miercuri, 10 august 2016

Supărarea când îmi vine/Îi dau block lu' orşicine

Un prieten căruia îi datorez tocmai curajul de a gândi mi-a reamintit astăzi prin acest citat de ce îmi place atât de mult Emil Cioran şi cît m-am identificat cu el când eram tânără: „Gândirea este indiscreție, uzurpare. Să gândești înseamnă să nu lași lucrurile la locul lor- este un efort de dislocare. Gândirea e forma cea mai subtilă a agresivității. Chiar dacă vorbește despre milă, gânditorul o face ca un speriat în stare de orice. Tensiunea secretă din spatele oricărei gândiri dezvăluie natura sa aventuroasă, implacabilă - brutală. Îți trebuie un suflet dur ca să poți duce o gândire la ultimele ei consecințe - nici un mare gânditor nu s-a purtat cu menajamente.”
Eu nu sunt ,,un mare gânditor", în caz că vă temeţi că am început să bat şi mai rău câmpii, dar încerc în permanenţă să nu rămân corigentă la cugetare. Asta mă face indiscretă de la o vreme- strig destul de tare pe blogul meu, comentez postări, scriu pentru alţi boggeri- după ce ani de zile m-am străduit din toate puterile să trec complet neobservată.
Da, nu las lucrurile la locul lor, le disloc. Aşa fac şi cu această adulaţie năpustită brusc pe capul poporului nostru în care s-a trezit o neaşteptată admiraţie pentru o defunctă ,,regină" despre care prea puţini dintre noi ştim mai mult decât cele 92 chestiuni inedite pe care ni le serveşte presa cu insistenţă şi panarama mediatică care pare a se intensifica pe măsură ce se apropie înmormântarea.
E agresiv să râzi sau să condamni ipocrizia unei biserici ortodoxe care nu mai departe de câteva săptămâni decreta oficial ilegalitatea căsătoriei dintre un ortodox şi un catolic, pe care nici măcar creştin nu îl consideră, dar nu ezită să trimită nu mai puţin de 6 dintre preoţii săi de frunte să oficieze ceremonii şi să însoţească un cortegiu funerar al unei ,,regine" catolice? Atunci sunt agresivă în gândirea mea lipsită de admiraţie pentru chipuri cioplite. Eu numai lui Dumnezeu mă închin şi mamei mele cărora le datorez tot ce sunt.
Ca să ne înţelegem puţin despre ce prefăcătorie e vorba, vă informez că prinţesa Ana a solicitat dispensă pentru a se căsători cu ortodoxul Mihai şi nu a primit-o de la Papa Pius al XII-lea, tocmai fiindcă papa îşi mai luase ţeapă de la Boris al Bulgariei care în schimbul dispensei necesare pentru a se însura cu o prinţesă catolică promisese să nu-şi boteze copii ortodox, dar văzându-se cu sacii în căruţă, făcuse exact cum doriseră muşchii lui regali.
Ana a devenit ortodoxă de nevoie după ce i s-a refuzat să rămână şi catolică şi măritată cu un ortodox, dar imediat ce a fost posibil, anume când noul Papă, Paul al VI-lea, a fost disponibil, ea a redevenit catolică prin ridicarea edictului de excomunicare. Mai exact, Ana este catolică de 51 de ani, din 1965. Pam!Pam!
Aceeaşi biserică mobilizată exemplar împotriva unui candidat la preşedinţie păgân, romano-catolicul Iohannis, defilează cu odăjdii şi prapurii ăi mari în faţa cortegiului unei femei catolice, iar oamenii îmi spun mie că sunt lipsită de tact când iau în derâdere această atitudine dual-ipocrită. Aşa o fi!
N-aveţi decât să vă jeliţi regina cât doriţi şi să participaţi la această mascaradă alături de ,,domnii" din politica noastră. Sunt aceiaşi care au refuzat retrocederea integrală a terenurilor şi proprietăţilor celor distruşi de comunism, dar nu au ezitat o clipă să returneze tot ce a cerut casa regală, ba încă şi ce nu i-a aparţinut vreodată, dar a cerut mizeria de Paulică, bastardul aceluiaşi Carol al II-lea căruia îi datorăm şi dinastia asta minunată care bate palma cu un condamnat pentru fraudă, în speranţa că vor fi scutiţi ŞI de plata impozitelor pentru castelul de la Săvîrşin.
Ştiţi în câţi ani ne returnează statul român nouă cele 3 lulele la cât au evaluat proprietatea mamei noastre? CINCI. Dar voi, ştiuleţi de rând, aţi recuperat ce v-au furat comuniştii? Nu de alta, dar iar v-a luat-o neamul ăsta cu sânge albastru înainte. Vedeţi ce păţiţi dacă nu aveţi şi voi măcar un bastard aristocratic în familie?
Unul dintre unchii mei nu s-a mai întors niciodată din închisorile în care l-au trimis tovarăşii, celălalt s-a întors după o vreme, dar nu mai era defel acelaşi om şi nu a ajuns niciodată în Elveţia, ci a muncit să-şi întreţină copiii încercând să repare răul pe care îl plasaze involuntar asupra lor sub forma unui dosar de duşman al poporului.
Prin urmare, lăsaţi-mă în pace cu textele lacrimogene despre sărăcia familiei regale. Dacă tot era prinţesă, nu trebuia să aibă şi ea o zestre, ceva şi să aibă ce pune pe masă la fetele alea fără să mai fie nevoie de tâmplărie? Doar nu erau cumva doar denumiri goale de orice substanţă, aere datorate unui trecut demult pierdut pe la mese de joc, aşa cum li s-a întâmplat majorităţii aristocraţilor cu sânge albastru?
Vreţi menajamente? Daţi fără jenă unfriend, unfollow, orice vă asigură liniştea, numai lăsaţi-mă cu păcatul lipsei de menajament şi gândirii, că şi aşa mi-a trebuit mult să capăt curajul de a vorbi, iar la mine nu veţi găsi pic de menajament pentru cei care se complac într-o cumsecădenie căldicică, însă prefăcută.
Mult înainte ca acel citat atribuit greşit lui Meryl Streep să facă ocolul internetului purtând în eter hotărârea de a nu mai pierde timpul cu chestiuni neimportante, am descoperit că am trecut de jumătatea vieţii şi n-am pic de chef să petrec restul, care şi aşa e cel mai nasol, tăcând, prefăcându-mă că sunt de acord cu lucruri care mă revoltă sau privind în altă parte când mă cuprinde scârba prea tare.
Dacă sunteţi în căutarea cuiva care să spună drăgălăşenii, platitudini inspiraţionale care să vă determine să fiţi excesiv de fericiţi ca Danny, patriarhul degrabă adunător de bani din bugetele primăriilor bucureştene şi buzunarele tuturor pentru o catedrală de proporţii colosale într-o ţară de sărăcie aproape lucie, nu contaţi pe mine deloc.
Vă supără comportamentul meu ireverenţios la adresa monarhiei? Nasol! Gândiţi-vă că monarhii pe care brusc îi admiraţi au proprietăţi şi bani gârlă încă de prin 1997, că şi-ar fi permis orice tratament medical, orice fantezie, dar tot au preferat să trăiască în eleganta Elveţie, departe de frumuseţile mioritice pe care le-au vizitat doar de sărbători să se pozeze cu ştiuleţii locali sau la ocazii oficiale, să se pozeze cu politicienii, oricare le era culoarea politică sau trecutul.
Plângeţi-o pe Ana, dar năvăliţi mâine în stradă revoltaţi că un copil a putut să moară de tetanos plimbat de la un spital la altul, iar o femeie însărcinată a fost lăsată să moară cu zile într-un spital imund, foarte difeirt de condiţiile în care este îngrijit Mihai sau a fost Ana.
Nu lipsa de respect faţă de Ana mă mână, aşa cum greşit aţi putea crede. Ea este doar o răposată nevinovată de panarama mediatică dezlănţuită ca o repetiţie pentru adevăratul event - moartea lui Mihai. E folosită pentru scopuri mediatice, ridicată într-un rang care i-a lipsit, lăudată pentru merite inexistente cum ar fi intrarea României în UE şi NATO, două evenimente pe care le datorăm exclusiv intereselor europene şi americane în zonă, interese militare, politice, strategice sau economice fără pic de legătură cu regalitatea sau cu Romănia.
În caz că aveţi vreun dubiu că ne vor azvârli ca pe o măsea stricată dacă nu vor mai avea nevoie de noi, vă reamintesc aşa...ca o picanterie că Ana şi Mihai s-au cunoscut la nunta Elisabetei la Londra, eveniment la care regele a strâns mânuţa grăsună, dar fermă a fostului prim-ministru britanic Churchill, acelaşi care la conferinţa de la Yalta, în timpul negocierilor cu Stalin, a vrut Grecia pentru capul de pod în Mediterană şi a sacrificat pentru asta România, lucru marcat cu creionul pe o hârtie devenită celebră între timp.
Încă un lucru: în timp ce membri ai familiilor voastre sau prieteni dragi au plecat să muncească în stăinătate pentru că România nu le recunoştea meritele, îi muncea prea mult pentru prea puţini bani sau le punea beţe în roatele şi aşa fragile ale micilor lor afaceri, pe când medicii ne fug pe capete din cauza spitalelor fără dotări, a corupţiei din zona farmaceutică sau infecţiilor nosocomiale ascunse sub preş, avem un rege care deşi nu mai e demult exilat, A ALES să nu trăiască printre noi cu tot bănetul pe care îl are şi privilegiile de care se bucură.
Ca să nu vă mai plictisesc mult că până şi eu obosesc uneori să bat lumea la cap, nu-mi cereţi să renunţ la ceea ce sunt: iconoclastă până la os şi spurcată la gură, fiindcă am descoperit arma block şi nu mie-a frică să o folosesc.




2 comentarii:

  1. Am o clienta care are putin peste 70 de ani, mi-a zis ca singurul regret pe care-l are in viata este ca nu a avut curajul mai devreme sa le spuna mai multor oameni sa " Fuck Off ", pardon my French :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Tocmai acelasi sentiment il am si eu. Macar 40 de ani sa fi avut! Tot e bine ca am ramas out of fucks acum, nu mai tirziu.

    RăspundețiȘtergere