luni, 11 septembrie 2017

S-a belit fengșuiu

Când ai 15 ani și e prima ta zi de liceu, razi de seara până la os cele 53 de fire de barbă blondă care oricum nu se văd și scapi discret din greșeală 1/4 dintr-o sticlă de after-shave pe mutră.
Apoi probezi toți blugii de 2 ori și vreo 5 cămăși, după care te hotărăști să nu mergi cu blugi și să iei altă cămașă din dulap. Dimineața, binențeles că te răzgândești și înșfaci blugii negri, schimbi iar cămașa și petreci vreo 15 minute aranjându-ți manșetele blugilor.
Gataaaa! Acum poți pleca liniștit la festivitatea de deschidere a celor mai mișto 4 ani din viața ta.
La liceu e mega bine; nu ai niciun prof ,,comunist” (așa spun ăia de la clasa a X-a și Clara care știe tot ce mișcă în CN M. Viteazu), fetele sunt ok, ceilalți 4 băieți cu care împarți clasa sunt mai timizi ca tine (dacă ai noroc căcălău, chiar ți se poate întâmpla una ca asta), diriga e cool deși e bătrână (o babă de-o seamă cu mă-ta, 50ish) și cum prima zi nu e tocmai ,,o zi”, tu și noii tăi colegi vă cărați după 2 ore la cel mai apropiat KFC.
Tu mergi acolo doar ca să te afli-n treabă că nu mai halești fast food pentru că-ți tuflește proaspătul tău six pack, de parcă ai merge la liceu numai la bustul gol să-ți vadă toate fetele mușchiuleții iar cele 5 aripioare i-ar transforma brusc într-o piftie tremurândă.
Ești chill când intri cu tovarășu tău Denis, singurii doi băieți ce mână o hoardă de fete spre mesele din KFC, și deodată auzi:
- Paveeeeeeel! Paveeeel! Ce faci, mămică?
Satana însuși și-a băgat moțul cozii lui negre și când te-ntorci împietrit spre celălalt colț al sălii dai cu ochii de mă-ta care-ți face disperată cu mâna.
Se holbează fetele, se chiorăște și Denis, mă-ta râde răsturnată pe o banchetă cu gașca ei de elevi de a 12-a care se sufocă și ei de răs, iar tu te gândești repede: Dă, Doamne, să nu vrea să mă și pupe!


2 comentarii:

  1. Of, as vrea sa stam mai mult la liceu , sa ne bucuram de zilele astea caci mai avem un an si dupa ne vom desparti de profesori, de colegi, de diriga.. Diriga mea e de treaba, insa mai am si o profa de romana pe care nu o sufar deloc, practic in clasa a 9 a am avut alta profesoara pe care o indrageam si sa zic sincer mai intai m.am atasat de ea si dupa de diriga.. Insa ea s-a transferat in Decebal ca dă s-a lamurit si ea cu profesorii si cu tot sistemul din Saligny, faza cea mai naspa este ca ne-a picat o profesoara la romana pe care nu o sufar deloc, si asta este doar din cauza ei ca nu stie sa se faca placuta tuturor din clasa .. Ea vorbeste si se concentreaza doar pe doua fete din clasa atat. Eu am stat sa invat 2 saptamani la romana si deabia daca am luat un 5 .. In schimb colegii mei ma obliga, defapt ma iau pe sus sa chiulesc cu ei..si saptamana trecuta gen am avut ora de tic si domnu intarziase ma rog diriga cred ca era de servici sau ceva ca era pe hol si statea pe acolo si vazand o colegii mei ca s-a dus in cancelarie noi am c-am tulito si vine diriga dupa noi si dupa tot asa cred ca ne-am jucat leapsa sau ceva cu diriga :))) a si mai am o profa nebuna la franceza care a venit cu o punga de plastic cusuta, adica punga aia era rupta la fund si ea o cususe s-au ceva de genu :)))sau cand s-a dat cu spray in fata noastra .. Majoritatea profesorilor sunt foarte buni unii insa sunt trasniti de pe fix :)) de colegi nici nu mai zic , cred ca eu sunt singura normala de acolo si m-am saturat de toate comentariile negative si barfe peste barfe , daca e sa-i zic dirigai nici ea nu rezolva nimic si ii fac mai mult rau si ei ca unele cuvinte sunt aruncate si la adresa ei si chiar nu are rost. Insa nu stiu cred ca vin mai mult la scoala pentru aia 2 colegi pe care ii iubesc si pentru profii aia normali si buni care ne asculta si ne invata ceva bun poate nu din materie dar sunt unii care ne explica de parca sutem la ora de dirigentie. De multe ori mi se face rau la scoala si asta doar de la stres si rautatile pe care le aud in jur barfe, injuraturi..toate cele nu pot sa le explic nimanui si le tin strans in mine, anul trecut am lesinat..a venit salvarea si diriga mi-a zis sa ma duc la pshiholog .. Iar eu ma gandesc cand naiba o sa-i zic de la ce mi se face rau ... Sau nici sa nu-i zic ca oricum nu conteaza, am vrut sa ma mut altundeva, insa nu pot pleca din cauza dirigai.. Asta-i buna

    RăspundețiȘtergere