Ai polocru? Ai pus-o!

Tot citind despre lipsa de profesionalism și coloană vertebrală a ciumecilor de vor fi curând miniștrii guvernului teleormănean de mare angajament, mi-am amintit un episod din glorioasa perioada în care tăticii actualilor guvernanți construiau socialismul științific românesc pe meleaguri dâmbovițene.
Prin 1960, Melania Lazăr, mare dușman al poporului român, fată de chiabur moldovean din târgul Bârladului și mamă singură a doi copii, a obținut, în sfârșit, dreptul de a se angaja contabilă la schela din minusculul orășel Moreni.
Cum avea potențial subversiv nesfârșit și putea sabota nou-creata societate socialistă aproape multilateral dezvoltată, Melania era periodic chemată la biroul secretarului de partid ca să mai explice iar și iar care era treaba cu familia ei despre care știau ei mai bine ca ea tot ce era de știut, că doar ei îi băgaseră frații la închisoare pe motiv de subminare a puterii revoluționare și tot ei îi aruncaseră mama și surorile afară din casele pe care cu muncă și sacrificii le ridicaseră cei doi Chicoși.
Una dintre vizite la sediul partidului a fost suficient de chinuitoare și amarnic amuzantă ca, ani mai târziu, mama să mi-o povestească și mie cu un amestec de umor și tristețe.
Secretarul de partid, gătit în halatul lui de muncitor care nu precupețea niciun efort pentru construirea noii societăți, a ascultat-o spunându-și a mia oară povestea, apoi cu calmul tâmpului ajuns șef i-a spus pe tonul șmecheresc al anchetatorului de ocazie:
- Ehhh, tovarășa Lazăr, mai e ceva ce n-aț' spus. Mai aț' avut ceva, da niciodată nu ne-aț' spus d-asta.
Mama spusese tot ce-și amintea: moară, ulieniță, fabrică de lână, darac, gherghef de plăpumi, depozite de cereale, una peste alta, tot ce știa ea a fi avut familia Chicoșilor vreodată, așa că le-a mai înșiruit încă o dată, sperând ca de data asta să fie destul de clar, să fie lăsată în pace, să nu fie reținută - Doamne, rămân copiii ăia pe drumuri, fără mamă, fără tată, nu lăsa, Doamne, să li se-ntâmple una ca asta!
- Tovarășa Lazăr, noi știm tot și mai aț' avut ceva. Tot știm!
Pentru prima oară în viața ei, mama, care-și adorase tatăl, l-a blestemat în gândul ei pe răposatul Ștefan și obiceiul bărbaților de a-și ține unele afaceri ascunse de soții, închipuindu-și că numai despre așa ceva putea fi vorba: una dintre afacerile cu cereale pentru care taică-su călătoarea periodic la Galați.
- Nu e asta, măi tovarășo, i-a răspuns secretarul de partid.
- NU MINȚIȚ'! AȚ' AVUT POLOCRU!
- Polocru? Om fi avut și polocru, dar dacă tata nu ne-a spus de asta, de unde era să știu de ea? a încercat Melania să-l îmbuneze.
- Nu v-am zis că noi știm totul, tovarășa? N-are a face cu tata. Polocru era al tău.
Haida! Abia acum a simțit mama că viața ei s-a sfârșit și că nu avea să mai meargă acasă la cei doi copii care o așteptau, ci direct la secția de Miliție, ca dușman al poporului. Orice ar fi fost acest polocru, Melania nu avea știință de el.
- Tovărășico, aveaț' polocru și știț' prea bine. Vă zicea uamenii...NEMȚUAICA!
-  Poftiți? s-a trezit Melania rostind prostește.
- NEMȚUAICA! Așea vă zicea, nu?
- Mdaaa...
- Vedeț' că aveaț' și polocru!
- PORECLĂ? a mai întrebat mama ca să se asigure că a înțeles ce voia tovarășu' secretar.
- Da, tovarășo, polocru. Ce nu pricepeț'? De ce n-aț' zis de polocru? 
- Păăii, n-am crezut, tovarășe secretar, că e important.
- Cum să nu fie, ie important, totu' ie important, tovărășico. Și de ce vă zicea, tovarășa Lazăr, ,,nemțuaica”?
- Tovărășul secretar, mama era austriacă...
- Lăsaț', tovarășa, că era mama austriacă. De ce aveaț polocru ,,nemțuaica”?
- Păi, tocmai v-am zis că mama...
- Polocru, polocru, tovarășa Lazăr, nu mama mă interesează. Ziceț cu polocru!
Abia atunci a priceput și Melania că tovarășu' nu știa ce e aia austriacă și că doar ,,polocru” conta pentru el.
- Mama era nemțoaică, tovarășu' secretar, era nemțoaică și d-aia aveam ,,polocrul” ăsta, a izbucnit Melania, gata să plângă de nervi, de furie, de teama că prostul o va acuza de vreo subminarea a puterii analfabete a poporului.
Peste măsură de mulțumit de rezultatul anchetei sale, secretarul de partid i-a reamintit mamei că ei știu tot, apoi  a lăsat-o să plece acasă cu ,,polocrul” ei cu tot.
Iată-ne la mai bine de cincizeci de ani de la impostura guvernului Petru Groza cum ne minunăm de minciunile sfruntate din CV-urile miniștrilor din guvernul Dragnea. Unul dintre ei știe bine Acrobat Reader, altul a absolvit Universitatea Ecologică, una dintre fabricile de diplome inventate de urmașii secretarilor analfabeți de partid pentru alții asemenea lor, incapabili să facă față selecției de la universităților de stat de acum 30 de ani.
Ministrul Agriculturii este atât de gângav, agramat și incapabil, că te-ai aștepta să fie proaspăt căzut de pe vreun tractor, de la arat prin nesfârșitul praf al Bărăganului.
Ministrul Justiției este dușman declarat al statului de drept, tovarăș nerușinat al diverșilor hoți din liga profesionistă de rapt de la stat, iar cel al Educației abia așteaptă să desființeze camerele de filmat de la examene ca să poată raporta cifre astronomice de promovabilitate la analiza cincinală de 4 ani a guvernului de identitate națională.
Care aveți ,,polocre” spuneți-le, băi, de la început că ăștia știu tot și cu ei nu e bine să ne punem mintea, că a lor e odihnită!