Să fie bine ca să nu fie rău!

Sunt zile nașpa, negre ca o cafea turcească proastă de prea mult fiert și sufocată de o găleată de zaț. Exact zațul relațiilor se umflă dizgrațios și face imposibilă comunicarea; amintirea unei zile de naștere ratate, niște cumpărături la care te-ai umplut de nervi, doar i-ai spus să nu pună și a doua pâine în coș, dar tot a pus-o, așa în ciuda p@lii ș-a ta, tableta lipită fermă de palme, hop-așa ai devenit iar invizibil(ă)...
Într-o astfel de zi, proptiți de ochiul mare al aragazului cea mai mare tigaie pe care o aveți și când ochiul ei roșu vă privește furios de încins ce este, dați peste el cu o bucată generoasă de unt, Sfffâââârrr.
Nu vă fie milă să zdrobiți cu latul cuțitului de bucătar, ăla mare, ascuțit brici, vreo doi-trei căței grăsani de usturoi, dezbrăcați-i de hainele lor uscate și retezați-le mărunt viața pe lemnul tocătorului, alături de vreo șalotă singuratică uitată prin cămară.
Nu-i niciun bai dacă n-aveți nicio șalotă, treaba cu șalotele astea e că-s doar un nume mai pretențios pentru niște cepe mai mici, așa că puteți foarte bine să o căutați pe cea mai pricăjită ceapă roșie dintre cele din cămară și s-o despuiați de puținele-i fuste înainte de o toca suficient de fin încât să-și lase mirosul puturos în untul deja sufocat de usturoiul care face înot sincron în mijlocul tigăii mai încinse ca o zi de vară pe o plajă din Vamă.
În condinții normale, nu durează mai mult de 2 minute până când ușa bucătăriei se întredeschide și o voce se strecoară prin aburii de usturoi leșinat în căldura untului: Ce faci bun aicea?/ Mamăăă, la cât mâncăm?/ Când e gataaa?
Câteva minute mai târziu, așezați în jurul mesei, oamenii își descleștează fălcile; cum altfel să alunece înăuntru căldura blândă a mâncării? Odată descleștate, printre zgomotele atât de umane ale mâncatului se strecoară cuvinte: ce zi de căcat la muncă, frate, tot felul de dobitoci, de parcă ar fi o competiție secretă de tâmpenie absolută; băbălăul clasei a comis-o din nou, cam ca de obicei, și iar ne-a dat test fulger la fizică; totuși cât de prost să fii să nu pricepi că antivirusul nu poate fi activat pentru sistemul tău de operare oricât ai insista?
Adunați în jurul focului cu vreo ciozvârtă de animal ațos în mâinile păroase, oamenii preistorici haleau probabil pe fugă, speriați de căldura moleșitoare a mâncării ce le scădea vigilența, expunându-le părțile moi te miri cărui atac venit din senin, dar pe noi nu ne mână frica și nu ne apasă goana după următoarea masă.
Omul modern nu are alt moment mai profund uman ca cel al mesei pentru a-și arată bruma de vulnerabilitate și de-aia îmi place mie să gătesc pentru ai mei și pentru alții.
Înghesuiți în spațiul minuscul al bucătăriilor de bloc, ne împungem cu coatele, ne mângâiem palmele când strecurăm furculițele în taina castronului de salată, ne ascultăm plescăitul intim de plăcere și simțim bunătatea trupurilor familiare ale celor mai apropiate ființe din viața noastră.
Ca să-mi meargă bine tot anul, dar mai ales fiindcă m-a rugat cel mic, eu asta am făcut oleacă mai devreme: am ucis în unt câțiva căței obezi de usturoi și o cepșoară firavă ce s-ar fi calificat drept șalotă, dacă aș fi avut destui muci în cap s-o numesc pompos așa, le-am trântit alături o mână de juvițe de piept de pui și o lopată de smântână ca să fie sincronul mai armonios, iar deasupra mi-au căzut, din pură greșeală, jur pe roșu, o mână zdravănă de brânzeturi ,,stricate”-blue cheese+regina bleu+camembert+brie=LOVE.
Ce-a ieșit pot să vă spună doar băieții mei, doar că aici e o problemă, înțelegeți și voi ce puteți:
-,, Mnnaaa, dăăăănnm booouunnăăămai ieeeii, măăăeeiiii mammmmamaooo...!”
-,, Hmmmmm...îîîîhhhhăăăă”
-,, Fllooaașșșșteeee miiilleeșșa...”