miercuri, 14 februarie 2018

Hepi Velăntainz Dei fericit, sărakilor!

A-nceput cu dreptul la 7.30: cocoșii cântă de zor în curtea de peste drum, în inima Bucureștiului, apoi Simon de la a 11-a doarme toată prima oră liniștit, în timp ce eu încerc să aprind flacăra interesului pentru petrecerile rave cu un text despre cum cad tinerii engleji cu tot cu tavane la petreceri d-astea cu droage și alte muzici techno. Orice flacără aveam eu în cap n-o fost de-ajuns pentru Simon care, la 1 metru de mine, în prima bancă, face nănuț; măcar n-a sforăit.
La 8.30 intru la altă a 11-a; pe calorifer tronează o pereche de UGG-uri negre puse la uscat. Îmi adun cei 3 neuroni neturtiți de Simon și-mi spun că-i bine că nu e rău, apoi solicit mutarea ciubotelor sub masă, dacă nu-n picioare. Ora merge ca unsă (cu slănină, adică  îmi lasă o dâră de unsoare pe suflet și-n clasă miroase a picioare).
9.30, Clasa a 12-a n-a venit că e greu de noi cu atâtea competențe, fotografiez case coșcovite de bătrânețe și burlanul de 5 metri al uneia dintre ele vărsându-se duios în curtea alăturată, pe principiu
,, decât la mine-n bătătură, mai bine la mă-ta-i udătură”.
10.30-13.30 înțelegerea textului citit e mai mult o neînțelegere gravă între mine și ei, Plouă și când e udeală neuronul cu teaca de mielină muiată fleașcă nu face față atîtor cuvinte; eu nu renunț, deși ar trebui.
Acasă, pe la 15.23, sună intens interfonul. În ciuda ciupercilor pe care le spălam pe piciorușe, apăs isteric butonul interfonului: LINIȘTE.
-Daaaaa. Nu răspunde nimeni. DU-TE DRACULUI! spun entuziasmată și-nchid.
Interfonul revine după 30 de secunde.
- Daaaa!
- Sunt cu coletu.
- Ha? Pentru 18 aveți un colet?
LINIȘTEEEEEE.
-Du-te-n mă-ta cu coletu tău! spun extaziată. Închid nu doar interfonul, ci și sonorul lui.
Cioc-cioc, Hau-hau-hau, îl mușc de beregetă, să moară mama de mint(câinele Voly latră-n demență)
Prin vizor mă privește un omuleț furios.
- De ce nu răspundeți la interfon, se răstește gnomu turbat la mine. Are pe el o salopetă murdărică de la GSL și e nervos cu spume.
- Că eu nu aștept niciun colet, d-aia.
- Așteaptă soțu. E un colet mare, acia la adresă.
- Soțu meu? întreb tâmp.
- Îhî. Bozieru Nicolae.
- Poate Nelu, Nicolae e strada, fac eu pe deșteapta.
- Ete na! Nicolae, Nelu, ceva Bozieru. Stați acilea că mă duc să-l aduc.
Rămân bujbei în ușă cu ciuperci pe dește și un cuțit cât o sabie de samurai în mână. Brusc mă ia un gând: la găsit pe nebun Velentainz Deiu, frățică, după dooșcinci de ani. E un colet greu a zis. Hmmm. Dacă nu era surpriză, îmi spunea că așteaptă un colet, nu? Mai bine să-l sun că m-o pune ăsta să-i dau parale și n-am un chior în portofel.
- Alo, aștepți vreun colet?
- Da, da. A venit?
- Boss, m-am certat cu un nene care vrea să-mi dea un pachet. Nu puteai să-mi spui?
- Ia-l, ia-l, îl aștept da. Tre să fie un pachețoi mare și greu. SUNT ȚEVI.
Piticul de grădină apare după cîteva minute și mai furios decât prima oară, icnind asudat.
- Vedeț că-i greu, să nu vă cadă pe picior, îmi aruncă-n scârbă. Cinșpe kile.
Pachetul îl înhață Pavel și-l pune imediat pe jos în hol. Ne uităm la el ca proștii, apoi el scormone la un colț și spune scârbit: ȚEVI DE EȘAPAMENT. Și nici nu sunt curate.
Și acum cred că piticul de grădină spera în adâncul inimii lui ca țevile să-mi frângă metatarsienele în 5 locuri. N-a fost să fie, crecă pencă veghea sfântu amorezilor.
Adică s-a lăsat cu iubire la Bozieri. De motocicletă, evident. Și fincă suntem romatici și-i iubim pe vecini, una dintre tobe o să fie cu găuri, să răsune mai al dracu cartieru când plecăm călare . Diiii, murgule!





2 comentarii: