Distracţie la sală- alergatea pe cocoţatea

Nu am nicio îndoială că antrenorul meu mă suportă fiindcă l-am plătit, deşi cred că îl mai şi distrez uneori, mai ales când reuşesc să respir. Altfel sunt convinsă că mă crede tâmpită şi are pentru mine înţelegerea pe care toţi le-o datorăm persoanelor cu dizabilităţi mintale.
Uite astăzi spre exemplu ce trăznaie i-a dat prin căpuţ - Astăzi aş vrea să transpirăm umpic. Lasă că era 7.30, da' ce n-am priceput eu era pluralul ăla transpirăm; adică eu şi el ce urma anume să facem ca să asudăm împreună?
P-ormă mi-a dat prin cap preţ de 7 nanosecunde că foloseşte pluralul majestăţii - măi duamna regina Baicului, matale azi veţi avea un program de antrenament adecvat condiţiei matale nobile şi eu cre' că vă pot ajuta pe tuate locatarele acestui corp să transpiraţi tuate până vă iese sala şi batonu' de Gerlinea pe nas.
Adevărul e că în afară de mamaia electrică degrabă căcăţătoare pe aparate nervoase, aia de mă sperie aşa tare, că-s constipată 3 zile după ce mă intersectez cu ea, eu sunt cea mai vârstnică participantă la activităţile de fitness şi ,desigur, regina neîncoronată a ridicolului absolut, ceea ce ar justifica oarecum pluralul ăsta drăguţel de mă flatează băiatu' ăsta cu el.
Şi cam ce înseamnă asta, întreb cu voce aşa piţigăiată că elevii mei s-ar fi cacarisit pe ei de râs dacă m-ar fi auzit. (Aşezaţi în popouri pe steppere sau pe aparate mi-i imaginez aşezaţi, mâncând chipsuri, bând suc şi comentând: Băbăete, zice Cristi, băăă, aşa ceva...Bozi nu e în firea tuată, băbăete. Ce zice, ce zice? întreabă Kumi privind confuză în toate direcţiile. Zice de Bozi că nu e în firea tuată, ce naiba nu eşti şi tu atentă măcar o dată- o execută scurt Tina. Mi-e fuame, cine vrea să comandăm ceva de mâncat până termină Bozi prosteala asta? - mai adaugă Nuţişoara răcnit. Şşşşt, taci mă Nuţi că acu e partea cea mai mişto; acu o pune să tragă de fiare. Are cineva gumă? Vreau şi io nişte gumă! Sau suc- cere Endy aşezându-se mai comod.)
Cristi antrenorul ia o înghiţitură zdravănă de orice ar fi chestia aia pe care o bea în fiecare dimineaţă şi apoi spune cald: Vom face 3 serii de câte 5 tipuri de exerciţii. Iar mi-o dat în cap cu pluralul ăla de nu-nţeleg ce vrea să spună cu el; adică ne gâdilăm împreună sau cum?
Prima dată veţi face - Doamne ajută că a trecut la persoana a 2-a din nou!- alergare cu genunchii la piept un minut. Cu ce la piept? - îl întreb gândindu-mă că eu am deja ţâţele la piept şi nu văd vreun mod în care să-mi duc şi genunchii acolo. Omu' e drăguţ şi-şi aburcă el însuşi colţuroşii lui genunchi până sub propriul lui nas, demonstrându-mi ce nu voi putea face niciodată- să trec de ţâţe.
Ahaaa, un minut întreg adică? întreb şi mă mir ce naiba face capu' meu de se leagănă întruna prosteşte dintr-o parte într-alta pe gât, de parcă aş fi o bufniţă care a fumat ceva suspect. Măcar patruj de secunde- spune Cristi necruţător - aşa trebuie.
Apoi veţi face treij de sărituri aşa - chiar îmi vine să-i dau doo pălmi bine simţite când îl văd ţopăind cu picioarele şi mâinile în lateral, după aceea lovindu-le în faţa cu o energie care nu-mi pare de pe lumea asta.
Partea cea mai mişto a fost când mi-a arătat cum să mă ţin în braţe şi apoi să azvârl toate Lăcrămioarele spre spate pe picioare pentru ca, în eventualitatea că nu cădeam direct pe burtă ca o clătită, să-mi zmulg picioarele şi pe celelalte femei pitite în mine şi să le aduc din nou ciuci. Haidaaa! O variantă ajutătoare nu aveţi? spun neîncrezătoare. Nu aş putea să stau direct pe burtă şi să mă zbat ca un gândac dat cu Raid? adaug, sperând că va spune că doar cele doo exerciţii anterioare ar putea fi suficiente.

N-ai să vezi! Antrenorii sunt discipolii satanei şi ca ăla negru şi cu coarne adoră să-şi râdă de graşi ba ducându-i în ispită cu bunătăţi, ba supunându-i la cazne prin săli de sport. Atunci faceţi genunflexiuni la nooj de grade, spune drăgălaş şi arată cum speră el să ţin eu fundurile femeilor parşiv ascunse în mine de la cădea Fleoşc! direct pe jos, trăgându-mă şi pe mine după ele.
Obosită deja de la explicaţii şi nu tocmai convinsă că voi reuşi să fac măcar o serie din cele 3 exerciţii, numai ce-l văd că trage un aparat mai aproape şi arată cum voia el să alerg cu genunchii la piept din nou, doar că sprijinită de bancuţă. Faceţi câte treizeci şi ridicaţi picioarele cât vă permite...
Eh, da, un domn, chiar nu a spus-o ca să nu mă simt io aiurea, da ştiam că-i stătea pe buze să zică în gura mare -BURTA sau cât îmi permite mai precis spaţiul minuscul dintre burtă şi ţâţe.
Doamnelor şi domnilor, stimaţi spectatori şi telespectatori, vă prezentăm finalista la categoria numaimănâncînveaţameaniciomâncare - Lăcrămioaraaaaa Boziiiieeeerrruuuu...
Am mulţumit cerului şi lu' îngeraşu meu nevolnic pentru că în sală mai era doar un tinerel asa de storcit sub nişte greutăţi, de mi-era şi frică să nu-şi rupă dreaq vreo mână tot scremându-se să le ridice. Icnea aşa tare că nici măcar eu nu-mi auzeam gâfâiturile teribile în timp ce mă prefăceam, destul de bine aş zice, că ridic genunchii către bărbie, deşi, sincer, mai mult îmi coboram capul către piept, doar-doar l-oi păcăli pe satrapu' care-mi tot amintea că mai am 10 secunde- nuş cum măsoară ăştia timpu' la sală, da' alea 10 secunde au fost sigur cel puţin vreo cinşpe miunte, că altfel nu-mi explic de ce aveam pulsul 4567 când în sfârşit am terminat de ţopăit ca o capră eşuată.
La finalul primei runde de hodorogeală cu toate membrele răşchirate, omu' s-o spăriet grav şi mi-o zis să respir adânc, ba încă m-a întrebat dacă am probleme cardiace despre care nu i-am spus. Nu am dom'le nimic, doar femeile astea dinăuntru mă trag întruna-n jos şi n-am decât doo picioare să le arunc pe tuate-n sus din nou.
Nu cred că a înţeles treaba cu femeile, da' măcar m-a lăsat să bag aer destul în plămâni cât să mai fac şi nişte cocoţări pe băncuţă cu toată burta care, zglobie nevoie mare, îmi tot sărea în drum în timp ce ţâţele, oricât de sugrumate în bustieră, tot încercau s-o pornească în jos, chemate irezistibil de scârba aia de gravitaţie.
Singura mea bucurie jegoasă, atunci când reuşeam să-mi recapăt conştienţa după ce pompam câteva vedre de oxigen în scofâlciţii mei plămâni, era că tânărul care trecuse între timp la faza împins de la piept meleoane de kile scotea nişte sunete care ar fi făcut-o şi pe negricioasa mea pisică isterică să pălească de invidie, iar asta acoperea jalnicele mele încercări de respira cu oarecare decenţă, când de fapt simţeam că toate Lăcrămioarele vor muri curând sufocate.

Bravo, bravo, uite că aţi reuşit, mai spunea din când în când Cristi, crezând prosteşte că aşa mă motivează. Data viitoare îi voi spune să mă lase-n plata domnului şi a îngeraşului care mă păzeşte când vin acolo, fiindcă singurul lucru care mă motivează e gândul că trebuie să termin înainte ca sala să se umple de prăduitoare şi tineri vânjoşi care să mă-nbâncească de colo-colo când mă mai ia vreun leşin şi cad prăbuşită pe aparatele lor.
Când am reuşit să respir oarecum normal, m-am târât la bandă unde am băgat 3 kilometri în pantă şi după ce toate hainele s-au lipit de şunci am decis că pentru a evita o specatculoasă erupţie de vomă care să-mi confirme statutul de vedetă a sălii Energy mai bine şerpuiesc discret spre vestiar unde puteam să plâng în singurătate şi să mă rog de parşivul ăla de so-called îngeraş să-i dea antrenorului meu nişte gânduri mai fireşti pentru vineri.
Ş-am încălecat p-o şa ş-am plecat acas' aşa. Pe dracu'- m-am târâit.