Volkswagenul lui Passat break e unul d-ăla cât un tanc, doar mai bleg, el are 50 de kile cu poșetuța lui pe umăr (da, are un fel de borsetă cu toarte în care cred că are pudriera și un blush).
A nins în dracii ăi mari toată noptea și stratul are vreo dooj de centimetri pe stradă, ca și pe tănculețul lui, el poartă niște pantalonași strââââmți, pe care presupun că și i-a pus pe el cu încălțătorul, cu vedere la glezna subțire ca de gazelă.
Vâââj mai face vântul din când în când trântind plești de zăpadă peste jumătatea de parbriz pe care el și-a curățat-o cu o măturică, bâââârrr face motorul abia pornit când smuncește tancul din mormanul de zăpadă din față și intră în marșarier.
Și mai mult bâââââr se aude de la motorul forțat când dă cu spatele și înfige mașina în mormanul de zăpadă din mijlocul străzii. Haida de!Și dă-i și luptă-te și luptă și forțează motorul să scoți hărăbaia din nămeți și ea ioc, mașinus captivus, rămâne cu curu-nfipt ferm în troiene.
El se dă jos din mașină. Nasoleanu! Are o gecuță până în talie, ceva ca un sac de gunoi lucios care eșuează să-i acopere șalele a căror piele e deja vineție sub biciuiala nemiloasă a viscolului. Căciulă nu-i trebe că e bărbat adevărat, numa' mușchi și vitamine, după cum nici ghetele nu-i fac mare ajutor, îi ajung pantofiorii ăia sport și tălpicile care lasă cu generozitate să se vadă gleznele de un albastru suspect.
Are și o lopată cu care se strecoară în spatele mașinii, stând cu picioarele până aproape de genunchi în zăpada viscolită și dă cu o mânuță dreaptă nesigură câte-umpic de nea, de parcă i-ar fi teamă să se frângă-n două de la jumate, ca o grisină, sub greutatea lopeții. Lupta nedreaptă cu elementele necruțătoare ale naturii continuă preț de vreun sfert de oră.
La un moment dat, după ce a înșfăcat lopata și cu mâna stângă, de atâta avânt cât îl năpădise, alunecă într-o rână lângă roată și fulărelul care-i împodobea șmecherește ținuta îl pocnește peste ochi, ceea ce-l face să cadă iar după ce abia reușise să se ridice oarecum în genunchi.
La toți ni-i greu, își spune probabil în timp ce se zbate ca un gândac ratat să-și scuture nădrăgeii mulați pe picorușele nesigure și se scormone în cur după zăpada care, nerușinată dom'le ceva de speriat, i-a intrat pe la betelie.
Proptit în lopată, un vecin mai bătrâior ieșit să taie potecă în fața blocului lui, privește și el cu oarecare interes eforturile disperate ale flăcăului de a împrăștia zăpada care, dușmănoasă foarte, îi blochează portiera din față, cea pe care singur și-o acoperise tot luptându-se cu roțile din spate ale tancului nemțesc.
HÂÂÂRRR, BÂÂÂÂRRRR, SCÂÂÂRRRRȚȚȚȚ, face motorul pus iar la încercare de junele nervos și apoi cu o ultimă forțare smulge mașina din ghearele ,,iadului alb”. Fericit, poate și înfierbântat de atâta vânzoleală, junele ambalează zgomotos VW-ul și o aburcă peste nămeți cu botul înainte în alt morman.
Enervat de la zgomot, fimio ăla mare, care dă să plece și el la muncă, se apropie de geam să arunce o privire la spectacolul pe care eu și fratiso îl priveam amuzați, pariind dacă mai reușește s-o mai scoată și de data asta din strânsoarea zăpezii.
,,Aoleooo”, zice Matei. ,,Iar prostu' ăsta?” Îl privesc nedumerită.
,,Nu-l recunoști? E tălâmbu' care anu' trecut deszăpezea cu fărașu' și mănușa de bucătărie.”
Mi-am pierdut orice interes. Fimio e la fel de bitchy ca mă-sa, iar vecinelu' n-a învățat nimic de un an încoace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu