Ies pentru că mi-e gura amară după atâția ani de ură. Pentru că asta e ,,iarna învrăjbirii noastre”, una în care iar va fi despre noi împotriva lor sau, de fapt, ei împotriva noastră, pentru că, după ce i-am lăsat să-și tot facă mendrele perverse și averile colosale, parcă ne-a ajuns cuțitul la os și furia în gât, așa că ieșim să ne-o strigăm pe stradă.
Ies pentru copiii mei al căror viitor a fost deja amanetat pentru construirea vreunei catedrale care pe ei nu-i mântuie, pentru vreo moșie colosală prin Bacău sau Teleorman, prin te miri ce cotlon al țării în care sărăcia e așa lucie, încât nici soarele nu mai răsare sictirit de atâta mizerie.
Pentru Matei care muncește deja de un an, măcinat de o anarhie surdă ca nisipul care roade din dinți în deșert, și care spune ,,O să plecăm, dracului toți ăștia tineri de ne duce capul când ne-om sătura de tot și-o să-i lăsăm pe imbecilii ăștia cu țara lor cu tot”.
Pentru Pavel care învață ,,hermeneutica titlului poeziei”, înțepenindu-și axonii în comentarii cu limbaj artificial, găunos și neinteligibil spre gloria literaturii române, a sistemului educațional și profesorilor care se bat în formulări pompoase, complet inaccesibile unui copil de 14 ani doar pentru a-și confirma statutul ce le aduce apoi gradații, meditații, pupături aprige în cur și diplome goale de substanțe spânzurate pe holurile liceelor.
Pentru elevii mei pe care nu-i interesează nimic; moartă este creativitatea în ei înainte de a se naște, moartă dorința de cunoaștere, ca și rușinea. Poartă în ei acest avorton, ce ar fi putut să fie și nu va fi niciodată, deriva și lipsa de interes, ucise toate de un sistem care întărește copieciunea nerușinată, repetiția prostească lipsită de discernământ, biografia, nu bibliografia, formula, nu fenomenul fizic, catena, nicidecum experimentul, evul mediu școlar, nu modernitatea.
Pentru că de anul viitor elevii de ciclu gimnazial vor sta 6-7 ore la școală, în curând 8, nu vor face sport, vor glojdi găleți de cartofi prăjiți cu hamburgheri, cipsuri, pâine cu chimicale sub titlul ,,beicrolz”, sucuri fosforescente și vedre de cola, îngrășându-se pe zi ce trece în absența sălilor de sport, a interesului pentru educație pentru sănătate și a părinților îmbătați de goana după bani.
Pentru mine și alții ca mine, a căror viață a trecut cu gust de fiere în gură, gustul fricii. Frica de ziua de mâine când vine factura la întreținere pe lunile de iarnă, adică jumătate din salariul de profesor. Frica de factura pentru ochelarii copiilor, meditațiile lor, medicamentele pentru artroze, analize medicale sau diagnostice, frica omniprezentă de bătrânețe.
Da, frica de bătrânețea românească roasă de mizerie, mânjită de indiferența semenilor și medicilor, de pensia de mizerie din care o căciulă de bani se vor duce pe hapuri care să te mețină suficient de funcțional, de ura pe care o vei simți pentru tinerii care te urăsc la rândul lor, de neputința de a ști că e gata, s-a terminat înainte să apuci să o trăiești- viața.
De frica de a-mi vedea băieții strângându-și bagajele să plece definitiv într-o țară străină unde știu că le va bine și le va fi rău, departe de limba în care au crescut, dar și de jegul manelistic ridicat la rang de politică de stat, de apologia hoției și jmekeriei, dar și de părinți.
Ies de frică să nu iasă iar tot ei câștigători, ca întotdeauna de zeci de ani, de teamă că mi-am crescut copiii special ca să emigreze, de frică să nu trăit degeaba.
Voly își probează hăinuțele că nu se poate decide ce să poarte ca să-i impresioneze p-ăia de dau bani și la căței, Nelu caută Stroh-ul în dulap, eu vă scriu: IEȘIȚI DIN CASĂ/DACĂ VĂ PASĂ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu