luni, 31 ianuarie 2022

Mai bine pe dracu'!


Ne pregătim de competențele de Bac. Johnuț, cum îl alint din clasa a IX-a, are de vorbit despre o personalitate a istoriei noastre. ”Ceaușescu”, zice, făcându-mă să tresar.

Hai dă-mă dracu'! Altul nu mai găsea? Îmi explică: a făcut rău, dar și bine. ”Să fie bine, ca să nu fie rău”, îmi spun și-l rog să dezvolte. ”Omenii munceau pentru el, iar el le dădea un loc unde să trăiască”. Generos băiat mai era Ceaușescu! Mai că-mi pare rău după el.

Ce să-i spun mai întâi lui Johnuleț? Că poartă hoodie Underarmour sau că s-a distrat la Untold tocmai fiindcă am scăpat de Ceaușescu?

Uite, Johnuleț, îți spun cum era binele pe care eu l-am primit la vârsta ta. Dacă ți-ai fi trăit adolescența în comunism, cea mai mică grijă a ta era engleza. Ai fi dat Bacalaureatul obligatoriu la matematică, fizică, română și ceva probă practică, fiindcă majoritatea liceelor erau industriale. În loc de o poezie de Eminescu sau Blaga, ai fi studiat toată opera celor doi, ba și pe a tuturor celorlalți scriitori, care nu erau puțini.

Ți-ai fi început anul școlar cu o lună de practică agricolă la cel mai apropiat IAS sau CAP, culegând fructe sau porumb câte opt ore pe zi, indiferent de vreme, în timp ce vreun tehnician ar fi urlat după tine că nu ți-ai făcut treaba cum trebuie.

Ajuns acasă, dragă John, te-ar fi trimis ai tăi la coadă la alimentară. De fapt, te-ai fi dus de bunăvoie; te-ar fi mânat foamea sau nevoia. Nu înțelegi, nu? Să-ți explic. 

Știi vitrinele frigorifice din supermarketuri? Ei bine, nu existau. Exista un gang, în spatele sau fața vreunei alimentări-niște Mega Imageuri ratate de goale ce erau, în care se înghesuiau toți prietenii tăi de la bloc și familiile lor ca să ia ”ce se dă”. Nu conta ce se dădea, că luai oricum. Cui îi prisoseau zece ouă sau o jumătate de salam ”de șaișpatru”?

Șaizeci și patru era prețul. Totul se reducea la preț. Existau trei feluri de telemea pe care le știai după preț: de optișpe, douășpatru și treișase; erau la fel de tari și cumplit de sărate, dar când n-ai de ales bagi orice pe sub nas, mâncare să fie.

Știi ”șaormica” pe care ți-o iei de la colțul liceului în drum spre casă? Noi n-o știam. Doar pe ”frații Petreuși”. Ăștia erau niște ceterași din Maramureș care ajunseseră să dea numele celor doi pui vineții, cântărind împreună un kilogram, pentru care ziceai ”sărna” dacă-i mai apucai la sfârșitul unor ore de călcat în picioare la coadă. 

Când desfăceai pungile de ”Petreuși” parcă luaseși puii zgripțorului din basmul cu Prîslea; arătau ca avortați odată cu toate cele trei capete, cinci gâturi și patru gheare îndesate în trupurile chircite.

Lasă că-ți era foame, dar ce frig îți mai era! Vremea avea obiceiuri la fel de proaste ca vremurile. Ningea din noiembrie, băi Johnuleț, și era ger de-ți înghețau până sus geamurile la apartamentul în care te lăsa Ceaușescu să stai. N-aveai încălzire, că trebuia să participi la efortul smintit de achitare a datoriei externe. În fine, nici apă caldă nu aveai decât cu porția, la sfârșitul de săptămână, adică duminica, fiindcă sâmbăta se lucra.

D-aia n-aveai nici curent electric. Nici nu-ți trebuia mult curent, că n-aveai la ce să te uiți la televizor. Alea câteva ore de program care începeau către opt seara erau oricum doar ode conducătorului iubit de tine. Ți-ar fi prins bine, totuși, să nu-ți taie lumina în mijlocul uneia dintre temele monumentale pe care le primeai la mate sau la fizică, dar strângeai din dinți(mai mult clănțăneai de frig)și le scriai la lumânare, șase zile, nu doar cinci. Viață, tată, nu ca acum!

Măcar aveam iubire, cum o ai tu pe fata aia cu care te mai văd trecând de mână când plecăm de la liceu. Dacă ai fi trăit vremurile alea de-ți sunt dragi, acum ai fi dat din colț în colț să scăpați de o sarcină înainte de Bac.

E bună iubirea, dar pe timpurile alea era bine să păstrați distanța mai ceva ca în pandemie. Cum metode contraceptive nu erau, iar partidul era geană pe noi să dăm țării cât mai mulți copii, tu și fata ta ori vă fereați ca naiba s-o dați pe sex sălbatic, ori vă păzeați mai al dracului să nu vă toarne cineva că ați găsit vreo moașă, amică de-a maică-sii, felcer sau andrea să scăpați basma curată, fără botezul copilului între două probe de Bac.

Că tot veni vorba de turnat. Mai ții minte când v-ați supărat pe Ioana că v-a dat în gât la profa de geogra că ați plecat toți de la oră? Eh, pe vremurile alea ai fi turnat și tu, gândidu-te că ”toți toarnă la Securitate sau Miliție”, că poate îți dau o bucată de parizer de la alimentara miliției, ca să te pui bine că nu știi cum vine vorba de o repartiție de casă în care să te lase Ceaușescu să stai.

Tocmai fiindcă turnai, te-ai fi întrebat cine te varsă pe tine; prietenii, colegii, vărul tău, vecinul căruia i-ai împrumutat zece litri de benzină?

Chiar așa, de unde ai tu zece litri de benzină când și la asta e rație lunară? Joac-o p-asta, Johnuleț! N-ai fi avut Audiul ăla cu care vii la liceu, că trebuia tac-to să se treacă pe lista de așteptare pentru o Dacie și asta doar dacă avea de unde stoarce cele câteva zeci de mii de lei din leafa lui și a maică-tii de numai patru mii.

De democrație nu-ți mai spun că n-aveam. Aveam doar alegerea aceluiași partid și acelorași oameni, ceea ce explică mult politica de acum; dar pe tine nu te interesează alegerile și votul, nu-i așa?

Johnuleț, nu mi-o lua în nume de rău, sunt de gașcă, știu cu trollingul, ai văzut ce meme caterincă postez pe grup, de vă prăpădiți de râs, dar cu dictatura chiar nu e de glumit.

Jur că era mai rău ca toate orele mele despre condiționale și subjonctiv luate la un loc! 

 

Sursa foto: https://ro.historylapse.org/pionierii-patriei

3 comentarii:

  1. Când l-am găsit pe Dr.Ogaga, aveam o nevoie disperată să-l aduc înapoi pe fostul meu iubit. M-a părăsit pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în această situație. M-a părăsit după 3 ani fără nicio explicație. Îl contactez pe Dr.Ogaga prin contactul său și El mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce și-a dorit, a făcut o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să-mi trimită din nou mesaje și s-a simțit îngrozitor pentru ceea ce m-a supus. A spus că am fost cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat dr. Ogaga, partenerul meu este foarte stabil, fidel și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu caldura Dr.Ogaga oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogagakunta@gmail.com
    1) Vrăji de dragoste
    2) Vrăji de dragoste pierdută
    3) Vrăji de divorț
    4) Vrăji de căsătorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vrăji de despărțire
    7) Alungați un Iubit trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău/ Vraja de loterie
    9) vrei să-ți mulțumești iubitul
    Contactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de durată
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  2. E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Eu sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam stă o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
    *Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
    *Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Dacă vrei să-ți răzbuni/reprimi proprietatea.
    *Dacă vrei o vrajă de promovare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt aici pentru a-i mulțumi doctorului Ajayi pentru că mi-a salvat relația. Mă întâlnesc cu un tip de patru ani, el are 39 de ani și 32. Iubitul meu a fost întotdeauna atât de grijuliu și iubitor, încât mi-a prezentat tuturor membrilor familiei și prietenilor lui ca logodnic după ce ne-am logodit acum câteva luni. Ne fixasem deja data nunții până când visele mele s-au transformat dintr-o dată într-un coșmar. La doar câteva săptămâni de la nunta noastră logodnicul meu s-a schimbat, în măsura în care a spus că nu mai este interesat de relație pur și simplu pentru că s-a săturat de mine, știam că asta a fost ca urmare a fostei lui iubite care l-a implorat să vină. înapoi în tot acest timp, dar el a spus că nu va cădea în capcana ei, dar când a spus că s-a terminat, am știut că ea era cauza. Toată noaptea și ziua mi-am plâns inima rugându-mi logodnicul să se întoarcă pentru că ne-am aranjat deja nunta, dar el a refuzat până când am auzit de Dr. Ajayi vrăjitorul, l-am contactat și mi-a spus ce să fac, că el va arunca. unele vrăji și logodnicul meu se va întoarce în 3 zile după vrajă. Câteva zile mai târziu după vrajă, așa cum mi-a promis dr. Ajayi logodnica mea era la mine, mă implora în genunchi să-l iert, spunând că îi pare rău și că nu știu ce sa întâmplat cu el. Toate mulțumim doctorului Ajayi pentru că mi-a salvat relația, ne-am căsătorit acum câteva zile. Dacă aveți nevoie de un vrăjitor pentru orice fel de lucrare de vrăji, contactați puternicul om spiritual Dr Ajayi pe Viber / Whatsapp: +2347084887094 sau Email:drajayi1990@gmail.com

    RăspundețiȘtergere