miercuri, 31 august 2016

Distracţie la sală, dar pentru elevi

Ce să faci în ultima zi de vacanţă altceva decât să reiei antrenamentele, şi aşa patetice, la sală?
Păi, da, după 3 săptămâni de tândăleală cileanu', fără griji (acum şi fără bani- ca la dooj de ani) ba la plajă, ba pe drumuri de munte, ce altă idee mai strălucitoare ca soarele sfânt de pe cer ţi-ar putea veni alta decât să suni antrenorul şi să stabileşti aşa...pe la 9.30 o întânire de gradul 3.
Daaa, de gradul 3, ca aia cu extaartereştii, că tot aia era dacă veneam de pe altă planetă, ţinând cont de flexibilitatea mea derutantă şi capacitatea cu atât mai confuzantă de a (nu) ridica picioarele, în încercări repetate de a storci ţâţele ce stau abuziv în calea unirii de drept a găluştilor cărora antrenorul se ambiţionează să le spună genunchi şi pieptul aflat la kilometri distanţă, undeva suuus, unde nici gând să reuşească găluştele să acceadă.
În timpul plimbării matinale cu Voly, ideea asta de a mă dedica panaramei fitnesso-cardio-răscrăcărate devenea tot mai apăsătoare, la fel şi amintirea celor doi papanaşi înecaţi într-o baie grosuţă de smântână, deasupra căreia se revărsase şi un borcan de dulceaţă de cireşe negre sau aceea a ciorbei de fasole cu ciolan afumat pe care o mâncasem fără ruşine cu doar o săptămână înainte.
Am încercat şi o rugăciune mică, aşa pentru de dimineaţă, sperând, prosteşte desigur, că fiind miercuri şi ceasurile rele epuizate de activitatea de marţi antrenamentul se va desfăşura în limitele normale ale jalnicului: Hai că mai aveţ doar 10 secunde! genunchii sus! adică sus la piept doamnă, nu ajunge că-i ridicaţi de la pământ! aşaaaa...spatele drept şi pieptul înainte! drept, doamnă! drept înseamnă să trageţi de umeri în spate, nu în faţă!
Cine credeţi că ţopăia de pe un picior pe altul aranjându-şi nădragii în vestiar? Îhî! Aţi ghicit foarte corect: Mamaia zbuciumată. Strânşi pe pulpe erau budigăi cu animal print, avea un maiou negru elastic pe care abia îl mai deosebeai de pielea ei aşa bronzată că ai fi zis că e scorojită ca o mumie de atâta plajă.
Bună dimineaţa!- spun eu ipocrit. Care bună că deja era de căcat şi puţea până la lună şi-napoi. Începeţi sau aţi terminat?- întreb cu o ruşinoasă speranţă că se schimbă de plecare. Acum încep - zice veselă- prima dată după două săptămâni  de concediu. Hahaha- râd eu fals- şi eu după aproape 3. Înger, îngeraşu' meu, mulţumescu-ţi! Măcar astăzi o s-o ia şi apucata asta mai încet, să nu mă ia cu leşin de la cât se zbuciumă.
Hai, Lăcrămioaro, doar n-o fi mai rău ca-n prima zi când numai că n-ai borât pe bandă!
Daaa? Asta ar presupune ca rahiticul ăla de îngeraş să nu stea să spargă sămânţă pe o băncuţă de pe marginea raiului cu alţi rataţi de protectori, uitându-se la viaţa noastră amărâtă ca la meci. Cum el nu-i bun la altceva decât la cârcotit, de cum intru în sala plină de nisaci bărbaţi necunoscuţi şi icnitori sub discuri ce le turteau abdomenele, dau cu ochii de mamaia deja ţopăitoare ca o capră-n călduri şi de ,,prăduitoare".
Amândouă au ciubote cu fuchsia fosforescent, au mănuşi turcoaz fosforescent, maiouri roz fosforescent, păr albastru nefosforescent şi nişte priviri care, deşi nu m-au trasformat într-o grămăjoară de căcat- aşa cum mă simţeam şi cum mă percepeau ele- mi-au lăsat dâre adânci de scârbă pe corp.
Băi, cât ghinion poate avea totuşi un om!- m-am trezit spunând în gura mare, spre surpriza unui ţigan uriaş asudat abundent care tocmai mai punea un disc pe abdomenul altuia întins între două băncuţe, de parcă voia să-i scoată maţele, dar pe gură.
Csf? Ncsf! Am făcut o încălzire chinuită, am întins de niscaiva muşchi spinali, deşi mai mult m-am luptat cu efectul papanaşilor înghesuiţi parşiv pe burtă şi am stabilit o serie de exerciţii. Luaţi-mă umpic mai încet azi, ca după vacanţă!- spun eu ca proasta. Ete, na! Încet, cum adică mai încet? Facem ce avem de făcut- spune Cristi cu un rânjet diabolic înşirat pe chip. Deci asta cu încet nu ştiţi cum e- adaug şi mă atârn de un aparat gata să zbor în aer purtată de greutăţile pe care abia am reuşit să le deplasez oleacă către piept de 10 ori.
Dooj de abdomene  şi squats acum- aud de cum reuşesc să nu-mi arunc vreo 3 greutăţi direct în cap.
Spânzurată de terex pentru nişte squats care smulgeau trosnituri nefireşti în articulaţii, mă trezesc să spun ca proasta, tocmai când una dintre prăduitoare mă privea ca pe o insectă suficient de dezgustătoare încât nici să o striveşti să nu-ţi vină: Acu' - gâfâiala gravă- ce dracu' se mai poate întâmpla- hâââc!- numai elevi mai lipsesc- hâââc!
Hahahaha! Zău aşa, doamnă, nu v-aţi săturat de elevi?- râde Cristi zdravăn. Păi, tocmai, d-asta ar mai şi lipsi. După ce că-mi iese sufletu'.
Şi dăi şi luptă-te Lăcrămioaro hâţa-hâţa când pe aparate, când crăcită pe băncuţă storcând şuncile de pe burtă în nişte abdomene schingiute grav. Doar două mai aveţi- îmi spune antrenorul, dar chipul meu vineţiu mă priveşte cu ochi rătăciţi, imploratori de milă din oglinzile de pe peretele opus.
Aveţi idee cum e să stai înşirat pe spate, cu picioarele în jos ţinând între labe o ganteră de un kil pe care să te scremi să o ridici până la nivelul fundului? Vă spun eu, greu al naibii când tot ce ai mâncat vreodată pare a complota împotriva ta.
Eiii, bineee, cum mă storceam eu cu gantera între craci să-mi ridic picioarele împotriva gravitaţiei şi bunului-simt, numai ce aud un bună ziua şi văd aplecându-se deasupra mea chipul zâmbitor al lui David.
Fleoooş a căzut gantera, apoi faţa şi viaţa mea în haznaua destinului de unde mânjită de căcat am ţâşnit direct în cur.
Dă-mă dracu'!- am scăpat-o. Tot ce-mi mai lipsea era un elev, acum am şi d-ăsta. Săru' mâna, doamna! Dumneavoastră eraţi? Ce faceţi aici? Mă mut la marmacie- mi-a venit să-i spun ca-n banc, dar m-am abţinut în ultima clipă.
Ah, vă cunoaşteţi?- întreabă Cristi. Nu v-am spus că doar elevi mai lipsesc să fie circul complet? David, de la unşpe F- spun eu gata să izbucnesc în plâns. Doişpe F- spune copilul vesel. Acum sunt a doişpea.
Dacă mai insişti mult, s-ar putea a doişpea să şi rămâi- îmi spun în gând. proptesc iar gantera între labe şi o iau de la capăt aşa furioasă că din greşeală am reuşit să fac 20 de abdomene în loc de scremutele doişpe pe care mi le ceruse antrenorul.
La capătul unei ore jumate cu greutăţi, abdomene, aparate, bandă-n pantă - Vreau măcar o jumătate de oră la 4 înclinaţia- Bine, mă, că foloseşti tu persoana I de parcă ţi-ar ieşi ţie sufletul ăla neîndurător- m-am târât spre casă şi mi-am verificat mesajele. David, zis Iggy, mă urmăreşte acum. Şi pe Fb.
   

Un comentariu:

  1. Super tare, am ras pana am facut muschi pe abdomen. Mi-ar fi placut o profa open-minded ca dvs.

    RăspundețiȘtergere