Un an bun

Cine suntem?Bozieri la 10 E

Mi-am dat seama zilele astea că e ceva în neregulă rău cu mine- mă simt bine. Adică, pe bune, chiar mă simt de parcă aş fi încă om, lucru atât de rar la sfârşitul de an şcolar că m-am şi ciupit de vreo două ori ca să mă conving că nu visez; eram perfect trează. Bec, ce să mai...

Tony şi Endy boşi de boşi

În alţi ani, pe la începutul lui iunie deja abia mai pricepeam ce mi se spunea, iar propoziţiile mele erau nişte gângăveli din care şi eu făceam eforturi să înţeleg câte ceva, dar nu şi anul acesta când aproape toată lumea din jur mă înţelege ce spun. Băăăii, mi-am zis, te pomeneşti că am avut un an bun!
Privind în urmă, pot spune că bilanţul, pentru prima oară după muuult timp, chiar este pozitiv cu toate că nu am câştigat nici pe departe premiile din alţi ani. Am câştigat în schimb înzecit altceva-prieteni, elevi, experienţă, lecţii de viaţă, mizilicuri d-astea.
Surprinzător cum ar putea părea, totul se datorează elevilor mei, bozieri şi ei, care m-au ajutat cum nu se poate mai mult. Bozierii mei de la 10 E, dar şi alţii asemenea lor, mi-au confirmat că investiţia în copii merită oricând.
Ce am învăţat anul ăsta:
1. Elevii au nevoie să comunice mai mult decât să asculte, tocmai fiindcă pe ei nu-i prea ascultă niciun adult cu adevărat;

Să-nveţe profii de la noi

2. Gramatica o fi bună, dar mai bună decât ea este exprimarea unui punct de vedere argumentat-Sorry, grammar, but you' re overrated!
3. Contactul cu socialul prin discuţiile cu invitaţi dinafara şcolii poate fi salutar în condiţiile în care tinerii sunt complet îngropaţi sub programe şcolare învechite;
4. Nu trebuie să-ţi fie frică de perspectiva de a pierde controlul asupra discuţiilor din clasă- nu l-ai avut cu adevărat niciodată, doar ţi l-au lăsat elevii fiindcă nu-i interesa subiectul prea mult;
5. YouTube e ZEUL căruia mă voi închina ca profesor de engleză, fiindcă oferă o cantitate virtual infinită de materiale de cea mai bună calitate şi suficient de provocatoare pentru ca dezbaterile să capete energie;
6. Râsul în ore e cel mai sănătos, de ambele părţi;
7. Lecţiile deschise scot la iveală tot ce-i mai bun în elevi, nu neapărat şi în profesori;
8. Încurajarea copiilor nu înseamnă că le dai nas, ci că le dai aripi, iar unii chiar zboară mai sus decât te-ai putea uneori aştepta.

Ce ne place? MÂNCAREAAAA

9. Procentul de elevi cu care poţi face performanţă este în continuă scădere, dar NU E BINE SĂ TE DESCURAJEZI;
10. Surprizele neplăcute nu vor lipsi niciodată.
Acestea fiind spuse, nu pot să nu îi mulţumesc lui Vali Bădiţă pentru că şi astăzi mai lucrează încă la un proiect de reprezentare a liceului cu toată căldura năucitoare şi nervii iscaţi de evaluarea nesfârşită la fizică. Cristinei Anania pentru că a acceptat o provocare şi se tot autodepăşeşte de atunci sau lui Endy Glikman pentru comentariile lui mature şi pline de substanţă, surprinzătoare la o hahaleră ca el. Nu că Toader nu ar fi chiar o şi
 mai mare hahaleră, nu?

Să se dea câte o clătită să ajungă la toată lumea

Cum aş putea să nu menţionez progresul spectaculos al Andreei Buşoi, Iuliei, prezentarea logică şi sigură a lui Robert sau articolul excelent scris de Alex Mitruş pentru revista Wordaholics, contribuţiile nemaipomenite ale lui Tony-urâtă trebuie să-ţi mai fie gramatica, Tony, dar bune rău ideile- bunătatea învăluitoare a lui Alexis şi contribuţiile lui sfioase la ore sau scandalul nesfârşit din jurul cuplului spumos Diana+Strunghi= Love?
De ce aş ascunde cât de mult m-a bucurat că am reuşit să facem un întreg număr al revistei numai cu articolele voastre? Sau că sunt mândră de voi că aţi convins-o pe profa de psihologie cu seninătatea şi sinceritatea voastră să vă vorbească despre sine?
Cum să nu vă spun cât sens are tot ce spune Alin, în a cărui inteligenţă cred cu mare tărie şi al cărui spirit de permanentă frondă îmi aminteşte de mine, sau ce mult admir inteligenţa lingvistică a Deryei sau Andrei Nicolaescu, a cărei seriozitate în abordarea proiectelor mă face fericită de fiecare dată?
Să vă ascund că mă amuză pofta de mâncare sănătoasă a Nuţişoarei şi ieşirile ei de copil răsfăţat ori prostelile de bufon ale Andrei Kumral, care în ciuda nebunelii ei este mereu ,,omul" meu de încredere dacă e vorba de colectat banii de excursie sau alte chestiuni administrative? Păi, aşa mă ştiţi voi pe mine?
Să nu-l felicit pe Tuli că n-a mai scăpat pe arătură deloc anul ăsta sau să nu-i spun Cristinei Datcu un cuvânt de alint după ce a reuşit să înfrunte, ca voi toţi, demonul ştiinţelor exacte şi să-l şi învingă? Nici nu mă gândesc.
Doar nu aţi crezut că-l uit pe Cristi? Aşaaa cevaaaa...Păi, ce alt mucalit avem noi să ne distreze şi să ne sară în ajutor dacă dăm de greu? Nu mai spun că nu avem alt campion cu excepţia lui Teodor Zaharia, a cărui statură şi performanţă sportivă sigur ne face cinste tuturor.

Copacul fricilor noastre

Da, am învăţat de la voi anul ăsta enorm de mult şi mie îmi place să învăţ. Despre fricile pe care nu v-aţi temut să vi le împărţiţi cu mine, despre curajul de a urca pe scenă, de la Endy, despre emoţie, ca în poezia Dianei Panait, despre bravadă de la Alin sau Robert, despre control, de la Tuli, despre generozitate şi responsabilitate de la Alexis, despre bine sau despre rău, despre mine, despre voi.
Suntem cine suntem acum pentru că ne avem unii pe alţii, elevi, profesori, familii sau prieteni, să nu uitaţi asta, dar putem fi mereu mai mult; doar de noi depinde ca aşa să fie.
Hai că e bine! Pentru voi începe vacanţa. Într-o săptămână, şi pentru mine. Să vezi atunci brioşeală la diriga! Parcă văd că Nuţi va trimite adevărate meniuri pe FB.
Pănă la Suicide Squad mai e puţin, foarte puţin, aşa că nu avem prea mult de aşteptat. Între timp, îmi veţi lipsi pentru că am o vagă senzaţie că vă iu...Mda. Hai, pa!

Aşaaa cevaaaa