Distracţie la sală? Sanchi! Un coşmar

Să vă fie foarte clar că prostia aia cu presimţirea pericolului, anticiparea dezastrului şi alte alea este exact asta -  o prostie. Presimţi precis un mare rahat, anticipezi o frecţie, ţi se arată un căcat - bine, asta dacă ai noroc şi nu eşti constipat, fiindcă dacă mai te mai chinuie şi constipaţia, ai pus-o, căci asta nu face altceva decât să contribuie la starea generală de ghinion.
Uite eu, m-am trezit astăzi chiar binedispusă, cu braţul proaspăt tatuat mult mai puţin dureros, o parte din inflamaţie retrasă, aproape bine aş spune. Atât de bine mi s-a părut că mă simt, încât am decis să plec la sală după ce ieri am stat pe coadă fiindcă nici să ridic braţul drept nu puteam.
Păi, nu merg eu la sală? Merg. Aşa că la 8 intram deja în sala de fitness pe care o speram goală ca în celelalte dăţi când m-am dus la fel de devreme. Goală pe naiba!
La unul dintre aparate trăgea din greu un bărbat de vreo treij de ani; mai precis se tot frichinea de pe un aparat pe altul, ba ridica greutăţi cu picioarele, ba se crăcăna în chipuri şi feluri mişcând nişte greutăţi, cu curu' în sus înşirat pe o banchetă părea că aburcă nişte elastice sau naiba ştie ce erau chestiile alea care arătau ca tendoanele vinete ale unui animal preistoric, aşezat în spatele unei mastodontice maşinării ale cărei pârghii se silea din greu să le urnească. Totul fix în spatele meu.
Ce mare lucru?- mi-am spus încercând să mă prefac indiferentă - eu nu sunt aici ca să fac impresie, sunt ca să fac o brumă de condiţie fizică şi aşa e şi el. Wrong again. O fi fost el acolo pentru exerciţii, dar dacă tot avea spectacolul ratării în faţa ochilor, de ce nu l-ar fi urmărit. După acea privire nedumerită iniţială - Mamae, matale ce crezi că faci aicişa? - a urmat interesul - Ieteee, mamae crede că a venit la sală. Nebuno, care eşti tu nebună, ia să te văd ce ştii să faci! Eu ştiam să-mi fac încălzirea cu speranţa sinceră că privirea curioasă de care tot dădeam în oglindă va înceta. Nici prin cap nu-i dădea să rateze vreun minut, deci umilinţa avea să fie totală
Între două icnete scurte, pe când mă răstigneam cu curu' în sus pe o banchetă pentru exersarea muşchilor lombari, ridicam privirea odată cu torsul doar ca să-i întâlnesc ochii în oglindă fixaţi curios pe disperatele mele încercări de a-mi duce rutina la bun sfârşit.
Nu-i de-ajuns că îmi tremurau toate fasciile, inclusiv cele pe care nici nu cred că le-am avut vreodată, ca să nu mai spun de şuncile care încă mă împodobesc cu generozitate scârbavnică, dar acum, fixat cu ochii pe ele, tremurânde, transpirate şi temătoare cum erau, se găsea un tip fascinat de eforturile mele, tot mai încrâncenate, de a finaliza cele 15 mişcări din fiecare serie. Şi erau 4 serii. Măiculiţa ta Doamne! 4!
Singurul moment în care mai scăpam umpic privirii lui vultureşti era când făceam abdomene şi asta numai pentru că am ginit o băncuţă într-un colţ mai ferit al sălii care îmi permitea să ridic picioarele pe stativ cu o oarecare decenţă dată doar de faptul că agerul meu coleg de antrenament, prins cum era de aparatele lui din rutină, nu bătea cu privirea aşa departe.
Cu cele 4 serii de abdomene inferioare şi superioare terminate, am realizat cu o strângere de inimă că urma să fac nişte genuflexiuni atârnată de corzi. Înger, îngeraşu' meu care mi te-a dat Dumnezeu, te rog eu fă-l să obosească pe maniacul ăsta că alte corzi nu sunt decât astea din dreptul lui! Te rog io, îngeraşule, ascultă-mă şi pă mine că sunt necăjită şi dacă mai stă mult p-aci, cum naiba mă las eu cu toată Lăcrămioara să atârn dizgraţios de firele astea ca apoi să mă mai şi smulg din abisurile în care mă târăşte curul înapoi către poziţia bipedă?
Ei, bine, să nu credeţi cumva că îngerii nu există. Al meu a apărut astăzi diafan, plăcut mirositor şi bun ca o pâine proaspăt scoasă din cuptor pe care poţi s-o mănânci toată fără să te-ngraşi măcar un gram.
E greu, eh? Mno, ce să zic acum -spune măsurându-mă din cap până-n picioare - nici uşor n-are cum să-ţi fie. Zici că ţi-ar prinde bine să plece tipul ăsta de aici? - întinde o aripioară către bărbatul care e acum aşezat pe burtă bâţâindu-şi nevricos gambele. Ştii că noi nu prea facem treabă aşa. Ai putea să-ţi pui o dorinţă legată de tine. Aş putea să-ncerc să ţi-o îndeplinesc. Adică nu garantez, că nu sunt vreun duh din vreo lampă, sunt doar îngeraşul tău.
De ce nu mă mir? Nu puteam şi eu să am un ingeraş mai acătării, a trebuit să te am tocmai pe tine care pari la fel de nevolnic ca mine - îi spun eu aproape isterică şi ce credeţi, ridică neputincios din umeri. Uită-te la tine că în afară că miroşi ca o brutărie şi ai aripile alea din care plutesc acum fulgi în toate direcţiile prin sală, nu e mare brânză de tine! - îi spun în timp ce mă lupt cu toate cataramele corzilor doar-doar oi reuşi să le ajustez pentru înălţimea mea.
Păi, nu  prea e, ce-i drept. Şi tu ce-ai vrea acuma? Doar sunt îngeraşul tău păzitor, nu al lui Charlize Theron - răspunde el sprijinindu-se de coarda pe care o tot potriveam eu.
TROSC! se aude catarma care, ruptă iremediabil de pe coardă, cade cu zgomot pe podea cam în acelaşi timp în care responsabilul cu binele meu individual se face dispărut. Doamne, bunule Dumnezeu şi tu, Iisuse Hristoase, înger, îngeraşul meu care mi te-a dat Dumnezeu, slăvit fie-vă numele, am scăpat de panaramă! Las' că acum voi folosi stepperul în schimb şi asta e mai puţin nevolnic.
Atunci a intervenit al doilea ceas rău. Abia apuc stepperul şi-l aşez aliniat cu oglinda când dă năvală în sală demonul fitnessului- mamaia atomică, aia posedată de dorinţa de a ţopăi pe aparate. E bronzată ca o zeiţă, plină de suspectă energie şi mai presus de orice, veselă. Bună dimineaţa!- salută zâmbind de parcă tocmai i-ar fi fătat ploşniţele. Spor la treabă!
Femee, spor la treabă îmi spui când mă apuc să fac curat, dacă mă vezi cu zarzavaturile pregătite să fac o zacuscă, dacă dai peste mine şi-s cu aspiratorul în mână, nu când îmi flencăn şuncile în susul şi-n josul stepperului ridicând genunchi şi coate în direcţii pe care nu le prea înţeleg. Îi răspund totuşi cu falsă bucurie, în timp ce simt sudoarea alunecându-mi adânc în chiloţi de atâta vânturare sus-jos, sperând în mod ticălos că nu va veni să se încălzească lăngă mine.
Ceee? Încălzire? Mamae e mai fierbinte ca o plajă în iulie, e mai focoasă ca tartorii care asmut flăcările iadului asupra credincioşilor, mai încinsă ca o plită pe care sfârâie de zor grătarele; mamae se năpusteşte direct în fundul sălii pe aparatul ei preferat, îl setează la 54906 de km pe oră şi se lasă legănată în toate direcţiile, de parcă s-ar fi născut zbătându-se neîncetat să ajungă foarte repede la destinaţie, orice destinaţie, numai repede să fie.
Cu frica deja curgându-mi prin vene, fac şi cea de a 3-a serie de urcat, coborât, ridicat genunchiul drept şi cotul stâng, respirat, sau nu, iar sus, apoi jos sau invers, ascultând zgomotul îndrăcit al maşinăriei care o poartă pe mamaie pe noi culmi de fitness şi cardio şi rugându-mă iar la îngeraş să o facă pe apucată să plece înainte ca eu să mă urc pe bandă.
N-ai să vezi! Când pe jumate leşinată îmi târâi corpul acolo, mamaia, cu bronzul ei enervant cu tot, e tot acolo, respirând ritmic, aşa...cam cum aş face eu după ce am reuşit să ajung la mine la uşă, mai precis după ce am urcat până la etajul 1.
Eh, nu, nu ajungea că apucata aia nici măcar nu gâfâia în timp ce tot apăsa butonul de creştere a intensităţii, dar în dreapta mea s-a instalat, proaspăt venită de la bicicletă, o alta care după ce a mers rapid pe bandă vreo 5 minute, s-a apucat de alergat.
În timp ce acceptam că orice rugăciune e inutilă şi că pot cel mult să-i cer pufosului să-mi dea destulă energie să rezist cele 30 de minute, mi-am promis să nu opresc nici de-a dracului banda până nu pleacă mamaia posedată din stânga şi muieroiul ăla impasibil care nu înceta să tot măreacă viteza bandei, de parcă ar fi vrut să ajungă cel puţin în Militari în următoare juma' de oră.
Ei, bine, am înfrânt. Două picături au căzut astăzi delicat pe bandă; nu, nu era saliva din gura mea cascată a prostie şi nici niscai untură, ci picături de sudoare pe care nu am apucat să le şterg cu prosopul, pentru că asta ar fi presupus să descleştez măcar una din mâini de pe bare şi încă nu am atins asemenea culmi de învârtoşare a muşchilor.
Adevărata catastrofă m-a lovit la intrarea în vestiar, sub forma a două femei tinere aflate în chiloţi care tocmai se schimbau.
Nu, îngeraşul nu m-a făcut invizibilă cum l-am rugat. Ca şi mine, este un îngeraş destul de neisprăvit, cu toane şi cam imprevizibil, deci m-a lăsat prăduitoarelor.
Fiindcă asta erau: tipicele prăduitoare. Ştiţi femeile alea mai slabe ca o scândură de călcat? Alea care trăiesc numai ca să arate bine şi nu ezită să-şi petreacă toată viaţa în faţa oglinzii pentru asta? Cele care au răbdare infinită să-şi pună unghiuţele de plastic fierte în etuvele alea speciale şi care petrec la spa mai mult timp într-o singură săptămână decât aţi petrece voi la serviciu? D-alea.
În timp ce mă îndreptam spre toaletă, faţa mea roşie ca un cur de maimuţă m-a privit gol dintr-una dintre oglinzi; îngeraşul meu îşi făcea probabil veacul prin rai, bârfindu-mă cu alţii asemenea lui, aşa că blocată în cabină am zăbovit ceva mai mult decât ar fi fost necesar cu speranţa că poate se vor fi schimbat până ies eu.
Reuşiseră să-şi pună pantalonii asortaţi, desigur, cu bustierele minuscule, tot echipamentul profi în nuanţe de negru cu turcoaz-Yupiii.
Aţi văzut-o vreodată pe Carmen Brumă şi corpul ei fără nicio firimitură de slană, daor muşchi, catralioane de muşchi în locuri în care nici nu ştiaţi că există? Ei, bine, aşa erau astea două; fibră, carne macră, muşchi şi vitamine, piele bronzată până la maro, ape ionizate, şeicuri proteice şi...sandale cu platforme, pitite sub băncuţele din dreptul dulapurilor lor, care să ascundă cei 150 de centimetri ai fiecăreia.
Pentru toate celelalte există cardul Visa, dar privirea pe care mi-au aruncat-o pe când îşi luau mănuşile a fost cu adevărat priceless. M-am uitat uneori cu mai multă afecţiune la unii gândaci când mi-au invadat casa; am avut vreo doo ocazii în care vederea unor şobolani de dimensiunea unei pisici zdravene m-a îngreţoşat mai puţin, dar şi situaţii în care beţivi prăbuşiţi în propria lor urină şi vomă m-au scârbit mai puţin decât le-am dezgustat eu pe cele doo dive ale fitnessului.
Cu chiu cu vai am reuşit să mă schimb, terorizată de perspectiva ca, după ce le îngreţoşasem pe fetele alea, să mă trezesc şi cu matroana fitnessului pe care o lăsasem unde altundeva decât călare pe bicicletă pedalând cu energie în tăcere, dar sistematic.
Sigur că mă bucur că l-am cunoscut pe îngeraşul meu neputincios şi capricios, dar mi-ar fi plăcut dacă mi-ar fi bătut şi el umpic în ţeavă de dimineaţă, să fi bătut şaua ca să priceapă iapă, să fi dat şi el un mes, măcar un emoji, aş fi apreciat orice formă de avertisment care m-ar fi pus în gardă: STAI ACAS' AZI!
De supărare, mă gândeam acum să mănânc o îngheţată, da' mi-am amintit de picăturile alea şi dacă o halesc în trei minute, parcă văd că tre' să-mi scuip sufletu' o oră juma' oferind spectacole de circ, dar la sală.