Șpagă în proiecte vreu!

Profesorul trăiește între agonie și extaz. Sau măcar așa trăiesc eu ca profesor, pe persoană fizică. Ba îmi pleznește inima de mândrie de elevii mei, ba îmi vine să mă dau cu capul de masă, mai ceva ca emoticoanele de la Facebook. Poate că nu e cel mai bun stil de viață, dar nu totul depinde de mine. Uite, spre exemplu proiectele! Nimic nu m-a bucurat mai mult ca introducerea lor ca metodă de evaluare a elevilor. Yupiii! S-a dat liber la creativitate!- mi-am spus ca proasta. Slavă cerului că pot și copiii ăștia să se exprime și altfel. Pe placul inimii lor - am mai adăugat în nătângie. Ba încă mai are și nătărăul clasei șansa să treacă la engleză dacă tot are posibilitatea să facă și altceva decât să învețe cuvinte pe de rost.

Emy, Ștefi, Elena și Iuliana -California Dreamin; iunie 2016

Și inițial așa a și fost; pentru majoritatea elevilor, proiectele au reprezentat o binemeritată gură de oxigen într-un sistem care îi strângea nemilos de gât, forțându-i să respire aerul viciat de memorarea mecanică, de lecții sterpe, lipsite de perspectivă, decomentarii dictate la foc automat cu citate din criticii consacrați și noțiuni atât de abstracte, că deveneau pe dată inutile prin însăși lipsa lor de permeabilitate.
Așa, elevii mei au început să deseneze, să coasă, să picteze, să monteze filmulețe, să scrie piese sau reclame pe care mai apoi le-au filmat, transformându-le în spoturi, s-au jucat pe ei înșiși, s-au jucat cu tehnologiile audio-video, s-au distrat.
Părea să le priască libertatea de a fi creativi. Toți - unii sigur motivați numai de amenințarea corigenței, alții cu certitudine de ambiția de a crea ceva original -păreau să aștepte cu nerăbdare următoarea provocarea pe care le-o lansam, iar eu stăteam ca pe ghimpi să văd ce năzbâtii le vor trece prin cap, de la reclame pentru agenții de pompe funebre și pâna la piese de combatere a violenței domestice.

Rami, Bugi, Tomiță și Tomulici - Istorie prin teatru; decembrie 2013

Ceva, însă, s-a stricat grav în ultimii doi ani. Entuziasmul lor a dispărut și nici al meu nu stă tocmai bine. Proiectelor făcute cu puținătate de mijloace, dar multitudine de idei le-au luat locul, de cele mai multe ori, niște catastrofale cartoane, împodobite cu bucăți de hârtie încărcate dizgrațios cu fragmente ,,daunlăudate" de pe moartea cugetului- Wikipedia. Iată cum ,,copipeisturi" ale unor informații eronate stau acum lipite fără discernământ pe bucăți de hârtie lipsite de personalitate sau calitate.
Cinciul a ajuns să fie zeul căruia mulți dintre elevi se închină cu sistematică insistență, mulțumiți să nu ia bine-meritatul doi care curge, poate, cu prea multă generozitate din vârful stiloului meu dacă nu își realizează proiectele. Ce poate fi mai bun ca un cinciuleț căduț când tu oricum n-ai de gând să înveți prostiile pe care le îndrugă profa?
Cel mai ades elevii mei îmi  spun că nu pot face mai mult fiindcă nu sunt creativi. Sigur că nu sunt. Nici nu au încercat măcar să fie, ocupați cum au fost cu lipiciul, decupatul și copiatul unor hălci de informație fără conținut sau, mai rău, al cărui sens nici măcar nu doresc să-l afle.

Summer Project; mai 2015

Și ce dacă va râde toată lumea de ei? Sunt obișnuiți cu asta. Data viitoare vor fi ei cei care vor râde gros pe seama altora și-și scot ei atunci pârleala, doar n-o fi foc. Rușinea de nu fi făcut o treabă așa cum se aștepta de la tine? Ce-i aia? Doar au făcut exact cât le asigură trecerea clasei și mai mult nici că-și doresc. Știu ei prea bine că nu-ți trebuie așa multă carte să faci bani. Iar banul...ei, bine, banul este sigurul în fața căruia toți se închină mai ceva ca la pastrama din mânuțele moaștelor.
Disciplina de a-ți nota ce așteaptă profesorul de la proiect? Spanac! Tu faci cam ce crezi tu că ar trebui să faci și dacă ai umpic de noroc, poate pici peste ce vrea ,,ăla", iar dacă nu, pagubă-n ciuperci, un cinci tot o să-ți împodobească rubrica, știi tu prea bine.
Nu-s proastă să nu înțeleg că le lipsește motivația de a învăța într-o lume manelizată și golită de orice respect pentru muncă sau individ. Nici mai afurisită decât de obicei nu sunt când spun că în spatele eșecului lor de a se respecta este și faptul că noi adulții nu ne omorâm cu respectul față de ei. Nu mă dă naivitatea afară din casă spunând că toți au potențialul de a fi creativi dacă își îngăduie să și-l atingă.
DA. CREATIVITATEA SE EDUCĂ. Probabil că nu o poți face singur, dar cu siguranță nu ai nicio șansă să afli dacă există fie și o fărâmă de creativitate în tine,cât timp REFUZI să te descoperi. Și refuzând descoperirea, spui nu unor bucurii; altele, ce-i drept, decât meciul de fotbal, pozele din pauze, bețivăneala de la sfârșitul de săptămână.

Flag Day- US Embassy; mai 2014

Pe de altă parte, dacă te veți intra în confă cu partenerii de proiect și veți discuta ce vreți să faceți, unde căutați informații, de veți distribui sarcinile în grup, așa cum vi se tot spune la fiecare proiect, veți negocia cea mai bună abordare și veți face asta din timp, nu în seara dinaintea termenului de prezentare, ați avea mai multe șanse să alegeți cea mai originală idee, să o modificați după abilitățile voastre și cerințele proiectului.
De unde știu asta? DE LA ALȚI ELEVI. De unde altundeva?
De la cei asemeni Cristinei Anania care au învățat Photoshop numai pentru a putea realiza colaje de fotografii, pentru ca mai apoi să perfecteze abilitățile, dobândind mai apoi unele noi. De la absolvenții de la a XII-a E, cărora atât de mult le-a plăcut să se implice în proiecte teatrale, încât au surprins toți profesorii, deși nu mai jucaseră nici măcar o singură dată vreun rol.
Cine mi-a spus că nu s-ar fi gândit niciodată că ar putea să joace într-un musical? Foștii mei elevi care au făcut o scenă de musical ca proiect semestrial, cântând, dansând, scriindu-și rolurile și interpretându-le, totul în ciuda teribilei timidități a Anei, a Larisei, a lui Paul sau a Mihaelei.
De unde știu că lucrând în cooperare poți să reușești tot ceea ce-ți propui cu condiția să sacrifici din timpul de socializare, deloc bine utilizat, dacă mă întrebați pe mine? De la Robert, Alina, David, Kati, Kidda sau Alex, de la toți cei care au scris singuri o super piesă de Crăciun al cărei decor, costume, regie și interpretare au și realizat-o,lasându-ne pe toți, profi și colegi deopotrivă, fix bujbei.

Ioana, Adriana, Monica și Ana - Indiana; iunie 2016

Luați separat, niciunul dintre acești copii nu are vreun artist minuscul ascuns în el. Împreună, cu perseverență și încredere că ideile lor pot prinde viață, au făcut lucruri de care nici ei nu se credeau în stare. Pentru asta sunt proiectele.
Ori de câte ori încredințez o temă și un tip de proiect, ofer explicații despre așteptările mele și stabilesc grupe, abia aștept să văd ce trăznăi le mai dau prin cap elevilor mei. Agonia vine din dezamăgirea de a constata copieciunea lipsită de imaginație, dar mai ales de bunăvoință.
Extazul nu mă ocolește, recunosc în orice clipă, când cei mai puțini dăruiți cu talent lingvistic, cei lipsiți de cunoștințe solide de limbă engleză se depășesc singuri, făcându-se pe sine mândri.
Ce bine ar fi dacă toți copiii și-ar dori NU să mă facă pe mine mândră, nu că nu mi-ar plăcea sentimentul, ci să fie ei înșiși demni în fața lor și a colegilor! Ce ,,șpagă" meseriașă mi-ar oferi în felul acesta mie! Ce dar extraordinar și-ar oferi lor!