Ajutor! Cum să-mi mint copilul?

Am și eu o problemă. Bine, ÎNCĂ o problemă, în afară de faptul că îmi trebuie puteri de Wonder Woman să-mi aburc întregimea corpului meu de la orizontală într-o aproximativă poziție verticală, în care oricum arăt de parcă m-am cacarisit pe mine și-ncerc disperat să-l țin în izmene până la cea mai apropiată toaletă care se găsește la celălat capăt al lumii mele de 3 camere din Baicului.
Hai că treaba asta cu febra musculară mă chinuie oarecum - bine că mă pot totuși transporta aproximativ biped prin casă -, dar dincolo de ea, stă la pândă o mult mai gravă chestiune morală din care să mor dacă știu eu cum să ies. Cât de mult poți să-ți minți copilul? Na, am zis-o!
Ce, nu știți despre ce vorbesc pentru că voi nu vă mințiți niciodată plozii, nu? Mda. Toți moralii s-au găsit să mă citească pe mine și să-mi dea humilitation, de parcă nu-mi ajunge că-s profesor. Uite că eu îi mai mint pe ai mei.
Le-am băgat-o p-aia clasică despre Moș Crăciun și vărul lui mai sărăcuț, Nicolae, Iepurașul, Măseluța, p-aia mai grea cu mie mi-a plăcut mereu spanacul (doar nu era să le spun că-l mâncam doar de groaza că mama chiar mă va pune să-l bag pe sub nas și dacă îl vomez); eu mi-am făcut întotdeauna singură curat în cameră și alte asemenea gogomănii pe care nici eu nu sunt sigură că le-au crezut sau doar s-au prefăcut și ei frumos- doar sunt totuși copilașii mei.
Acuma treaba cu cel mare e cam clară- abia ce a terminat facultatea și mă minte el pe mine mai mult decât l-aș putea eu tromboni vreodată- dar ce mă fac eu cu ăsta mic? Ăsta e așa un copil bun că ieri i-am spus că nu a prea mâncat prăjitură cu fructe și ce credeți că mi-a spus? Păi, ce să fac dacă nu mi-ai mai dat tu?Fără să-mi dai tu, eu nu iau.
Adică pe bune, ați mai auzit de așa ceva? Un băiat de 14 ani să stea cu tava de prăjituri în bucătărie și el să nu o glojdească pe toată, eventual noaptea, pe furiș, ca să nu fie nevoit să împartă vreo felie cu vreunul dintre cei doi posibili doritori?
Să vă mai spun una: acum vreo 3 săptămâni, după ce a primit bursa, s-a oprit să-și ia o prăjitură în drum spre casă și fiindcă știa că mă găsește acasă, mi-a luat și mie un echer d-ăla de care îți place ție. Dietă, nedietă, am mâncat echerul de la el și am plâns ca o proastă ce sunt gândindu-mă că nu merit un copil așa bun. Ziceți și voi, cum naiba să-l mint pe copilul ăsta? Fir-ar!
Și totul mi se trage de la nenorocirea de listă de lecturi dată de profa de română. Gogol? Dadadadada. Cehov? Dadadadadada. Hesse? Chiar mai bine. Slavici? Mdaaa. Băi, nene, dar să-i dai Sadoveanu de citit? Dă-o-n mă-sa de treabă!
Poate că mai iertam Cireșarii, deși, oricât mi-ar fi plăcut mie, n-am cum să nu admit că roman pentru adolescenți mai fals și mai artificial e destul de greu de găsit acum. Să-i spui copilului care îndoaie tastatura jucând LOL, Doom sau Overwatch, celui care își face rezervare pentru lansarea celei mai recente variante de joc pentru PPS sau XBox să citească despre pionerii care îi demascau pe dușmanii poporului ascunși prin peșteri împreună cu tezaurul furat de la gura cetățeanului comunist onest este o dovadă de prostie cu crăci.

Gamerul în devenire va citi, poate, cu stoicism, dacă e cuminte ca al meu, și va înțelege că trebuie musai să urască visceral lectura. Totuși puteam să accept inepția asta, ba încă și La Medeleni cu tot romantismul lui desuet, dar Baltagul? OMG!
Baltagul l-aș fi pus să citească dacă era pedepsit fiindcă s-a îmbătat la școală și a borât pe ciubotele profei de română. Sadoveanu îi puneam în brațe dacă făcea sex fără prezervativ cu vreo colegă de la clasa a VI-a de la care lua herpes. Vitoria Lipan ar fi devenit idolul lui în viață, atâta cât ar mai fi crezut el că are, dacă asculta manele și voia bani să meargă la concert la Sorinel Puștiu.
De ce, Doamne care mi-ai îngăduit să-l aduc pe lume, să citească tocmai oroarea asta? De ce?
Mă înțelegeți cât de tare sufăr? Atunci spuneți-mi voi cum să-l mint pe bietul meu băiat, care nici prăjitură nu ia dacă nu i se oferă, că trebuie să citească un roman atât de plictisitor? M-am gândit la câteva abordări, dar toate mi s-au părut jalnicăloase:
1. Nici mie nu-mi place să curăț toaletele, dar o fac totuși. În viață faci mai mult ce nu-ți place, decât ce-ți face plăcere - Chestia e că exact așa e majoritatea vieții și nici eu nu pricep de ce să fie așa și când are doar 14 ani. Deci, SHIT!
2. Că așa spune profa și-ți trebuie la examenul de anul viitor. Mda. Asta e chiar logică. Doar că eu de ani de zile pregătesc elevi care iau Bacul cu note peste 9 fără ca ei să fi citit bibliografia, nici măcar Moara cu noroc. SHIT! Cât de ipocrită să fiu?
3. Fiindcă nu ai aspirat bine sâmbăta trecută. Asta e abisală. SHIT again.
4. Este important să cunoști literatura română și Baltagul e un roman reprezentativ. Cam în ce fel mai e reprezentativ pentru o generație care nu a citit Miorița, nu înțelege cum vine aia să nu chemi poliția că ți-a dispărut bărbatul sau să-l pui pe fi-tu să-l omoare pe ăla de l-a căsăpit pe taică-su și să fiți toți mândri că ați restabilit echilibrul lumii voastre meschine de oieri cu frică de Dumnezeu? SHIT!
5. Că așa spun eu și gata. Double SHIT!
6. Îți dau 100 de lei dacă-l citești. SHIT și rușinică pentru mine.
7. O să-mi mulțumești când vei fi mare că te-am forțat să citești Baltagul și vei avea cultură generală. Asta e chiar de râs. Asta numai dacă se va face și un joc pe calculator în care Vitoria și Gheorghiță fac un quest. Pe drum dau peste niște magi, trebuie să facă taskuri, colectează gold, fac alianțe cu alt trib...
8. Nu avem cartea și nu găsesc să o cumpăr. Sunt ordinară deja, știu. SHIT!
9. Sunteți o generație de inculți. Vrei și tu să fii la fel? Adică nu pot să citesc altceva decât prostia asta plictisitoare ca să fiu mai cult? Mi-a dat headshot și humilitation ca în WOW.
10. Mie mi-a plăcut foarte mult. Este o poveste înduioșătoare despre familie, descoperire de sine, pedepsirea răului. Asta e cea mai gogonată. Nici să o scriu măcar nu mi-a fost ușor, darmite să mă uit în ochii lui albaștri și să rostesc asemenea nerușinare.
Am tot scris și n-am ajuns la nicio concluzie. Baltagul tot o mizerie mi se pare. Mă gândesc să fiu bărbată și dacă tot am curajul să mă-mbrac în colanți și maiou de fitness și să mă crăcănez în toate felurile la sală, să-i spun adevărul: nu-i nevoie s-o citești. Bagă-le p-alea de Reverte care-ți plac ție!
Deocamdată îl las să termine o carte fantasy la al cărei al doilea volum tocmai a trecut și dacă îmi dă prin cap vreo altă minciună mai frumușică pe care să i-o servesc, poate că i-o bag ca să-l conving să ridice Baltagul mai ceva ca Gheorghiță al Vitoriei Lipan.
Dar cum presimt că n-o să am chef să-mi bat capul cu scornirea vreunei scuze ca să-l păcălesc să accepte spanacul metaforic, cred că îi voi face niscai prăjituri pe care să i le dau personal și am să-l las în plata Domnului să-i citească pe Hesse, Reverte sau Zafon înainte de a umple ecranul de sângele monștrilor din Doom cărora le taie căpățânile pe rudă pe sămânță.