este gata. Hahahahaaa! Te ascult după prima serie - aud un glăscior ca de castrat în urechea dreaptă.
E timpul să recunosc că am o slăbiciune pentru bruneţi, iar băiatu' ăsta, Cristi, e un brunet veritabil cu ochi albaştri care ar convinge şi o orcă să facă 10 genuflexiuni, dar la fel de mare e şi iubirea mea de gramatică şi semantică, aşa că nu pricep neam ce e cu pronumele astea pe care le foloseşte. MI? Să-I fac? Adică nu pot să mi le fac mie? Sau, mai bine, să mi LE facă el mie şi io să stau de vorbă cu paraziticul meu înaripat?
O să folosim ganterele astea...pentru început de 3 kile. Răsuflu uşurată - Înger, îngeraşu meu care mi te-a dat Dumnezeu, ai priceput şi tu o dată cum e treaba cu ajutoru' şi l-ai făcut pe antrenor să preia o parte din treabă. Adică eu cu o ganteră şi dumneavoastră cu aialantă, spun încântată. Muaaamăăă ce-a mai râs Cristi. Nu, duamna Lăcrămioara, le luaţi pe ambele dumneavuastră şi le duceţi aşaaaa, în faţăăă, pe rând, de 10 ori, spune şi-mi aruncă cei doi drugi de metal în braţe. Nu putem pentru început cu...un kil, puate chiar amândoo un kil, încerc să-l conving, că io acasă am d-alea verzi de un kil. Poa' să fie şi mov alea de-acas', aici ne forţăm, facem cu astea, răspunde tot numa rânjet.
Mno, bine, nu mor de 10 ori, mai încerc resemnată. Doozeci de fapt, câte 10 pentru fiecare braţ, pentru început, insistă iar cu începutu' ăsta care sună din ce în ce mai ameninţător de câte ori îi iese lui din gură.

Bănenică, lasă-mă să mor, trăiţi-ar neamu lu matale! Care, mânca-ţi-aş, început că e sfârşitu' meu, băiatule! Cum? Cu genunchii uşor flexaţi? Aha. Ca şi cum m-aş căca pe mine, deci. Fuuuarteeee tareeee, nenicule! Dacă nu scap o băşină, voi lua premiu întâi cu cununiţă numa' să nu-mi zboare vreo ganteră fie direct în moalele capului, fie Trosc! în oglindă.
Coţopenit pe gantera stângă într-un echilibru precar, îngeraşu' se ţine bine cât îl vântur încoace şi-ncolo, bâţâind în ritm din aripile subţirele. Staai aaaşaaa căă ce-i mai rău abeeaa duuupăăă astaa urrrmeeazăăă! spune abia respirând. Fă, dreaq ceva atunci! îi poruncesc inutil. Ejti nesimţită şi rosteşti numele celuilalt. Doar ţi-am spus că nu funcţionează aşa. Zbate-te de capu' tău, nerecunoascătoareo! mi-o trânteşte şi se face iar nevăzut.

Schilod cum e, avea dreptate zburătorul. Etapa următoare a fost de flotări; sigur numai eu cu indulgenţă le puteam numi aşa pe teribilele scremete de a împinge multiplele mele personalităţi, dinspreună cu tuate kilele lor, de la piept, către o poziţie de un oblic dubios fără a mă prăbuşi nici măcar o singură dată cu trompa mea de nas -Pleosc!- peste braţele puţitoare ale aparatului de care mă sprijineam.
Nişte cărnuri care în lipsă de alt termen mai demn pot fi numite generic muşchii braţului stâng tremurau mai ceva ca piftia în disperatele încercări de a evita prăbuşirea tuturor kilelor mele înapoi peste aparat, spre deliciul unui bărbat care atras de spectacolul de circ gratuit se trăsese mai aproape de antrenor şi mă încuraja şi el plin de zel- Haideţ, duamna, că mai aveţ decât doo!
Să muară mă-ta că mai sunt decât doo! spun aşa scremut printre dinţi de nu se înţelege decât PFOAAMM şi mă atârn apoi de trx,trex, tirex sau cum s-o numi şfuara de care trebuie să mă ţin ca să mă ridic în fleoşcăitele piei ale braţelor din nou la verticală.
Aaaaşaaaa, trageţi de braţe deasupra capuluuuiiii şi iar pe spateeee, trageţi cu muşchii braţelor!  
Dom' le, spun eu cu ce mi-a rămas din glas, ca să pot să trag cu muşchii, ar trebui să am cu ce. Acu, pe bune, mai spun pipăind pleştile de pe braţul stâng, chiar vi se pare că ăştia-s cumva muşchi?
Sunt, sunt, duamna Lăcrămioara, şi dacă nu sunt, îi facem noi până în iarnă, râde Cristi la mine sau de mine cu toata faţa.

La sfârşitul a 6 serii de exerciţii, ceea ce a rămas din mine s-a târât tremurând spre banda pe al cărui monitor stătea nimeni altul decât scofâlcitul de îngeraş pe a cărui mutră plutea o expresie de maximă satisfacţie.
Hai, bagă şi tu măcar 3 kilometri! îmi spune ştergându-şi faţa cu prosopul meu. Repede până nu vine baba motorizată să te descurajeze iar.
Ejti o scârbă, îi spun mărind panta la 2.5. Mno, dacă mai vorbeşti urât cred că or să fie niscai consecinţe, spune el scărpinându-şi coastele slăbănoage. De ce nu-ţi faci treaba şi nu-l faci pă apucatu' ăsta să mă lase şi pă mine umpic mai uşor? întreb holbându-mă după Cristi prin sală.
Antrenorii de fitness lucrează pentru partea cealaltă, zice şi-mi face ca jmekeru' cu ochiu. N-ai băgat de seamă până acu? Păi, şi tu? Eu lucrez pentru ...înţelegi tu. Nu prea ne băgăm unii peste alţii să ne dăm la gioale; fiecare îşi face treaba lui şi la sfârşit tragem linie şi adunăm. Uneori ne descurcăm noi mai bine, alteori le merge lor din plin. Mai depinde şi de voi, adaugă reluându-şi scărpinatul în pene.
Tocmai atunci îmi zboară dopul sticlei din mâinile tremurânde pe jos şi ce mi-a mai rămas din apă mă împroaşcă pe piept şi pe burta care se zbate de zor în ritmul celor 6 km la oră pe care mai mult îi merg decât îi alerg eu.
Băbăete, nici nu mă mir că-s aşa cu ciunga-n păr, de-am ajuns ciuca bătăilor îngeraşilor, trânteşte el pana cu care se tot freca între aripi. CSF? N-AI CSF! Şterge-te măcar pe bărbie că a intrat baba maratonistă şi mă faci mai tare de râs. Şi cu un Spuf! a dispărut.